Antena 3 CNN Politică Miruţă anunţă că USR propune o rotaţie a guvernelor PNL-USR-UDMR şi guvernul monocolor PSD: Dacă se va agrea, se va găsi un premier

Miruţă anunţă că USR propune o rotaţie a guvernelor PNL-USR-UDMR şi guvernul monocolor PSD: Dacă se va agrea, se va găsi un premier

M.P.
1 minut de citit Publicat la 18:42 24 Iun 2026 Modificat la 20:47 24 Iun 2026
Minsitrul Apărării Naționale, Radu Miruță. Foto: Agerpres

Ministrul USR al Apărării, Radu Miruţă, a declarat că partidul său propune o rotaţie a guvernelor PNL-USR-UDMR şi guvernul monocolor PSD, primul fiind guvernul de dreapta, până anul viitor. Miruţă a precizat şi că decizia USR este să nu voteze un guvern PSD. "Soluţia care să rezolve toate aceste constrângeri din partea fiecărei entităţi presupune în viziunea noastră o rotaţie a guvernelor formate din PNL, USR, UDMR şi guvernul monocolor PSD", a declarat Radu Miruţă la Digi24.

Ministrul Apărării a mai transmis că, în opinia lui, ”societatea, astăzi nu are o acceptabilitate pentru ca un guvern PSD să inunde astăzi toate instituţiile statului". 

”USR a propus o soluţie raportată la realitate. Astăzi avem următoarele constrângeri. Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu cu AUR, USR spune nu pentru guvern PSD. PNL spune că dacă PSD e la putere, PNL e în opoziţie, şi atunci, soluţia care să rezolve toate aceste constrângeri din partea fiecărei entităţi presupune în viziunea noastră o rotaţie a guvernelor formate din PNL, USR, UDMR şi guvernul monocolor PSD.

Societatea, astăzi nu are o acceptabilitate pentru ca un guvern PSD să inunde astăzi toate instituţiile statului. Nu pot să propui o soluţie împotriva acceptabilităţii sociale. Nu este astăzi acceptat ca, după ce PSD a făcut scandal în coaliţie, a încercat ieri un nou dans împreună cu cei de la AUR, acum să spunem luaţi PSD ţara pe mâna, că nu ştiu cine a obosit. Nu există niciodată oboseala politică, ca scuză pentru a da ţara complet pe mâna Partidului Social-Democrat", a mai afirmat Miruţă pentru sursa amintită.

Acesta a precizat că dacă aceste condiţii vor fi acceptate, atunci "în discuţii şi cu preşedintele Nicuşor Dan, se va identifica un nume de premier".

"Dacă în această seară va exista agrearea unei astfel de soluţii, cu certitudine, în discuţii şi cu preşedintele Nicuşor Dan, se va identifica un nume de premier.

Noi am propus această soluţie cu rotaţia celor două tabere PSD cu celelalte partide de dreapta. În momentul în care şi celelalte partide de dreapta vor accepta asta şi preşedintele României vor accepta asta, numele de premier va fi o etapă uşor de realizat", a mai declarat Miruţă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole