De ce tot mai mulţi călători americani au ajuns să poarte pijamale în aeroporturi. O nouă mişcare, lansată în SUA
Publicat acum 4 ore si 50 minute
Friedrich Merz își propune să facă din Germania principala putere militară a Europei. Însă China păstrează controlul datorită resurselor critice indispensabile industriei europene de apărare, scrie Politico.
„Dacă materialele provenite din China dispar brusc, asta ar putea bloca din start planurile noastre de dezvoltare a industriei de apărare”, a avertizat Jakob Kullik, cercetător la Universitatea Tehnică din Chemnitz și expert în politica privind pământurile rare.
Planul cancelarului german de a transforma armata țării în „cea mai puternică armată convențională din Europa” vine cu un preț fără precedent. Berlinul a promis să cheltuiască sute de miliarde pentru apărare până în 2029, rupând astfel cu decenii de austeritate fiscală.
O parte considerabilă din bani este deja direcționată. Comenzile pentru vehicule militare se referă la mii de unități, producția de rachete este în creștere, iar cererea de muniție crește rapid. Companiile de apărare se grăbesc să-și reconstruiască fabricile și să reactiveze linii de producție închise de mult timp – cu speranța de a revitaliza o bază industrială care a intrat în declin după Războiul Rece.
Însă reînarmarea se bazează pe o fundație fragilă.
Dependența de minerale critice
Fiecare tanc, rachetă sau dronă comandată în cadrul programului de reînarmare depinde de materii prime pe care puțini oameni din afara industriei de apărare le-ar putea numi.
Potrivit Federației Industriilor Germane (BDI), cel mai mare grup de lobby industrial al țării, elementele rare precum neodim și disprosiu, alături de tungsten, grafit, titan și magneziu de înaltă puritate, constituie coloana vertebrală a sistemelor militare moderne. Ele alimentează radare, motoare electrice, aripioare de ghidaj pentru rachete, sisteme de vedere termică și propulsia dronelor – esențialul războiului modern.
Majoritatea provin din China.
BDI avertizează că UE importă 95% din toate materiile prime strategice – și depinde de țări non-UE pentru 90% dintre acestea. Producția internă a Germaniei este aproape inexistentă. Între timp, China controlează peste 50% din procesarea globală a multor minerale critice – și până la 86% în cazul unora dintre cele mai importante pentru apărare, inclusiv galiu și germaniu.
Riscul devine cu atât mai serios cu cât armele sunt mai sofisticate. Avioanele Eurofighter depind de titanul ușor și rezistent – procesat în principal în China – pentru structura lor, precum și de metale speciale rezistente la temperaturi înalte pentru motoare. Rheinmetall a confirmat că obuzele sale perforante pentru tancuri folosesc miezuri dense de tungsten.
Contactat de Politico, Ministerul Economiei din Germania a recunoscut riscurile legate de materiile prime pentru sectorul apărării, dar nu a oferit date concrete, trimițând în schimb la organizații industriale precum BDI.
Însă amenințarea nu este doar teoretică. China limitează activ exporturile de materii prime critice către firmele occidentale de apărare, ceea ce provoacă întârzieri în producție și creșteri de costuri în întreaga industrie. Este o preocupare majoră și pentru SUA, mai ales după ce Beijingul a blocat exportul a 11 materiale critice ca răspuns la tarifele impuse de Donald Trump – o restricție ridicată ulterior.
„Macroeconomic, este un risc major – fără îndoială”, a spus Kullik. Chiar și dacă Beijingul menține exporturile deschise, avertizează el, dependența structurală rămâne. „Toate țările care folosesc aceste tehnologii – Franța, Spania, Marea Britanie – se bazează pe aceleași lanțuri de aprovizionare, iar acestea duc toate înapoi la China.”
UE prea blândă, Berlin prea lent
Deși UE a promis să securizeze accesul la minerale esențiale, Kullik consideră că nu a tras concluziile strategice necesare. „Acesta este singurul domeniu pe care cred că l-am neglijat complet – atât în UE, cât și în Germania”, a spus el.
Cadrul legislativ de pe cele două maluri ale Atlanticului este radical diferit. Washingtonul tratează aceste resurse ca pe niște active strategice, prin legi precum Defense Production Act, care permit guvernului să finanțeze mineritul intern, să dirijeze lanțurile de aprovizionare și să prioritizeze nevoile apărării în situații de urgență. SUA mențin o rezervă națională prin Defense Logistics Agency – o plasă de siguranță federală concepută pentru situații de război. Chiar și așa, rămân dependente de China.
Bruxelles, în schimb, a ales o cale mai blândă: Critical Raw Materials Act stabilește obiective generale și cadre de lucru, dar lasă implementarea efectivă la latitudinea coordonării voluntare între statele membre – fără o autoritate centrală care să asigure aplicarea. „Nu avem o rezervă de stat, spre deosebire de gaz sau petrol”, a spus Kullik. „Acest tip de pregătire strategică preventivă – pur și simplu nu o văd încă.”
Unii parlamentari de la Berlin spun că abordarea actuală a UE pur și simplu nu este suficientă.
Vanessa Zobel, din partea creștin-democraților, membră a comisiei pentru afaceri economice din Bundestag, este critică față de Critical Raw Materials Act, pe care îl consideră bine intenționat, dar ineficient. „Numește problema, dar se pierde în birocrație”, a spus ea. În opinia sa, guvernele naționale trebuie să intervină acolo unde Bruxelles ezită – mai ales în ceea ce privește apărarea.
Potrivit lui Zobel, dependența Germaniei de materii prime reprezintă o amenințare directă la adresa securității naționale. „Fără lanțuri de aprovizionare sigure, nu poate exista o descurajare militară credibilă”, a spus ea. „A ne face atât de dependenți în domenii critice pentru securitate este imprudent.”
Deși susține crearea unor rezerve naționale, Zobel vede în asta doar o soluție pe termen scurt. „O rezervă strategică are sens în perioade de criză, dar orice stoc are limite”, a spus ea. „Dacă vrem reziliență reală, trebuie să facem schimbări structurale.”
Aceasta înseamnă reactivarea propriilor resurse ale Germaniei. „Am fost prea comozi prea mult timp”, a adăugat ea, făcând referire la zăcămintele neutilizate de litiu și la opoziția politică față de mineritul intern. „Oricine dorește o industrie de apărare rezilientă trebuie să autorizeze exploatări miniere, să aprobe extracția și să prioritizeze finanțarea.”