Antena 3 CNN Life PAȘTE 2017. Cum să vopsești ouăle de Paște

PAȘTE 2017. Cum să vopsești ouăle de Paște

Ouăle de Paște frumos colorate au un farmec aparte. Fiecare dintre noi a asistat măcar odată la încondeiatul ouălor de Paște. Acest ritual obișnuiește să se facă în Sâmbăta Mare.
Potrivit culinar.ro, dacă încă ai surprize neplăcute cu vopsitul lor, îți oferim câteva trucuri care te vor scăpa de probleme.

Cumpară ouă proaspete - acest lucru se poate verfica dacă le scufunzi în apă. Cele vechi se vor ridica la suprafață, cele proaspete vor cădea la fund.

După ce ai verificat prospețimea ouălor, lasă-le 2-3 zile în frigider. Acest lucru te ajută să cureți mai ușor coaja, iar ouăle nu vor fi lipicioase.

Lasă-le la temperatura camerei minim 4 ore. Acest lucru ajută ouăle să nu se spargă în timpul fierberii.

Ouăle se spală cu apă și detergent, iar apoi se clătesc cu o soluție din apă și oțet în cantități egale. Așa reușește culoarea să se prindă cât mai bine.

Într-o oală mare, dar puțin adâncă, se pun ouăle la fiert într-un singur strat, în apa rece. Fierbe 12-15 minute pentru a fi tari.

Dacă nu îți place să pictezi ouăle cu vopsea de la magazin, alege o varianta naturală. Poți obține ouă roșii dacă le fierbi în zeamă de coji de ceapă roșie sau în zeamă de sfeclă. 

Dacă totuși preferi vopseaua de la magazin, în afara instrucțiunilor de pe plic, trebuie adăugat și oțet la fierbere.

După ce ai colorat ouăle, unge-le cu puțin ulei, pentru luciu.
 

Subiecte în articol: oua Paste ritual
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"