Islandezii votează, sâmbăta viitoare, dacă să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană. O victorie a taberei „Da” ar relansa discuțiile cu Comisia pe tema aderării, iar pescuitul ar urma să devină principalul punct de dispută. Un rezultat negativ ar reprezenta un recul serios pentru politica de extindere a UE.
Islandezii sunt chemați la urne pentru a decide dacă țara trebuie să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană sau să renunțe, pentru viitorul apropiat, la perspectiva de a deveni membru cu drepturi depline, relatează Euronews.
Guvernul islandez a prezentat votul din 29 august drept o ocazie de tipul „acum ori niciodată” pentru a redeschide perspectiva aderării la UE sau pentru a menține actualul statut al țării în Spațiul Economic European, care îi garantează accesul la piața unică europeană, dar nu și participarea la luarea deciziilor de la Bruxelles.
Este important, însă, că referendumul va decide doar dacă Islanda reia negocierile de aderare. O eventuală decizie privind aderarea propriu-zisă la UE ar putea necesita un al doilea referendum, posibil în 2028.
„Este foarte clar că acest vot are ca scop obținerea unui mandat pentru negocieri”, a declarat, în mai, în parlament, prim-ministra Kristrun Frostadottir. „Nu cred că ar trebui să ne blocăm în chestiuni de retorică. Vom negocia un acord bun. Oamenii vor avea primul cuvânt în această chestiune și tot ei îl vor avea și pe ultimul”.
De ce are loc referendumul acum
Relația Islandei cu UE a avut numeroase schimbări de direcție. Țara insulară a depus cererea de aderare în 2009, după criza financiară. Negocierile au fost în cele din urmă suspendate după venirea la putere, în 2013, a unei coaliții eurosceptice.
Până atunci, economia Islandei își revenise puternic, eliminând unul dintre principalele motive pentru aderare, iar sprijinul populației pentru integrarea în UE scăzuse pe măsură ce negocierile se blocaseră în problema delicată a pescuitului.
În consecință, în 2015, guvernul islandez a informat UE că nu intenționează să reia negocierile de aderare și că Islanda nu mai trebuie considerată țară candidată.
Schimbarea de direcție a venit în 2024, când la putere a ajuns o coaliție pro-europeană. Acordul de guvernare prevedea organizarea, înainte de 2027, a unui referendum privind reluarea negocierilor de aderare.
De atunci, evoluții geopolitice importante au schimbat peisajul internațional - Donald Trump a amenințat că va prelua controlul asupra Groenlandei, pe care uneori a confundat-o cu Islanda, iar regiunea arctică a devenit tot mai importantă pentru accesul la minerale din pământuri rare și pentru noile rute comerciale.
Într-un raport publicat la începutul acestui an, ministra de externe Katrin Gunnarsdottir a scris că „sistemul internațional în care am trăit de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial se clatină”, adăugând că o cooperare mai strânsă cu UE reprezintă „un factor esențial” pentru protejarea intereselor Islandei.
Decizia de organizare a referendumului fusese însă luată înaintea acestor schimbări ale politicii internaționale, iar problema alianțelor de apărare și a securității Islandei nu a devenit până acum un subiect important al campaniei, care rămâne concentrată în mare parte asupra economiei.
Campania pentru referendum
Sondajele sugerează că rezultatul ar putea fi extrem de strâns.
Un sondaj realizat în iulie de Maskina indica un sprijin de 53% pentru „Da” și 47% pentru „Nu”, ceea ce sugerează că prezența la vot ar putea fi decisivă.
Un alt sondaj, realizat de Gallup la începutul acestei luni, arăta că 46% dintre alegători susțin tabăra „Da”, 46% pe cea „Nu”, iar 8% sunt indeciși.
Deși referendumul este prezentat drept crucial în contextul schimbărilor geopolitice, chestiuni foarte concrete, precum agricultura și pescuitul, au devenit principalele preocupări ale alegătorilor.
Pescuitul ocupă un loc central și delicat în dezbatere, nu doar din motive economice, deoarece peștele și produsele marine reprezintă aproximativ 40% din exporturile Islandei, ci și pentru că păstrarea controlului asupra apelor teritoriale este strâns legată de suveranitatea și identitatea națională.
Principalul obstacol în eventualele negocieri ar fi probabil relația Islandei cu Politica comună în domeniul pescuitului (PCP) a UE, care stabilește limitele capturilor și cotele de pescuit pentru statele membre.
Principala federație a industriei pescuitului din Islanda, SFS, a avertizat că aderarea la UE ar însemna că Islanda nu ar mai avea „puterea de a acționa ca stat de coastă independent”.
Reprezentanții guvernului islandez au recunoscut că etapele privind agricultura și pescuitul vor fi probabil cele mai dificil de încheiat. Procesul de aderare a fost suspendat în 2013 înainte ca Islanda să adopte o poziție oficială de negociere privind pescuitul.
Un raport al guvernului islandez menționează printre probleme „autoritatea oficială asupra resurselor marine, restricțiile privind investițiile și reprezentarea intereselor la nivel internațional”.
Disputa a fost deosebit de intensă în cazul macroului, în cadrul așa-numitului „război al macroului”, după ce Islanda și-a stabilit unilateral cote de pescuit pe care UE le considera excesive, în timp ce Reykjavík s-a opus acordurilor încheiate între UE, Norvegia și Insulele Feroe.
Ce se întâmplă dacă va câștiga „Da”
Un vot favorabil nu ar însemna aderarea imediată a Islandei la UE, ci relansarea unor negocieri intense cu UE privind condițiile în care țara ar putea deveni stat membru.
În practică, acest lucru ar presupune ca executivul european să formeze o echipă specială similară celei care se ocupă deja de Muntenegru, țara cea mai avansată în actualele negocieri de aderare, ceea ce ar pune o presiune suplimentară asupra mecanismului de extindere al UE, deja foarte solicitat.
„Dacă islandezii vor decide să urmărească aderarea la UE, Islanda va deveni cu siguranță una dintre țările aflate în fruntea acestui proces”, a declarat șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Islanda a închis deja 11 dintre cele 33 de capitole ale negocierilor de aderare, iar UE estimează că procesul ar putea fi încheiat în unul sau doi ani, deoarece țara este deja profund integrată în piața unică europeană.
„Negocierile de aderare reflectă întotdeauna realitățile specifice fiecărei țări candidate”, a scris, pe Bluesky, comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, sugerând că UE ar putea fi dispus să caute o soluție de compromis în această problemă delicată.
Este foarte probabil ca guvernul de la Reykjavik să solicite condiții speciale sau derogări de la politica comună în domeniul pescuitului, iar UE ar putea fi nevoit să ia în calcul asemenea variante.
Acest lucru ar putea, însă, deschide cutia Pandorei, organizațiile din industria pescuitului din Irlanda cerând deja ca sectorul lor să primească aceleași derogări care ar putea fi acordate Islandei în cadrul viitoarelor negocieri.
Comisia a făcut din extindere una dintre principalele sale priorități politice.
O decizie oficială a Islandei de a relua negocierile ar da un nou impuls acestei politici și ar aduce mai mult echilibru geografic și economic în rândul potențialilor noi membri.
De asemenea, aderarea unei țări prospere precum Islanda ar putea face procesul de ratificare mai ușor de acceptat pentru statele membre cele mai sceptice față de extindere.
Ce se întâmplă dacă va câștiga „Nu”
Un rezultat negativ ar reprezenta un recul pentru politica de extindere a UE, care a prins avânt în ultimii patru ani după invadarea Ucrainei de către Rusia și în contextul politicii externe imprevizibile a administrației Trump, care a făcut ca UE să fie percepută tot mai mult drept un reper de stabilitate.
Oficialii europeni și-au redus declarațiile publice despre referendum pentru a evita impresia că încearcă să influențeze decizia Islandei. În discuțiile private există, însă, recunoașterea faptului că unda verde pentru reluarea negocierilor ar reprezenta un impuls important pentru politica de extindere.
Un vot pentru „Nu” ar sugera, de asemenea, că perspectiva aderării la UE nu este suficient de atractivă pentru statele bogate din nordul Europei, mai ales într-un moment în care un grup de țări nordice încearcă să reducă bugetul UE în cadrul unor negocieri dificile.
Spre deosebire de Islanda, celelalte țări candidate la aderarea la UE sunt mai sărace decât actualele state membre și au un PIB pe cap de locuitor considerabil mai redus.
Islanda însăși a prezentat referendumul drept o decizie crucială, ceea ce înseamnă că un rezultat negativ ar putea închide dezbaterea privind aderarea la UE pentru mulți ani sau chiar decenii. Prim-ministra Frostadottir și partidele pro-europene aflate la guvernare ar suferi o înfrângere importantă, iar forțele eurosceptice ar ieși întărite.
Un asemenea rezultat ar fi cu atât mai dur pentru tabăra pro-europeană cu cât alegătorii nu ar respinge aderarea propriu-zisă la UE, ci chiar posibilitatea de a afla ce condiții de aderare ar putea negocia Islanda.
Pentru UE, ar însemna o lovitură importantă dată avântului politicii de extindere și pierderea, pentru o perioadă foarte lungă, a unei oportunități strategice de a-și consolida poziția în Atlanticul de Nord și în regiunea arctică.
Un vot pentru „Nu” ar ridica, totodată, noi întrebări despre modul în care Islanda ar putea folosi actualele forme de cooperare pentru a-și aprofunda relațiile cu UE în domenii precum securitatea și apărarea, într-un context geopolitic aflat în continuă schimbare.