Antena 3 CNN Actualitate Încă o 'bucurie' pe timp de pandemie. Românii au parte de scumpiri pentru masa de Crăciun

Încă o 'bucurie' pe timp de pandemie. Românii au parte de scumpiri pentru masa de Crăciun

Toate produsele alimentare se vor scumpi de sărbători, avertizează surse din industrie.

Pandemia îi ţine, anul acesta, în case pe români - şi nu numai - însă asta nu înseamnă, nicidecum, că oamenii vor avea un Crăciun ieftin.

Scumpirile alimentelor vor face ca preţul acestor sărbători să explodeze.

Cauzele sunt, aparent, multiple dar cele mai multe sunt, într-un fel sau altul, legate de epidemia de coronavirus, care a restrâns activitatea HoReCa şi a redus mobilitatea forţei de muncă iar aceste efecte s-au reflectat în pierderi la producători.

Pierderile se cer recuperate sau măcar limitate, astfel că surse sindicale din industria alimentară locală estimează o creştere cu 15 - 20 la sută a preţului produselor în preajma Crăciunului.

Estimările industriei: scumpiri ale alimentelor la nivelul a 15%- 20%

Astfel, carnea de porc, care costă în prezent, în hypermaket-uri, 20-22 de lei/kg va ajunge la 25-28 de lei/kg.

Cozonacul se va scumpi cu cel puţin 10 lei/kg şi va ajunge la 20-30 lei/kg.

Produsele de panificaţie vor înregistra majorări de preţuri de 10-20 la sută.

Fructele şi legumele vor fi mai scumpe cu 10-15 la sută în condiţiile în care piaţa locală depinde de importuri, pentru că România nu produce fructe şi legume în sezonul rece.

Scumpirile de Sărbători vin după scumpirile din primul semestru

Şi lactatele ar urma să se scumpească cu 5% pe fondul creşterii preţului furjelor după un an secetos.

Aceste scumpiri care însoţesc sărbătorile de iarnă vin după alte scumpiri.

O analiză a Consiliului Concurenţei arată că următoarele categorii de produse alimentare s-au scumpit în primele 6 luni din acest an, în condiţiile în care pandemia a lovit România de la mijlocul lunii martie, când a fost insitituită starea de urgenţă:

  • Carnea:  +12%
  • Fructele, legumele: +23%
  • Uleiul: +15,7%
  • Pâinea: +14,3%
  • Făina albă: +9,7%

Subiecte în articol: scumpiri alimente Crăciun
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Localitățile vizate de alerta ANM