Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Real Madrid a câştigat Supercupa Europei, după ce a învins Sevilla în prelungiri cu 3-2

Real Madrid a câştigat Supercupa Europei, după ce a învins Sevilla în prelungiri cu 3-2

Real Madrid a cucerit Supercupa Europei la fotbal, graţie victoriei cu scorul de 3-2 (1-1, 2-2) cu Sevilla FC, după prelungiri, marţi seara, pe stadionul Lerkendal din Trondheim.

Real Madrid s-a impus cu emoţii în faţa formaţiei andaluze, reuşind să egaleze în timpul adiţional, pentru ca apoi să dea lovitura pe finalul prelungirilor.

Campioana Europei a deschis scorul prin Marco Asensio (21), jucător revenit de la Espanyol, care a marcat cu un şut superb la vinclu. Sevilla, deţinătoarea trofeului Europa League, a restabilit egalitatea în finalul primei reprize, prin Franco Vazquez (41), care a şutat din careu, la colţul lung, printre doi fundaşi madrileni. Sevilla a trecut în avantaj în repriza secundă, când Evgheni Konoplianka (71) a transformat un penalty acordat pentru faultul comis de Ramos la Vitolo. Ramos şi-a răscumpărat greşeala în ultimele secunde, când a marcat din apropiere (90+3), la centrarea lui Lucas Vázquez, şi a trimis meciul în prelungiri. Fundaşul Dani Carvajal (119) a adus trofeul echipei antrenate de Zinedine Zidane, cu un gol marcat la capătul unei incursiuni splendide.

Real, lipsită de vedete precum Ronaldo, Pepe, Bale sau Kroos, şi cu jucători ca Benzema, James Rodriguez şi Modric pe banca de rezerve, a făcut un joc slab în cea mai mare parte a meciului, însă a revenit pe final, iar în prelungiri a dominat partida, în condiţiile în care Sevilla a jucat în inferioritate, după eliminarea lui Kolodziejczak.

Sergio Rico, portarul echipei andaluze, a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, cu numeroase salutare, în special în prelungiri.

Real Madrid şi-a trecut în palmares al patrulea trofeu al Supercupei Europei, după cele din 2002, 2002 şi 2014 (a ratat trofeul în 1998 şi 2000). Sevilla rămâne cu o Supercupă câştigată, în 2006, ratând şansa în 2007, 2014, 2015 şi 2016.


 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Real Madrid sevilla
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor