Antena 3 CNN Actualitate Justiție Politicienii tremură în fața amenințărilor lui Secureanu: Am înregistrări cu toți

Politicienii tremură în fața amenințărilor lui Secureanu: Am înregistrări cu toți

Era imposibil de anticipat. Ceea ce părea, inclusiv pentru autorii acestor rînduri, drept cazul unui manager rapace și excentric de la un spital mediu bucureștean, se poate transforma într-o avalanșă de proporții. Care amenință să măture copaci înalți de pe ambii versanți politici, dezvăluie jurnaliștii Gazetei Sporturilor, pe tolo.ro.

Florin Secureanu este în țară, undeva la munte, și nu e singur. Îl însoțesc multe voci familiare. Este cercetat pentru ”cumpărare de influență”

”El are înregistrări audio pe care le-a făcut în acești ani cu toți contractorii și emisarii politicienilor în momentul în care le dădea bani”, declară pentru Gazetă o sursă din apropierea lui.

Secureanu vrea să-și negocieze situația cu procurorii, mai ales că, după cum ziarul a aflat abia în această noapte, el mai are un dosar la DNA! Exact un dosar de mită!

Pe 27 octombrie 2016, Tribunalul București a admis cererea DNA de a redeschide urmărirea penală în dosarul în care Florin Secureanu este acuzat de ”infracţiunea de cumpărare de influenţă” la postul de televiziune OTV.

L-a plătit pe Dan Diaconescu să-l ajute la OTV

Povestea este un mic roman în marea epopee a lui Secureanu. Pînă în februarie 2016, faptele ei au fost confuze și pentru procurori.

”Acum cîțiva ani, Florin Secureanu a cumpărat o casă pe bulevardul Pache Protopopescu. La un moment dat, el s-a certat cu proprietarul, care s-a considerat înșelat, dat afară din casă și neplătit integral, și l-a amenințat pe manager că se duce la Dan Diaconescu”, povestește o sursă a ziarului.

Inițial, televiziunea ar fi relatat cazul, dar, mai apoi, Florin Secureanu a plătit și l-ar fi făcut pe Dan Diaconescu să dea faptelor turnura care-i convenea medicului.

Subiecte în articol: Florin Secureanu Dan Diaconescu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ninge în toiul lunii mai, pe Transalpina. Avertisment pentru șoferi