Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Menajeră, acuzată că a furat bijuterii de peste 300.000 de euro, dintr-o casă din Voluntari, şi a dispărut

Menajeră, acuzată că a furat bijuterii de peste 300.000 de euro, dintr-o casă din Voluntari, şi a dispărut

Poliţia caută o menajeră acuzată că ar fi furat bijuterii în valoare de peste 300.000 de euro. Femeia a dus inelele, brăţările şi colierele la amanet.

de Silvia Preda    |    Corina Matlinschi    |   

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au deschis o anchetă, după ce o femeie a reclamat faptul că i s-au furat din locuință bijuterii în valoare de aproximativ 350.000 de euro.

"Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea", transmit poliţiştii.

O femeie a făcut plângere privind sustragerea unor bijuterii din locuința sa, din orașul Voluntari. Polițiștii au identificat o femeie, care este bănuită că a furat bijuteriile. Aceasta ar fi lucrat ca menajeră în casa reclamantei.

"Prejudiciul estimat de către persoana vătămată este de aproximativ 350.000 de euro", anunță poliția.

Subiecte în articol: menajera bijuterii Voluntari
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere