Antena 3 CNN Actualitate Social Pilonul II de pensii: Guvernul vrea să majoreze cota de contribuție. Actul normativ a intrat în linie dreaptă

Pilonul II de pensii: Guvernul vrea să majoreze cota de contribuție. Actul normativ a intrat în linie dreaptă

​Cota de contribuție la Pilonul II de pensii va fi majorată cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, până la 4,75% începând cu data de 1 ianuarie 2024, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență pregătit de guvern.

de Alexandra Dima    |   

Noua creștere a contribuţiilor la pilonil II de pensii este prevăzută în programul de guvernare și în Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), 2024 fiind termenul limită.

Administratorii de pensii private au solicitat recent Guvernul ca majorarea să fie efectuată etapizat, parțial în 2023 și parțial în 2024.

Varianta aleasă acum de Guvern presupune amânarea pe cât posibil a creșterii contribuției, care ar avea impact financiar asupra bugetului statului. Actul a fost transmis marți spre avizare interministerială, fiind un proiect conceput de ASF și Ministerul Muncii, notează Hotnews.ro. 

Documentul poate fi studiat aici

"Obiectul de reglementare al proiectului de act normativ îl constituie majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuțiilor la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%. Atât în Planul Național de Reziliență și Redresare - PNRR, cât și în Programul de Guvernare este prevăzută măsura care vizează creșterea contribuțiilor pentru Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent până la 4,75% în 2024", prevede proiectul.
 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro