Antena 3 CNN Externe Macron, mesaj despre alegerile din România: Sunt ingerințe care reprezintă amenințări clare la adresa democrațiilor noastre

Macron, mesaj despre alegerile din România: Sunt ingerințe care reprezintă amenințări clare la adresa democrațiilor noastre

A.I.
1 minut de citit Publicat la 16:42 16 Mai 2025 Modificat la 16:42 16 Mai 2025
Președintele Franței avertizează în legătură cu ingerințele în alegerile din România. Foto: Hepta

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat, vineri, în legătură cu ingerințele în alegerile care au loc duminică în Europa, inclusiv în România, și a spus că acestea "ne subminează democrațiile", relatează AFP, citată de Agerpres.

"Vedem în contextul alegerilor, iar România trece prin asta în acest moment, că există în mod foarte clar amenințări care subminează integritatea democrațiilor noastre", a spus șeful statului francez în deschiderea summitului Comunității Politice Europene, CPE, desfășurat la Tirana.

"Republica Moldova este victima zilnică a ingerințelor ruse. Scadențele electorale în curs fac obiectul unor asemenea ingerințe. Suportăm manipulări în perioadele electorale, dar şi ingerințe informaționale străine aproape permanent. Şi acesta este un lucru ce subminează securitatea democratică a Europei noastre", a continuat el.

În aceeași intervenție, Emmanuel Macron a lansat un apel către liderii continentului la protejarea mai bună a infrastructurilor critice în față atacurilor cibernetice, la consolidarea reglementărilor privind conținutul ilegal de pe internet şi la urmărirea fluxurilor financiare care alimentează războiul hibrid purtat de Rusia împotriva statelor europene.

În context, presa internațională notează că, în Polonia, website-urile Platformei Civice, partidul premierului Donald Tusk, erau nefuncționale vineri din cauza unui atac cibernetic, înainte cu două zile de primul tur al alegerilor prezidențiale din această țară.

Macron: Rusia nu are chef să înceteze focul în Ucraina și trebuie ca SUA și Europa să exercite presiuni sporite

La Tirana, liderul de la Elysee a vorbit și despre ultimele evoluții în războiul Rusiei în Ucraina, spunând că Moscova "nu are chef" de o încetare a focului şi că este nevoie de exercitarea unei presiuni crescute din partea europenilor şi a americanilor pentru a obține acest rezultat.

Mesajul lui Emmanuel Macron vine pe fondul atacurilor dure lansate în ultimele ore de George Simion chiar în Franța la adresa liderului din Hexagon, despre care a spus că este "dictator" și că se amestecă, în detrimentul candidatului AUR, în alegerile prezidențiale din România.

La Paris, Simion a mai afirmat că, în câteva zeci de ani, Franța va deveni "califat", determinând-o pe Marion Marechal, nepoata lui Marine le Pen, să plece, jenată, de la conferința de presă a liderului AUR.

Marine Le Pen a spus anterior că îl susține pe George Simion la alegerile prezidențiale din România.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole