Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a amenințat că va devia cursul râului Ibar și va reduce debitul apei care ajunge în Kosovo, relatează Agerpres, care citează EFE.
Vucic și-a formulat amenințările denunțând ceea ce el a numit abuzurile asupra minorității sârbe din fosta provincie a cărei independență nu e recunoscută de Belgrad.
Râul Ibar își are izvorul în Muntenegru și traversează Serbia înainte de a intra în Kosovo, revenind apoi pe teritoriul sârb.
În Kosovo, apele sale sunt acumulate în lacul artificial Ujmani, esențial pentru aprovizionarea cu apă, irigații agricole și producția de energie electrică în regiune.
Vucic a invocat demolările ordonate de kosovari
În argumentația cu care și-a însoțit amenințările, Aleksandar Vucic a menționat demolările unor locuințe sârbești de pe malurile lacului Ujmani, pe care Belgradul le denunță ca parte a unei politici de "uzurpare" a tot ce aparține minorității sârbo-kosovare.
Kosovo a informat recent despre demolarea, în luna iulie, a 17 clădiri deținute de sârbi pe malul lacului Ujmani.
Autoritățile de la Priștina susțin că demolările vizează proprietăți construite în mod ilegal pe terenuri considerate critice din cauza poziției lor legate de resursele de apă și energie.
Acțiunile au continuat chiar și după ce UE și OSCE au cerut, săptămâna trecută, autorităților kosovare să se oprească și să respecte dreptul de proprietate și procesul legal corespunzător, care, în opinia lor, nu a fost finalizat.
Kosovo și-a declarat unilateral independența față de Serbia în 2008, iar Belgradul continuă să nu recunoască suveranitatea fostei sale provincii.
Cum a reacționat UE la amenințările lui Vucic
Uniunea Europeană a invocat, marți, necesitatea dialogului între Serbia și Kosovo pentru a-și normaliza relațiile, după ce Belgradul a amenințat că va reduce debitul râului Ibar, care asigură apa și furnizarea de energie în fosta provincie sârbă.
"Declarațiile, inclusiv cele referitoare la posibile schimbări în debitul râului și la măsurile adoptate, nu contribuie la dezideratul de a obține o relație normală între Kosovo și Serbia", a declarat la Bruxelles purtătoarea de cuvânt Anitta Hipper într-o conferință de presă a Comisiei Europene.
Ea a subliniat că "acest obiectiv poate fi realizat doar prin dialog" și a reamintit că "progresul în dialogul dintre Belgrad și Pristina este o condiție prealabilă pentru ca oricare dintre părți să poată avansa pe calea europeană".