Antena 3 CNN Actualitate Social Incendiu la un cabinet stomatologic din Capitală. Pacienții se aflau în imobil

Incendiu la un cabinet stomatologic din Capitală. Pacienții se aflau în imobil

Un cabinet stomatologic din Bucureşti a fost cuprins de flăcări, joi, după ce un muncitor neatent a lovit o ţeavă de gaze, care s-a fisurat, iar gazul sub presiune a luat foc aproape imediat şi s-a propagat în câteva secunde la faţada clădirii până la acoperiş, prinzând în interior mai mulţi oameni.

În momentul în care a izbucnit incendiul, în cabinet erau medicul, asistenta, iar pacientul se afla deja pe scaunul stomatologic şi urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

După ce au ieşit cu toţii teferi din clădire, au constatat că cei trei muncitori îşi abandonaseră echipamentele şi fugiseră. Asistenta medicală spune că l-a văzut, imediat după izbucnirea focului, pe unul dintre angajaţii firmei de gaze cum încerca să îşi stingă hainele care îi luaseră foc.

Reprezentanţii companiei de gaze care s-a ocupat de această lucrare, precizează că incendiul s-a produs din cauza unui incident tehnic.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă arată că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza operaţiunilor de sudare care se efectuau în acel moment.

 

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: incendiu Capitală pacienti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Lidia Buble a filmat îngrozită incendiul din nordul Bucureştiului