Explozie într-o locuinţă din Sectorul 2 al Capitalei: Două persoane sunt rănite, două mașini au fost avariate
Publicat acum 10 ore si 13 minute
Unitatea 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, luni, din cauza unei disfuncţionalităţi.
Disfuncționalitatea a apărut în partea clasică a centralei (protecţia unui transformator de evacuare putere), fără impact asupra securităţii nucleare, informează Nuclearelectrica printr-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit sursei citate, specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile.
„Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei", precizează reprezentanţii companiei, potrivit Agerpres.