Producătorii de electronice și electrocasnice vor fi obligați să le repare și după ce expiră garanția. Care sunt condițiile
Publicat acum 8 ore si 24 minute
Poliţiştii din Timiș s-au sesizat din oficiu după ce au aflat că la biserica din localitatea Bethausen are loc o slujbă religioasă la care participă aproximativ 40 de persoane.
„Din verificările efectuate s-a constatat că organizatorul slujbei este un bărbat în vârstă de 39 de ani”, anunță Poliția Timiș.
Credincioși prezenți la slijbă au fost informați că sunt obligaţi să respecte Ordonanței Militară cu privire la adunările publice şi li s-a cerut să iasă imediat din biserică, iar organizatorul a primit o sancțiune.
Surse locale spun că amenda e de 300 de lei, iar cel amendat este preotul.