Antena 3 CNN Actualitate O universitate dă bani celor care nu fac nimic! Nu este o glumă. Cât valorează o bursă

O universitate dă bani celor care nu fac nimic! Nu este o glumă. Cât valorează o bursă

O universitate din Germania dă burse uriașe celor care aleg să nu facă un anumit lucru. Sunt trei burse în valoare de 1.600 de euro iar cei care vor să beneficieze de aceşti bani pot depune dosarele în mod anonim până pe 15 septembrie.

de Silvia Țigănilă    |   

Există un formular de înscriere cu patru întrebări: Ce nu vrei să faci? De cât timp nu vrei să faci acest lucru? De ce este important să nu faci acest lucru? De ce eşti persoana potrivită să nu faci asta?

Nu este o glumă!

Acest program de burse nu este o glumă, ci un experiment cu intenţii serioase – cum poţi transforma o societate care se bazează pe realizări?”, a spus Friedrich von Borries, arhitect şi teoretician de design.

Cei care vor să primească acești bani pot să stabilească durata inactivităţii lor. Toate aplicaţiile vor face parte dintr-o expoziţie intitulată The School of Inconsequentiality: Towards a Better Life, care va avea loc în luna noiembrie.

Experiment inedit!

Întrebarea principală în jurul căreia se învârte proiectul este ,,De la ce anume mă pot abţine atfel încât viaţa mea să aibă mai puţine consecinţe negative asupra vieţii altora?”. 

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: Universitate Germania bursa
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania