Antena 3 CNN Externe Mapamond Iranul a condamnat-o pe laureata Nobelului pentru Pace, Narges Mohammadi, la încă șapte ani de închisoare

Iranul a condamnat-o pe laureata Nobelului pentru Pace, Narges Mohammadi, la încă șapte ani de închisoare

G.M.
2 minute de citit Publicat la 09:42 09 Feb 2026 Modificat la 09:42 09 Feb 2026
Iranul a condamnat-o pe laureata Nobelului pentru Pace, Narges Mohammadi, la încă șapte ani de închisoare. FOTO: Getty Images

Un tribunal iranian a condamnat-o pe laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, la încă şapte ani de închisoare, a transmis avocatul acesteia într0un mesaj pe rețeaua socială X, scrie The Guardian.

Noile condamnări vin în momentul în care Iranul încearcă să negocieze cu SUA în privința programului său nuclear, pentru a evita un atac militar cu care amenință Donald Trump. Șeful diplomației iraniene a declarat duminică faptul că forța Teheranului provine din capacitatea sa de a „spune nu marilor puteri”.

„A fost condamnată la șase ani de închisoare pentru «adunare și conspirație», la un an și jumătate pentru propagandă și la o interdicție de călătorie de doi ani”, a scris Mostafa Nili, avocatul lui Narges Mohammadiei.

Mohammadi a mai fost condamnată și la încă doi ani de exil intern în orașul Khosf, aflat la aproximativ 740 km (460 de mile) sud-est de capitala Teheran, a adăugat avocatul.

Iranul nu a recunoscut pronunțarea sentinței.

Susținătorii spun că Mohammadi era în greva foamei din 2 februarie. Ea a fost arestată în decembrie, la o ceremonie de comemorare dedicată lui Khosrow Alikordi, un avocat iranian de 46 de ani și militant pentru drepturile omului, stabilit la Mashhad. Imagini de la demonstrație au surprins-o strigând și cerând dreptate pentru Alikordi și pentru alții.

Susținătorii avertizaseră cu luni înainte de arestarea din decembrie că Mohammadi, în vârstă de 53 de ani, risca să fie trimisă din nou în închisoare după ce primise o eliberare temporară în decembrie 2024, din motive medicale. Deși aceasta trebuia să dureze doar trei săptămâni, perioada petrecută în libertate s-a prelungit, ca replică la presiunile din partea activiștilor și a unor puteri occidentale, care au cerut Iranului să o elibereze.

Mohammadi și-a continuat acțiunile activiste prin proteste publice și apariții în presa internațională, inclusiv printr-o demonstrație, la un moment dat, în fața  închisori Evin din Teheran, unde fusese deținută. Ea executa o pedeapsă de 13 ani și nouă luni, pentru conspirație împotriva securității statului și propagandă împotriva guvernului iranian.

De asemenea, a susținut protestele naționale declanșate de moartea, în 2022, a Mahsei Amini, când femeile au sfidat deschis guvernul, refuzând să poarte hijabul.

Susținătorii ei afirmă că Mohammadi a suferit mai multe infarcturi în timpul detenției, înainte de a fi supusă unei intervenții chirurgicale de urgență în 2022. Spre finalul lui 2024, avocatul său a dezvăluit că medicii descoperiseră o leziune osoasă despre care se temeau că ar putea fi canceroasă, leziune care a fost ulterior îndepărtată.

„Având în vedere bolile ei, este de așteptat să fie eliberată temporar pe cauțiune pentru a putea urma tratament”, a scris Nili.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole