Antena 3 CNN Life Lumea animalelor Schioarea americană Lindsey Vonn spune că a trăit „cele mai grele zile”, după ce câinele său a murit a doua zi după căzătura de la JO

Schioarea americană Lindsey Vonn spune că a trăit „cele mai grele zile”, după ce câinele său a murit a doua zi după căzătura de la JO

R.M.
1 minut de citit Publicat la 11:56 19 Feb 2026 Modificat la 11:56 19 Feb 2026
„Nu va mai exista niciodată un alt Leo. El va fi mereu prima mea iubire”, spune Lindsey Vonn / sursă foto: Getty Images

Câinele schioarei Lindsey Vonn, Leo, a murit a doua zi după ce americanca a fost victima unei căzături grave în timpul probei feminine de coborâre din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina, a anunțat sportiva, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Vonn, în vârstă de 41 de ani, a suferit o fractură complexă la picior după ce a lovit o poartă şi a căzut, la doar 13 secunde după start. Ea a fost transportată cu elicopterul la spital, fiind supusă ulterior unei serii de intervenţii chirurgicale, înainte de a se întoarce în SUA, unde o aşteaptă alte operaţii.

Într-o postare pe Instagram, Vonn i-a adus un omagiu lui Leo, în vârstă de 13 ani, despre care a spus că fusese recent diagnosticat cu cancer pulmonar.

„Au fost nişte zile incredibil de grele. Probabil că cele mai grele din viaţa mea. Încă nu am acceptat că a plecat. Fusese recent diagnosticat cu cancer pulmonar, dar acum inima sa a cedat. Avea dureri şi corpul său nu mai putea ţine pasul cu mintea sa puternică”, a scris americanca.

„În timp ce stăteam pe patul de spital, a doua zi după căzătura mea, ne-am luat rămas bun de la băiatul meu cel mare. Am pierdut atât de multe lucruri care au însemnat ceva pentru mine într-un timp atât de scurt. Nu-mi vine să cred”, a adăugat ea.

„Nu va mai exista niciodată un alt Leo. El va fi mereu prima mea iubire. Voi efectua o altă operaţie astăzi. Mă voi gândi la el când voi închide ochii. Te voi iubi pentru totdeauna, băiatul meu mare”, a mai scris Lindsey Vonn.

Citește mai multe din Lumea animalelor
» Citește mai multe din Lumea animalelor
TOP articole