Antena 3 CNN › Politică › Luca Niculescu merge la Chișinău, prima vizită externă. Va discuta cu Maia Sandu, Vasile Tofan și reprezentanți ai firmelor românești

Luca Niculescu merge la Chișinău, prima vizită externă. Va discuta cu Maia Sandu, Vasile Tofan și reprezentanți ai firmelor românești

G.M.
1 minut de citit Publicat la 07:38 27 Oct 2026 Modificat la 07:38 27 Oct 2026
Premierul Luca Niculescu face marţi o vizită în Republica Moldova, ocazie cu care are programate întâlniri cu oficiali de la Chişinău.. Foto: Getty Images

Premierul Luca Niculescu face marţi o vizită în Republica Moldova, ocazie cu care are programate întâlniri cu oficiali de la Chişinău.
Aceasta este prima sa vizită externă de la preluarea mandatului de prim-ministru.

Premierul Luca Niculescu se va întâlni, la ora 10:00, cu personalul Consulatului General al României la Chişinău, iar la ora 10:45 va avea o întrevedere cu IPS Antonie, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor.

La ora 11:50, premierul va avea o întâlnire cu personalul Ambasadei României în Republica Moldova.

La ora 12:30, Luca Niculescu va avea o întrevedere cu reprezentanţi ai companiilor româneşti care derulează proiecte de investiţii în Republica Moldova, la sediul Ambasadei României la Chişinău.

Întâmpinarea prim-ministrului României, Luca Niculescu, de către prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, va avea loc la ora 14:25

Şeful Executivului va fi primit într-o ceremonie oficială de primire, cu garda de onoare, la sediul Guvernului.

Premierul Luca Niculescu va avea o întrevedere tête-à-tête cu Vasile Tofan, prim-ministrul Republicii Moldova, urmată de întrevederea în plen a celor două delegaţii

La ora 15:30 cei doi vor susţine o conferinţă comună de presă.

La ora 16:15 premierul Luca Niculescu va merge în vizită, alături de prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, la Staţia Electrică Chişinău / Linia Vulcăneşti-Chişinău

Şeful Executivului se va întâlni, la ora 17:00, cu Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, iar la 18.00 cu Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova.

După preluarea mandatului de premier, Luca Niculescu şi omologul din Republica Moldova, Vasile Tofan, au avut o discuţie telefonică, stabilind ca prima vizită a oficialului român să aibă loc la Chişinău.

"Ne pregătim să lucrăm intens pentru a dinamiza proiectele pe care le avem în lucru şi pentru a identifica altele noi", a transmis Luca Niculescu. "România înseamnă un partener de încredere şi sprijin constant în parcursul nostru european", a afirmat, la rândul său, Vasile Tofan.

"Am avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Vasile Tofan, căruia i-am mulţumit pentru urările calde şi de prietenie. Am convenit ca prima mea vizită să fie la Chişinău şi ne pregătim să lucrăm intens pentru a dinamiza proiectele pe care le avem în lucru şi pentru a identifica altele noi, cu acelaşi obiectiv: să asigurăm securitatea şi prosperitatea cetăţenilor noştri", a scris pe X Luca Niculescu.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole