Antena 3 CNN Actualitate România, focarul de COVID al Europei. Alexandru Rafila: "Avem 3,4 decese la 100.000 de locuitori, suntem pe locul întâi"

România, focarul de COVID al Europei. Alexandru Rafila: "Avem 3,4 decese la 100.000 de locuitori, suntem pe locul întâi"

România înregistrează în acest moment cele mai multe decese la suta de mii de locuitori, dintre toate ţările Europei. Anunţul a fost făcut la Antena 3 de Alexandru Rafila, reprezentanul ţării noastre la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

de Claudia Popovici    |   

În săptămâna în care România înregistrează în fiecare zi câte un nou record negativ în ceea ce priveşte numărul îmbolnăvirilor, al pacienţilor internaţi la ATI sau al deceselor, Alexandru Rafila atrage atenţia că am ajuns pe primul loc în Europa la raportul deceselor, în funcţie de populaţie.

"Avem 3,4 decese la 100.000 de locuitori, am revenit pe locul intâi. Şi asta este îngrijorător pentru că cu cât numărul de cazuri va creşte, cu siguranţă această proporţie de decese nu va putea să scadă şi o să apară probleme foarte serioase.", a avertizat Alexandru Rafila, expertul României la OMS, în cadrul emisiunii "Exces de putere" de la Antena 3

O explicaţie pentru care România a devenit ţara cu cele mai multe decese la suta de mii de locuitori o reprezintă calitatea serviciilor medicale, spune Alexandru Rafila, aflat în dialog cu Adrian Ursu şi cu Oana Zamfir.

Toate acestea se întâmplă în ziua cu cele mai multe infectări la nivel mondial, 350.000, în 24 de ore. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi