Antena 3 CNN Externe Japonia și Australia fac front comun împotriva Chinei

Japonia și Australia fac front comun împotriva Chinei

Legăturile dintre Australia şi Japonia s-au întărit, pentru a contracara ambiţiile militare şi economice ale Beijingului în regiunea Indo-Pacific.

de Alexandra Ionescu    |   

Premierul australian Scott Morrison nu a menţionat Beijing la semanrea documentelor, dar tratatul este văzut de toţi ca un alt pas-cheie în consolidarea legăturilor dintre Canberra şi Tokyo, în faţa ambiţiilor Chinei în regiunea Indo-Pacific.

Înainte de un summit online cu omologul său japonez Fumio Kishida, premierul a numit acest acord „o afirmare a angajamentului celor două naţiuni de a lucra împreună pentru a aborda provocările strategice comune de securitate şi pentru a contribui la un Indo-Pacific sigur şi stabil.

Acest tratat istoric va oferi pentru prima dată un cadru clar pentru o mai mare interoperabilitate şi cooperare între cele două forţe ale noastre”.

Parteneriatul, a adăugat Morrison, reflectă „valorile noastre comune, angajamentul nostru faţă de democraţie şi drepturile omului şi interesele noastre comune într-un Indo-Pacific liber, deschis şi rezistent”, informează Mediafax.

Subiecte în articol: japonia Australia China tratat tratat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște