Antena 3 CNN Actualitate Un militar român care a luptat în Irak şi Afganistan a murit în Irlanda de Covid-19

Un militar român care a luptat în Irak şi Afganistan a murit în Irlanda de Covid-19

Dorel Giurcă, un militar român care a luptat în Irak și Afganistan, a murit în Irlanda de Covid-19.

Fostul militar s-a mutat în Irlanda, împreună cu soția sa, în urmă cu trei ani. Lucra la o firmă de curățenie la Spitalul St' James din Dublin.

Potrivit tuleftforum.com, Dorel Giurca, 53 de ani, a murit pe 8 mai, la doar 48 de ore după ce a fost testat.

Soția sa a fost și ea infectată. De pe patul de spital, femeia a mărturisit: „Nu știu cum am să trăiesc fără el”. 

Dorel câștiga 10.80 de euro pe oră.  „De la început toată lumea a fost speriată, însă Dorel a continuat să meargă la muncă, speriat, dar şi mândru că poate face diferenţa şi îi poate ţine pe ceilalţi în siguranţă. Dorel era foarte fericit la locul de muncă şi îşi făcuse foarte mulţi prieteni. Acum sunt foarte supărată şi nu-mi dau seama cum o să pot trăi fără el. Nu am nicio idee ce o să fac, dacă să rămân aici sau să mă întorc în România. Este o situaţie teribilă în care să te afli. Dorel era un tip foarte puternic şi fără probleme de sănătate”, a mai povestit Mirela.

Dorel Giurcă a fost la „Scorpionii Roşii“ din Craiova.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște