Antena 3 CNN Externe Număr record de turiști români în Bulgaria, înregistrați anul trecut. Bulgarii promit că în 2026 condițiile vor fi și mai bune

Număr record de turiști români în Bulgaria, înregistrați anul trecut. Bulgarii promit că în 2026 condițiile vor fi și mai bune

M.L.
1 minut de citit Publicat la 17:59 14 Feb 2026 Modificat la 18:07 14 Feb 2026
Este cel mai mare număr de turiști din România înregistrat vreodată și indică o creștere remarcabilă, de 51,2% față de nivelul din 2019, înaintea pandemiei. În imagine: stațiunea Nessebar. Foto: Profimedia Images

Bulgaria a înregistrat anul trecut un număr record de turiști din România, conform celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică, informează Novinite, preluată de Agerpres.

Numărul înnoptărilor turiștilor români în facilitățile de cazare bulgare a ajuns la aproape un milion în 2025, un avans de 8,5% comparativ cu 2024. Este cel mai mare număr de turiști din România înregistrat vreodată și indică o creștere remarcabilă, de 51,2% față de nivelul din 2019, înaintea pandemiei.

Ministrul Turismului în exercițiu Miroslav Borsos a subliniat că aceste rezultate sunt dovada eforturilor concentrate ale Ministerului de a poziționa Bulgaria ca destinație preferată printr-un marketing strategic și parteneriate internațional solide. El a declarat că vizitatorii din România sunt atrași de varietatea, calitatea și experiențele autentice din Bulgaria, dând asigurări că vor fi luate măsuri în vederea îmbunătățirii în continuare a ofertei turistice.

În linie cu aceste obiective, Bulgaria îți prezintă potențialul turistic la ediția din februarie a Târgului de Turism al României (TTR). Standul țării, realizat cu un nou concept vizual, subliniază amestecul de tradiție și modernitate. Vizitatorii pot explora diversitatea ofertelor Bulgariei, de la turismul cultural și urban la cel din sezonul estival și de iarnă, experiențele ecologice, demonstrând că Bulgaria este o destinație turistică pe tot parcursul anului.

O atenție specială este acordată moștenirii culturale, inclusiv meșteșugurile. Cimpoiul bulgăresc și tradiția interpretării la cimpoi au fost incluse oficial pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Borsos a subliniat că designul inovativ al standului național reflectă direcția turismului bulgar: o combinație de tendințe moderne, tradiții și identitate națională

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole