Antena 3 CNN Externe O femeie a fost târâtă de un tren, la metroul din Roma. Cum s-a întâmplat incidentul -VIDEO

O femeie a fost târâtă de un tren, la metroul din Roma. Cum s-a întâmplat incidentul -VIDEO

O femeie, originară din Belarus, a fost prinsa în ușa garniturii de metrou și târâtă câțiva metri pe un peron din Roma. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar victima a ajuns la terapie intensivă, cu mai multe fracturi.

Potrivit BBC News, după primele informații, vinovați se fac senzorii garniturii de metrou, care nu s-au activat când cureaua de la geanta femeii a fost prinsă între uși, iar victima nu s-a putut elibera. Nici frânele de urgență declanșate de călătorii din garnitură nu au reușit să oprească trenul imediat.

Totodată mecanicul metroului este cercetat în acest caz și este acuzat de neglijență după ce a fost surprins pe camere în timp ce mânca, în timp ce trenul pleca din stația unde a avut loc accidentul. Acesta ar fi aflat de incident abia când a ajuns în următoarea stație.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă