Numeroşi olandezi au aflat recent cu stupefacţie, pe internet, că un membru al familiei lor a colaborat cu ocupantul nazist în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma publicării online a unei liste cu 425.000 de nume de către Arhivele Naţionale din Ţările de Jos, informează AFP, potrivit Agerpres.
Începând din ianuarie 2025, descendenţii lor se deplasează în fiecare zi în număr mare la Haga, cu un nod în stomac, pentru a consulta dosarele de anchetă care îi vizează pe bunicii lor sau pe mătuşile lor.
„Cred că este un lucru foarte bun că toate aceste documente au fost făcute publice”, a declarat Stephanie Biesheuvel, în vârstă de 43 de ani, care a scris o carte despre trecutul întunecat al familiei sale, care a colaborat cu naziştii.
„Nu putem privi istoria noastră mulţumindu-ne doar cu cele câteva relatări care ne-au fost în totalitate povestite de către Rezistenţă”, a adăugat ea.
Cum pot fi consultate dosarele oficiale
După expirarea la sfârşitul anului 2024 a unei legi care restricţiona accesul la 30 de milioane de pagini de dosare, Arhivele Naţionale din Ţările de Jos şi mai multe organizaţii au văzut în acest fapt o bună oportunitate pentru a educa un număr cât mai mare de olandezi despre acea parte întunecată a istoriei şi au decis ca documentele să devină accesibile pentru toţi utilizatorii de internet până în 2027.
Un motor de căutare permite deja accesul la lista de indivizi, în prezent decedaţi, care au făcut obiectul unei anchete, în special pentru trădare, după eliberarea Ţărilor de Jos în mai 1945.
Dosarele în sine pot fi însă consultate doar în persoană, la Haga, iar publicarea lor online a fost interzisă până la noi ordine de către Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor personale.
„Există mulţi oameni care nu ştiu cum să reacţioneze”
„Nu toţi au fost aduşi în faţa unui judecător, condamnaţi sau acuzaţi pe bună dreptate”, se arată pe site-ul proiectului, adăugând că 66.000 dintre cei acuzaţi au fost trimişi în judecată, majoritatea fiind ulterior încarceraţi.
Publicarea doar a numelor, fără un context şi fără explicaţii, a stârnit emoţii puternice în Ţările de Jos. Unii dintre olandezi se declară îngrijoraţi în special de impactul nefast pe care o digitalizare totală a arhivelor ar putea să îl aibă în era reţelelor de socializare.
„Este vorba despre date prea sensibile pentru a fi făcute publice, pentru că există mulţi oameni care nu ştiu cum să reacţioneze”, a explicat Michael Schuling, preşedintele asociaţiei Werkgroep Herkenning, o platformă de comunicare şi informare pentru descendenţii colaboratorilor cu regimul nazist.
„Tatăl meu nici nu voia să audă de aşa ceva"
Din 2020, acest informatician de 52 de ani realizează cercetări aprofundate despre istoricul familiei sale, având ca punct de plecare o fotografie din 1940 a bunicii sale, îmbrăcată într-un palton şi purtând o pălărie, zâmbind alături de un soldat german.
„Ştiam că tatăl meu era copilul unui soldat german (...) Nu am făcut niciodată cercetări despre acest subiect. Tatăl meu nici nu voia să audă de aşa ceva”, a povestit el.
Michael Schuling a descoperit că tatăl lui, Gunther, s-a născut într-o clinică germană înscrisă în programul Lebensborn, o reţea de creşe care promovau idealul rasist nazist.
După război, bunica sa a fost arestată şi internată într-un lagăr pentru că a avut un copil cu un german. Gunther a fost separat de ea şi dus într-un centru de plasament, din care a ieşit traumatizat.
„Copiii au fost victimele alegerilor făcute de părinţii lor”, a declarat Michael Schuling.
El nu se opune digitalizării arhivelor, dar se declară reticent faţă de ideea ca dosarele să devină accesibile pentru toată lumea, în contextul în care unii dintre urmaşi încă nu sunt la curent cu existenţa lor.
De asemenea, preocupat de efectul traumatizant asupra persoanelor în vârstă care au trăit perioada războiului, el şi organizaţia sa susţin un acces restricţionat la arhive prin intermediul unor parole.
„A fost gardian într-un lagăr de concentrare”
Cinci ani de cercetări i-au permis lui Stephanie Biesheuvel să descopere trecutul colaboraţionist al familiei sale, care a inclus mai mulţi membri ai Mişcării naţional-socialiste olandeze (NSB), dintre care unii au lucrat în lagărele de concentrare din Ţările de Jos.
În cartea sa intitulată „Trădarea din Amsterdam”, scriitoarea explică faptul că a fost uimită să descopere într-un articol că strămoşul ei Hendrik, negustor de legume în Amsterdam, a fost membru al NSB şi că s-ar fi aflat chiar la originea denunţării tinerei Anne Frank, o evreică deportată în 1944.
În cercetările sale, nimic nu pare să indice faptul că Hendrik a fost într-adevăr autorul acestei trădări. Dar documentele de arhivă prezintă totuşi o realitate înfricoşătoare.
„A fost gardian într-un lagăr de concentrare şi a făcut parte şi din garda apropiată a şefului NSB.... El a pus în aplicare toate legile antievreieşti şi a fost unul dintre cei care au bătut în cuie panourile cu textul 'Interzis evreilor' pe uşi şi pe faţadele restaurantelor”, explică ea.
„Trebuie să vorbim despre asta înainte de a fi prea târziu”
Stephanie Biesheuvel a descoperit, de asemenea, că mătuşa ei Cato, o prezenţă reconfortantă în copilăria sa, a contribuit fără scrupule la deportarea unei mame.
Aproximativ 107.000 de evrei şi refugiaţi olandezi au fost deportaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce 102.000 au fost ucişi - aproximativ 75% din populaţia evreiască de dinainte de război.
Aceasta este o parte întunecată a istoriei pe care doamna Biesheuvel este hotărâtă să nu o uite, scriitoarea lucrând şi la strângerea de fonduri pentru muzeul din Kamp Vught, un fost lagăr de concentrare din Ţările de Jos.
„Suntem adulţi, este povestea noastră. Trebuie să vorbim despre asta înainte de a fi prea târziu”, a concluzionat ea.