Antena 3 CNN Actualitate 700 de oameni, neplătiţi de două luni de Primăria Capitalei

700 de oameni, neplătiţi de două luni de Primăria Capitalei

În prag de Sărbători, 700 de oameni care lucrează în construcții și repară fațade, toți angajați ai Primăriei Capitalei nu și-au primit salariile de două luni. Societățile nu au mai avut încasări de la buget, explică directorul unei companii. Aceste încasări trebuiau să vină de la Primăria Capitalei, în baza contractelor pe care companiile le-au încheiat cu direcțiile.

de Iulia Gorgorin    |   

Unul dintre muncitorii de la Compania Municipală de Consolidări, a intervenit în direct la Antena 3, unde a vorbit în exclusivitate despre întâzierile de plată.

''Nu ne-am luat salariile de două luni de zile. Vin şi ne mint zilnic cu fel şi fel de minciuni. Acum a venit directorul să ne spună că se face tot posibilul pe 18. Am spus, domnule, cu ce trăim până pe 18? Avem facturi de lumină, gaze, avem bănci. Cu ce le plătim? Nu vă gândiţi că nu avem de unde să mai luăm?

Facem naveta, nu avem cu ce să ajungem. Nici nu îi interesează pe ei. Am zis, mergem la domnul primar Nicușor Dan în audiență, vedem ce se întâmplă, de nu ni se dau banii, salariile noastre. Au spus că o parte din bani pe 18 decembrie, dar nu se știe sigur. E cu semnul întrebării, au spus că se face tot posibilul să se dea, dar nu toți banii. Prima dată ne-au mințit că se dă totul la zi.

Nu așteptăm acest termen. Noi o să ne ducem mâine în Berzei, unde este frma, pentru că noi nu mai avem încredere. De Paște, ne-au lăsat fără bani, tot așa, ne-au dus cu vorba și cu minciuni până în Vinerea Mare. În Vinerea Mare ne-au dat cea mai mare bucurie, că nu se dau banii și am plecat acasă de supărare'', a spus nemuţumit, unul dintre angajaţii companiei din Bucureşti.

Subiecte în articol: Nicușor Dan neplătiți muncitori
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România