Un bărbat care a căzut victimă unei erori judiciare, care l-a ținut după gratii 38 de ani, susține că a fost bătut de polițiști și „intimidat” pentru a recunoaște în mod fals o crimă, în primul său interviu după eliberare.
Peter Sullivan a declarat pentru BBC că în 1986 i s-a „înscenat” crima a cărei victimă a fost Diane Sindall, care a fost atacată și bătută până a fost ucisă în urma unei agresiuni sexuale în Birkenhead, Marea Britanie.
Condamnarea lui Sullivan a fost anulată de Curtea de Apel în luna mai, după efectuarea unor noi teste ADN.
Acum dorește să primească scuze din partea Poliției din Merseyside. Poliția spune că „regretă” faptul că a avut loc o „gravă eroare judiciară”, dar susține că ofițerii au acționat în limitele legii la acea vreme.
Vorbind pentru BBC cu fața acoperită pentru a-și proteja intimitatea, Peter Sullivan a spus că vrea o explicație pentru motivul pentru care detectivii „m-au ales pe mine”.
„Nu îi pot ierta pentru ce mi-au făcut, pentru că asta va rămâne cu mine pentru tot restul vieții”, a spus el, adăugând că „a pierdut totul” de când a fost închis. „Trebuie să duc această povară până când voi primi scuze”.
Timp de decenii, Peter Sullivan și familia lui au fost etichetați de presa tabloidă în cele mai șocante moduri, iar el a fost numit „Bestia din Birkenhead”, „Spintecătorul din Mersey” și „Omul-Lup”.
„Numele astea vor rămâne mereu cu mine, pentru că nu am fost niciodată ceva de genul acesta”, a spus el.
Peter Sullivan a declarat că, în ciuda momentelor de disperare, a fost mereu susținut de părinții lui, care au murit cu ani înainte ca el să își poată dovedi nevinovăția. „Mama mi-a spus înainte să moară: ‘Vreau să continui să lupți pentru că nu ai făcut nimic rău’”, a spus Peter.
În unul dintre multele momente dureroase din timpul detenției, Peter Sullivan a spus că nu i s-a permis să participe la înmormântarea mamei sale în 2013, întrucât aceasta a fost îngropată în același cimitir ca și Diane Sindall.
Calvarul său a început după ce corpul pe jumătate dezbrăcat al florăresei de 21 de ani, Diane Sindall, a fost găsit cu răni grave pe o alee din Birkenhead, în data de 2 august 1986.
Două săptămâni mai târziu, hainele ei parțial arse au fost găsite pe Bidston Hill, o zonă mare împădurită, la aproximativ o oră de mers pe jos de locul în care a fost găsită.
După ce a fost difuzat un apel public, martori au declarat că l-au văzut pe Peter Sullivan într-un pub lângă locul crimei în acea noapte, în timp ce alții au spus că au văzut un bărbat care semăna cu el lângă Bidston Hill în ziua următoare.
El a fost arestat sub suspiciunea de crimă la 23 septembrie 1986 și a fost interogat de 22 de ori în următoarele patru săptămâni.
La primele șapte interogatorii i s-a refuzat accesul la un avocat și el a considerat la acea dată experiența „foarte intimidantă”. „Îmi băgau lucruri în minte, apoi mă trimiteau înapoi în celulă, apoi mă întorceam și spuneam ce voiau ei, fără să-mi dau seama ce făceam la momentul respectiv”, a spus el.
Susține că a fost bătut cu brutalitate
În acea perioadă, Peter Sullivan susține că a fost bătut în celulă de două ori de polițiști. „Au aruncat o pătură peste mine și mă loveau prin pătură cu bastoanele ca să mă facă să cooperez cu ei”, a spus el. „M-a durut foarte tare, mă ciomăgeau”.
Peter Sullivan a mai susținut că i s-a spus că, dacă nu mărturisește, va fi acuzat de „alte 35 de violuri”, și că a fost privat de hrană și somn.
Sullivan, care are un intelect redus, nu a fost niciodată asistat de o persoană adultă care să-l ajute să înțeleagă interogatoriul, cu toate că în registrele de custodie ale poliției s-a menționat că are dificultăți de învățare.
Întrebat de ce ar mărturisi o crimă pe care nu a comis-o, Peter Sullivan a spus: „Tot ce pot spune este că hărțuirea m-a forțat să ridic mâinile, pentru că nu am mai putut suporta”.
Documentele Curții de Apel confirmă că prima dată când a „mărturisit” nu s-a înregistrat nimic, și nu era prezent niciun avocat. Alte interviuri au fost înregistrate.
Într-o declarație, Poliția din Merseyside a spus că nu știa despre acuzațiile privind bătăile sau amenințările cu alte acuzații, și că registrele din acea vreme nu conțin astfel de detalii.
Poliția a recunoscut că inițial a refuzat accesul la avocat pentru unele interviuri, adăugând că ofițerii se temeau să dezvăluie anumite părți ale investigației unui avocat, în caz că ar fi fost distruse probe. De asemenea, au spus că lui Peter Sullivan i s-a explicat că nu este obligat să vorbească decât dacă dorește.
Sarah Myatt, avocata lui Sullivan de peste 20 de ani, a stat lângă el în timp ce vorbea pentru BBC. „Cred, din ce mi-a spus, că pur și simplu a ajuns la limită”, a spus ea.
Peter Sullivan a spus că, în timpul unui interogatoriu, i s-a cerut să marcheze pe o hartă locul unde ar fi lăsat hainele pe Bidston Hill. Când a indicat locul greșit, el susține că un detectiv i-a spus: „Hai, Peter, știi mai bine de atât”, sugerând apoi „locul corect”.
Sarah Myatt a spus că pe hărțile Bidston Hill, Peter Sullivan a scris ulterior „toate acestea sunt minciuni”.
Poliția din Merseyside a spus că hărțile și transcrierile au fost puse la dispoziția instanței.
Deși Peter Sullivan și-a retras ulterior mărturiile, poliția și procuratura s-au bazat și pe dovezi cum ar fi urme de mușcătură și metode criminalistice care acum sunt contestate și considerate incorecte.
Cazul, judecat înainte ca testele ADN să fie disponibile pe scară largă, a fost suficient pentru a convinge un juriu de la Liverpool Crown Court, iar la 5 noiembrie 1987, el a fost condamnat pentru crimă.
Amintindu-și momentul pronunțării verdictului, Peter Sullivan a spus: „Sora mea s-a prăbușit în sala de judecată. Iar apoi am fost dus în acea celulă plângând în hohote pentru crima pe care nu o făcusem. Am știut de atunci că va fi un caz incredibil de greu de contestat ca să ies din această situație”.
Sentința lui a avut un termen minim de 16 ani înainte de a fi eligibil pentru eliberare condiționată, dar Peter Sullivan și-a menținut nevinovăția, reducându-și șansele de eliberare.
Detenția a fost deosebit de dificilă pentru cineva considerat un ucigaș crud și agresor sexual. „Am fost bătut în închisori din cauza crimei pentru care eram închis”, a spus el.
Totuși, a spus că raportarea acestor violențe nu era o opțiune, pentru că „atunci ești considerat turnător va fi mult mai rău”.
Cum a aflat că va pleca, în sfârșit, acasă
Sfârșitul coșmarului său a început în 2023, când Comisia pentru Revizuirea Cazurilor Penale, organismul creat pentru a verifica erorile judiciare, a ordonat noi teste asupra probelor de material seminal găsite pe corpul lui Diane Sindall în 1986.
Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) a decis să nu conteste rezultatele ADN înaintea unei noi audieri, deschizând calea pentru eliberarea domnului Sullivan.
În mai 2025, când a fost pronunțată hotărârea, Peter Sullivan asculta prin video-link ședința de judecată, stând lângă ofițerul său de probațiune.
„Când s-a spus că sentința mea a fost anulată, ofițerul de probațiune a izbucnit în lacrimi”, a spus el. „S-a întors și a zis: ‘Peter, mergi acasă’... În momentul următor, pac, au început să-mi curgă și mie lacrimile și asta a fost, am zis: ‘Da, s-a făcut dreptate’”.
Lumea exterioră a fost de neînțeles pentru un bărbat care a intrat în detenție pe vremea când Margaret Thatcher era prim-ministru și internetul nu exista.
Vorbind despre momentul când a fost scos din închisoare, el a spus: „Mă uitam la mașinile care treceau și nu mai văzusem în viața mea atâtea tipuri diferite de mașini pe acel drum. A fost copleșitor să le văd pe toate schimbate și totul diferit”.
De la eliberare, uneori se trezește stând în dormitorul său așteptând să vină un gardian la apel, un obicei greu de abandonat după aproape 40 de ani petrecuți după.
Peter Sullivan a spus că se simte „foarte rău” pentru familia lui Miss Sindall, care a luat-o acum de la zero în lupta pentru dreptate.
„Am trecut prin aceeași durere, fiind în închisoare, pentru că am fost luat de lângă familia mea pentru ceva ce nu am făcut”, a spus el.
Poliția din Merseyside a spus că din cauza „schimbărilor substanțiale” în lege și practicile de investigație de după 1986, o nouă revizuire oficială ar aduce „puține beneficii”.
Serviciul de Procuratură al Coroanei a spus că, deși Curtea de Apel a acceptat noile teste ADN, alte motive de apel au fost respinse. Nick Price, directorul serviciilor juridice, a spus: „Cazul acuzării a fost adus pe baza tuturor probelor disponibile la momentul respectiv”.
Cazul uciderii lui Diane Sindall a fost redeschis, dar nu au fost făcute arestări.
Peter Sullivan așteaptă acum compensația pentru condamnarea nedreaptă, plafonată de guvern la 1,3 milioane de lire sterline.
Avocata Myatt, care îl ajută cu cererea, a spus: „Nu există o sumă care să fie suficientă pentru a compensa pierderea a 38 de ani din viață”.