Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, a transmis, luni, că din luna septembrie trebuie să înceapă lucrările de construire a stadionului Farul. El a explicat că Primăria îşi va asuma plata contribuţiei proprii, în valoare de 65 de milioane de lei, la începutul lucrărilor, pentru a nu exista riscul amânării acestora.
„Stadionul Farul nu mai poate aştepta nici măcar o zi. Suporterii îl merită, Constanţa îl merită. Din septembrie trebuie să înceapă lucrările efective de construire a stadionului. Pentru că noi şi Piteştiul avem cel mai avansat proiect de acest fel de pe masa CNI, pentru că noi, Primăria Municipiului Constanţa, îl cofinanţăm cu 65 de milioane de lei, pentru că avem soluţia să nu amânăm nici măcar cu o zi şantierul”, a transmis Vergil Chiţac, pe pagina sa de Facebook.
El a explicat că, deşi situaţia este dificilă, Primăria Municipiului Constanţa îşi va asuma plata contribuţiei proprii, în valoare de 65 de milioane de lei, încă de la începutul lucrărilor, pentru a evita orice risc de întârziere.
„Deşi e dificil, Primăria Municipiului Constanţa, în calitate de participant activ la această investiţie, îşi va asuma plata contribuţiei proprii (cele 65 de milioane de lei) la începutul lucrărilor, astfel încât să nu existe riscul amânării acestora.
Astfel că Guvernul României va fi eliberat de povara cheltuielilor imediate, iar calendarul investiţiei va rămâne în picioare. Ne asumăm acest efort pentru că deja am aşteptat prea mult. Farul şi Gică Hagi merită să joace acasă. Constanţa trebuie să aibă un stadion modern pentru meciuri şi evenimente de anvergură. Aveţi încredere că îl vom avea curând. Avem toate atuurile, avem banii, avem soluţiile.”, a explicat primarul Constanţei.
Noul stadion din Constanţa va avea o capacitate de 18.500 de locuri şi nu va fi doar o arenă sportivă, ci un complex modern, gândit pentru diverse activităţi. Clădirea va include şi spaţii suplimentare, precum săli de antrenament pentru atletism indoor, squash, tenis de masă şi fitness, un centru de conferinţe, spaţii expoziţionale, zone comerciale, birouri administrative, dar şi zone de relaxare.
Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, în parteneriat cu Primăria Constanţa, iar valoarea totală se apropie de 100 de milioane de euro.