Antena 3 CNN Externe Record de vaccinare în Italia. 600.000 de doze, administrate într-o singură zi

Record de vaccinare în Italia. 600.000 de doze, administrate într-o singură zi

Vineri a fost record de vaccinare în Italia. În peninsulă au fost administrate 600.000 de doze de ser anti-COVID, într-o singură zi.

de Maria Zărnescu    |   

De la începutul campaniei de vaccinare din Italia, au fost administrate peste 37 de milioane de doze de ser.

Italia se află pe locul doi în Europa la numărul de oameni vaccinați complet împotriva COVID-19.

Totodată, numărul centrelor de vaccinare din Italia aproape că s-a dublat în decursul a câteva luni. Spre exemplu, în martie 2021, în peninsulă erau 1.500 de centre de vaccinare, iar în luna iunie sunt 2.600 de centre unde italienii se pot imuniza în fața COVID-19.

"Ziua de ieri a fost marcată de un număr record de doze administrate într-un interval de 24 de ore. Este vorba despre 600.000 de doze. Numărul total de doze administrate până acum depășește 37 de milioane, Italia fiind pe locul doi în Europa în privința numărului de oameni vaccinați complet, după Germania şi înaintea Franţei şi Spaniei", au anunțat autoritățile italiene, potrivit The Local.

Subiecte în articol: Italia record doze vaccinare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american