Alina Gorghiu anunţă că va vota următorul Guvern care va veni în Parlament. "Dar de la 182 de voturi până la 233 mai este cale lungă"
Alina Gorghiu, deputat PNL, a afirmat, miercuri, la Antena 3 CNN, că "negocierile serioase între partide se văd mai aproape acum" decât în urmă cu o lună, dar a precizat şi că "de la 182 de voturi până la 233 de voturi mai este cale lungă". Gorghiu a transmis că va vota următorul Guvern care va veni în Parlament: "Voi vota următoarea formulă care să asigure în România un Guvern stabil, pro-european şi cu puteri depline".
Alina Gorghiu consideră că "un restart al jocului politic e imperios necesar" şi că liderii politici trebuie să treacă peste orgolii şi să negocieze o majoritate.
"Eu mă bucur că Preşedintele se mişcă repede şi dacă se desemnează un nou premier intrăm deja într-un calendar pentru învestirea unui nou premier, lucru de bun augur. România a pierdut deja foarte mult timp şi avem nevoie de stabilitate.
Din păcate, Guvernul ăsta interimar a produs suficiente blocaje, iar oamenii suportă costurile. Eu văd aşa: că trebuie un T0 şi m-aş bucura să-l vadă toţi liderii politici. Azi am avut un al doilea Guvern cu premier liberal care n-a obţinut voturile necesare. Un restart al jocului politic e imperios necesar.
Partidele democratice vor trebui să renunţe la orgolii şi la liniile alea roşii de care aud de luni de zile. Va trebui să acceptăm că strategia partidelor de până acum a fost un eşec. Cred că trebuie să analizăm cum facem să nu rămânem captivi supărărilor din trecut şi cum găsim o soluţie.
Mă aştept ca liderii de partid să convoace şedinţele, să recunoaştem dacă strategia a fost greşită. Vă spun că nu-mi doresc o majoritate care doar să învestească Guvernul, acela să treacă accidental, apoi la alte 3 luni să avem din nou moţiune de cenzură.
Aşa cum am mai spus, aş fi votat Guvernul Tomac, am votat Veştea, am votat Guvernul Mureşan şi vă mărturisesc că voi vota următoarea formulă care să asigure în România un Guvern stabil, pro-european şi cu puteri depline.
Numai că de la 182 de voturi până la 233 de voturi mai este cale lungă. Numai că, indiferent de cât de deştepţi şi frumoşi sunt miniştrii, fără să începem o negociere reală cu partidele politice, nu vom reuşi să învestim un Guvern. Preşedintele poate doar să desemneze premierul, nu poate să facă majoritatea.
Trebuie negocieri serioase şi ele se văd mai aproape acum decât acum o lună", a declarat Alina Gorghiu.
Nicușor Dan: „Am trăit un nou eșec al membrilor Parlamentului”. Noi consultări la Cotroceni, luni
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat, după ce Guvernul Mureșan a picat la vot, că luni va convoca partidele la consultări, urmând ca după-amiază să anunțe noua propunere de premier.
„Am trăit un nou eșec al membrilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern. Vreau să îi mulțumesc lui Siegfried Mureșan că și-a asumat această responsabilitate, a făcut-o în mod serios. Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, parlamentari și cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică.
În aceste condiții, voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar după-amiaza voi nominaliza o propunere de prim-ministru.
Cer partidelor ca în acest răgaz să își organizeze ședințele interne și să vină de data aceasta cu soluții care să poată trece, pentru că, ca lucrul acesta să se întâmple, este nevoie de consens, ca partidele să lase de la ele pentru a ajunge la consens.
Îi asigur pe români și pe parteneri că vom păstra direcția pro-occidentală și vom respecta angajamentele financiare pe care ni le-am luat”, a spus el.
"Veţi vota un Guvern în care premier este Sorin Grindeanu?". Ionel Bogdan a anunţat ce va face PNL într-un astfel de scenariu
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a declarat miercuri, la Antena 3 CNN, după ce Guvernul Siegfried Mureşan a picat la votul Parlamentului, că preşedintele Nicuşor Dan are acum şi varianta de a convoca alegeri anticipate, pe lângă opţiunea de a desemna un nou premier. Întrebat dacă liberalii ar vota un Guvern în care premier este Sorin Grindeanu, Ionel Bogdan a răspuns că "PNL va lua deciziile care se impun în funcţie de opţiunea pe care o va avea Preşedintele".
Purtătorul de cuvânt al PNL a mai transmis că Ilie Bolojan l-a felicitat pe Siegfried Mureşan, chiar dacă Guvernul a propus a picat la vot.
"Domnul Ilie Bolojan a participat la toate discuţiile din această perioadă. Am avut un candidat de premier care a fost într-un dialog constant cu presa şi normal era să fie dânsul lăsat. Domnul Bolojan va răspunde când e cazul.
A fost nominalizarea preşedintelui României, Siegfried Mureşan a fost susţinut de 3 partide politice la vedere, a luat şi voturi suplimentare. N-a avut susţinerea PSD pentru încheierea acestei crize.
Domnul Preşedinte mai are şi varianta alegerilor anticipate, pe lângă o nouă desemnare. Nu trebuie să ne fie frică să ne întoarcem la cetăţeni, în democraţie se întâmplă.
(n.r. - ce v-a spus Ilie Bolojan?) L-a felicitat pe domnul Mureşan pentru prestaţia din această perioadă. Chiar dacă n-au fost întrunite voturile necesare, domnului Siegfried Mureşan nu i se poate imputa nicio vină. A arătat că e profesionist.
Mai stabilă decât ar fi fost dacă ajungeam în junk. Dacă eram în junk, siguranţa financiară a României ar fi fost afectată. Vina pentru dărâmarea Guvernului nu-i aparţine domnului Bolojan.
Acest Guvern Ilie Bolojan a venit cu un program de guvernare în 2025, agreat cu PSD, UDMR şi USR. În acest program erau foarte multe măsuri. Dacă ar fi fost realizate măcar o parte consistentă din aceste măsuri... Nimănui nu i-a făcut plăcere să ia măsuri nepopulare. Domnul Bolojan a luat o situţie, a încercat să facă ce a putut cu cabinetul de miniştri, din care au făcut parte şi cei de la PSD.
(n.r. - veţi vota un posibil Guvern în care premierul este Sorin Grindeanu?) Am anunţat la finalul şedinţei din Parlament că PNL va lua deciziile care se impun în funcţie de opţiunea pe care o va avea Preşedintele", a declarat Ionel Bogdan.
Guvernul Siegfried Mureșan a picat la vot, cu 182 de voturi pentru și 15 împotrivă, insuficiente pentru a obține învestitura Parlamentului.
Abrudean: „Respingerea Guvernului Mureşan înseamnă o şansă ratată de a încheia criza politică”
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat că respingerea Guvernului Mureşan reprezintă „o şansă ratată de a încheia criza politică”, precizând că aşteaptă decizia şefului statului pentru o nouă desemnare de premier, sau dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate.
„Astăzi, s-au separat apele în Parlament: de-o parte sunt cei care au susţinut o soluţie pentru modernizarea României şi pentru închiderea crizei, iar de cealaltă parte cei care au ales prelungirea blocajului. Siegfried Mureşan a prezentat un program de guvernare bun şi o direcţie clară: continuarea reformelor, a investiţiilor şi a proiectelor europene”, a scris el pe Facebook.
El susţine că România are nevoie de „o ieşire rapidă din criză”.
„Respingerea Guvernului Mureşan înseamnă o şansă ratată de a încheia criza politică, dar nu înseamnă abandonarea proiectului de modernizare a României. PNL şi USR vor continua să susţină acest proiect. Iniţiativa aparţine acum preşedintelui Nicuşor Dan şi aşteptăm decizia dumnealui: o nouă desemnare de premier, sau dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. România are nevoie de o ieşire rapidă din criză”, a adăugat preşedintele Senatului.
Mircea Abrudean a fost propus ca ministru de Interne în Guvernul Mureşan. El a primit aviz favorabil, marţi, în Comisiile parlamentare reunite de apărare naţională.
Sorin Grindeanu: „România a mai pierdut 10 zile din cauza orgoliilor PNL și USR. Au insistat cu acest spectacol trist”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus miercuri, după ce Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament, că „România a mai pierdut 10 zile din cauza orgoliilor PNL și USR”. „Știau că nu au majoritate, dar au insistat cu acest spectacol trist”, a spus el.
„Din păcate, România a mai pierdut 10 zile din cauza orgoliilor PNL și USR. Știau că nu au majoritate, dar au insistat cu acest spectacol trist. Cred că este momentul să stăm cu toții la masă și să găsim o soluție până nu este prea târziu pentru economia României.
Avem o rectificare de făcut și un buget pentru 2027. Românii s-au săturat de lozinci și așteaptă să schimbăm direcția greșită a țării. Sper ca președintele să convoace rapid consultări, dar pot să vă spun că PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritatea de până acum și îmi doresc ca toate forțele politice să susțină un program care să relanseze România și să redea încrederea și speranța”, a spus Grindeanu, după vot.
Dominic Fritz cere alegeri anticipate
Dominic Fritz cere alegeri anticipate după eșecul învestirii Guvernului Siegfried Mureșan și susține că președintele Nicușor Dan are acum instrumentul constituțional pentru dizolvarea Parlamentului. Liderul USR acuză PSD și AUR că au prelungit criza politică și anunță că partidul nu va susține un nou Guvern PSD, indiferent de formula în care va fi prezentat.
"A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor. Criza politică creată de PSD și AUR afectează prețurile, afacerile românești și încrederea oamenilor în viitor. Cetățenii nu mai trebuie să se uite neputincioşi la haosul creat de PSD. USR cere alegeri anticipate.
Siegfried, felicitări pentru curajul, demnitatea și patriotismul arătate în această perioadă. Nu este ușor să treci prin atâtea valuri de ură și atacuri xenofobe abjecte. Arma sistemului este să producă frici inventate pentru a distrage atenția de la cum a capturat statul. Arma noastră sunt soluții reale pentru problemele oamenilor.
Sunt mândru de echipa USR care a mers în fața Parlamentului: Diana, Oana, Radu, Cătălin, Irineu. De judecătoarea Andrea Chiș, susținută de USR. De voi se sperie acest sistem.
Pericolul cel mai mare pentru ei sunt cei care au demonstrat că România poate fi guvernată și cu rezultate pentru cetățeni.
Cum să le mai spună ei oamenilor că toate partidele sunt la fel, când miniștrii USR au arătat că poți să te lupți cu mafiile care ne distrug mediul, să înzestrezi Armata, să deblochezi șantiere, să conduci companiile de stat după criterii de performanță și să faci România respectată în lume?
Asta au respins astăzi PSD și aliații lor goi-gălăgioși de la AUR, alături de care vor să guverneze.
Noi vom refuza să girăm un nou guvern PSD, indiferent de ambalajul în care ni-l vor livra.
După două încercări de învestire respinse și luni întregi de criză, președintele are acum instrumentul constituțional pentru dizolvarea Parlamentului. Oamenii trebuie să poată să aleagă: reducerea cheltuielilor și reformarea statului sau avioane de lux pentru PSD cu sprijin de la AUR?
Români, nu abandonați, nu vă lăsați descurajați! Sistemul acesta corupt pare puternic doar pentru că face mult zgomot. În realitate, este mai slab și mai speriat decât pare.
Pentru că știe un lucru: oricâte instituții ar captura, tot nu poate confisca votul oamenilor", a scris Dominic Fritz.
Siegfried Mureșan: Așteptăm să vedem din partea președintelui României care sunt următorii pași
Siegfried Mureșan a declarat, după eșecul din Parlament, că PNL va aștepta următorii pași din partea președintelui Nicușor Dan:
„Astăzi, în Parlament, noi am venit cu o soluție pentru încheierea crizei politice. Partidele care au contribuit la criza politică au votat astăzi pentru prelungirea crizei politice. Așteptăm să vedem din partea președintelui României care sunt următorii pași.
Noi, evident, milităm pentru toate reformele pe care oamenii le așteaptă. În acest ultim an, oamenii au dus greul stabilizării țării și vom lupta pentru ca eforturile să nu fie în zadar.”
Ionel Bogdan: Așteptăm din partea președintelui să aleagă între cele două opțiuni pe care le are
Ionel Bogdan, PNL, a declarat că partidul este pregătit pentru următorii pași și așteaptă decizia președintelui privind desemnarea unui nou premier sau declanșarea alegerilor anticipate. În cazul desemnării unui premier, PNL va analiza propunerea și va decide dacă o va susține. Liberalii spun că sunt pregătiți și pentru varianta alegerilor anticipate, dar nu au mai invocat sesizarea CCR.
„Suntem pregătiți pentru pașii care urmează. Așteptăm din partea președintelui să aleagă între cele două opțiuni pe care le are: fie declanșează procedura pentru alegeri anticipate, fie desemnează un nou premier. Dacă va opta pentru cea de-a doua variantă, vom avea discuții în cadrul PNL și vom lua decizia care se impune în privința susținerii sau nu a propunerii de premier. În cazul în care se va opta pentru alegeri anticipate, PNL este pregătit și pentru această variantă.”
Grindeanu: "Suntem pregătiți să ne asumăm redresarea României"
Sorin Grindeanu susține că România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline, care să schimbe direcția actuală a țării. Liderul PSD afirmă că partidul este pregătit să își asume responsabilitatea pentru redresarea României și pentru adoptarea măsurilor necesare în perioada următoare.
Guvernul Siegfried Mureșan a picat la vot, cu 182 de voturi pentru
Guvernul Siegfried Mureșan a picat la vot, cu 182 de voturi pentru și 15 împotrivă, insuficiente pentru a obține învestitura Parlamentului.
Guvernul Siegfried Mureșan nu a trecut de votul Parlamentului
Procedura de vot s-a încheiat. Guvernul Siegfried Mureșan nu a trecut de votul Parlamentului. Ar fi votat doar 197 de parlamentari. El ar fi avut nevoie de 233 de voturi pentru a fi învestit.
A început procedura de vot
A început procedura de vot. Votul este secret cu bile, una albă și una neagră. Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru acordarea încrederii Guvernului. Bila albă introdusă în urna neagră și bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra.
Parlamentarii neafiliați cer alegeri anticipate
Din partea grupului de senatori și deputați neafiliați, deputatul Robert Alecu, a cerut alegeri anticipate. „Dacă Parlamentul îl respinge, și din fericire se pare că îl va respinge, în situația de față cerem Președintelui declanșarea alegerilor anticipate”, a spus Robert Alecu.
Mureșan: Guvenul Bolojan a aprins lumina, noi vom ține lumina pornită pentru toți oamenii cinstiți
Siegfried Mureșan:
PNL, alături de USR și UDMR suntem pregătiți să continuăm în următorul an
Guvenul Bolojan a aprins lumina, noi vom ține lumina pornită pentru toți oamenii cinstiți.
Să reducem risipa, asta nu se numește austeritate, ci dreptate. Venim cu seriozitate și suntem pregătiți să muncim pentru România.
UPR: „Vom vota strict în interesul cetățenilor”
Deputatul de la Uniți pentru România, Chiriță Răzvan Mirel, i-a îndemnat pe colegii săi „să voteze conform propriei conștiințe și mandatului primit de la cetățeni”.
„Îi asigur pe români că UPR va vota strict în interesul cetățenilor”, a spus el.
Grupul parlamentar PACE – Întâi România: Nu putem vota această mascaradă
Grupul parlamentar PACE – Întâi România:
Nu vă vom vota, nu putem vota această mascaradă
Grupul Minorităților: Fiecare parlamentar al nostru va vota liber
Grupului minorităţilor naţionale va vota liber, după cum consideră fiecare oportun, a anunţat liderul grupului, deputatul Varujan Pambuccian.
"Într-un minut ce poţi să spui?! M-am gândit să fac un colaj din fraze din Caragiale, ar fi funcţionat, funcţionează întotdeauna de când mă ştiu eu în Parlament, dar mi-am dat seama că un minut e prea puţin. Şi atunci tot ce pot să fac este să anunţ că grupul nostru va vota liber, adică fiecare coleg va vota aşa cum consideră că este oportun. Şi, cam atât, data viitoare vă promit că pregătesc colajul din Caragiale", a declarat Varujan Pambuccian.
Buzoianu: Un guvern cu puteri depline nu e un moft
"Domnul Grindeanu v-a promis tuturor că vă întoarceţi în câteva zile la guvernare. News flash: au trecut cinci luni. Aţi avut timp şi să vă faceţi majorităţi, şi să vă faceţi jocuri politice şi să vă faceţi toate negocierile. Nu aţi reuşit. Au picat toate. Astăzi a venit momentul să recunoaşteţi că nu mai puteţi să blocaţi o ţară întreagă doar pentru că aţi promis unor baroni locali că, indiferent de situaţie, vă întoarceţi în câteva zile la guvernare", a spus ea.
Buzoianu a declarat că guvernanţii trebuie să restructureze companiile de stat, să atragă fonduri europene şi să realizeze controale "reale" în instituţii. În acest sens, a pledat pentru un guvern cu puteri depline, în vederea continuării reformelor.
"Nu vă fie frică! Nu vă cere nimeni să vă alăturaţi la muncă, nu am putea să vă cerem asta. Dar vă cerem măcar să nu mai inventaţi motive să blocaţi în continuare, luni de zile, ţara aceasta", le-a transmis ea celor de la PSD.
Potrivit acesteia, România nu s-a schimbat în bine în ultimele decenii din cauza politicienilor care au fost "beneficiarii direcţi" ai unui sistem injust.
"Cutii de pantofi, avioane Nordis, vizite la Mykonos, toate vilele pe toate străzile... Care era marele pericol pentru toată această realitate? Faptul că anumiţi oameni ar fi putut să ajungă la guvernare şi să nu mai lupte pentru beneficiile astea injuste. Ba, din contră, să lupte ca să schimbe acest sistem. În guvernul actual noi ne-am uitat la companiile care nu livrau rezultate, la privilegiile injuste, la serviciile care nu erau prestate către cetăţeni. Şi atunci a început scandalul cu PSD. A început blocajul cu PSD. Şi aţi ajuns inclusiv să dărâmaţi un guvern, cu prietenii dumneavoastră de la AUR", a afirmat Diana Buzoianu.
Adresându-i-se liderului AUR, George Simion, i-a spus că ar fi încercat să aibă un discurs "un pic mistic, aşa, de guru", dar că nu prea a reuşit.
Kelemen Hunor: Când oferim doar spectacol se pierde speranța în politică, iar oamenii vor alege ce e mai rău
Declarațiile lui Kelemen Hunor:
Voi vorbi despre răbdare, esponsabilitate și speranță.
Societatea nu mai are răbdare cu noi, după 148 de zile nu suntem în stare să învestim un guvern cu puteri depline, e inacceptabil.
Omul când își pierde răbdarea, nu mai are încredere în politicieni și va alege ce e mai rău, extreme, populismul, care poate sună bine, dar e ca o poză a deșertului la răsărit.
Fiecare are o responsabilitate care nu poate fi delegată și refuzată.
În loc de guvernare oferim doar certuri fără sfârșit, egouri super dimensionate, avem doar linii roșii, în loc să fim raționali. Când oferim doar spectacol se pierde speranța în politică, omul va cîuta soluția în altă parte. Cel mai prețios în politica sunt speranța și încrederea, dar se pierd din cauza noastră.
UDMR va vota acest guvern.
Ilie Bolojan a fost huiduit
Ilie Bolojan a fost huiduit înainte să ia cuvântul în plen.
Declarațiile lui Ilie Bolojan:
O soluție politică este bună dacă rezolvă și problemele țării, nu doar instalarea unui guvern. Iar Guvernul Mureșan este o ieșire corectă din criză pentru că vine cu soluții reale la problemele țării și evită irosirea eforturilor din ultimul an. Guvernul pe care îl conduc a fost demis nu pentru că a încălcat programul de guvernare și pentru că a vrut să ducă până la capăt reformele pe care astăzi le critică aceiași oameni care au fost de acord cu ele anul trecut și pentru că am vrut să oprim sifonarea banilor publici către rețelele clientelare. Ăsta e adevărul.
În condiții grele, am condus un guvern al schimbării, nu al stagnării. Am schimbat direcția, de la amânarea problemelor nerezolvate la rezolvarea lor, de la un model economic toxic, bazat pe consum din împrumuturi, spre un model bazat pe investiții și pe o economie pusă pe baze sănătoase. Așa am putut plăti supracontractarea făcută la toate ministerele, inclusiv la Transporturi, de 300%. Reforma statului nu este o chestiune contabilă, ci o chestiune de echitate și de dezvoltare sănătoasă, de care depinde viitorul României.
Nu poți să ceri contribuabilului să își plătească taxele și, în același timp, să accepți ca statul să le risipească banii. Nu poți cere sacrificii oamenilor în timp ce apar privilegii care nu au nicio justificare. Nu poți promite ceea ce nu ai, pentru că îți bați joc de oameni. Dacă toți am fi gândit la fel, această criză nu ar fi existat.
Moțiunea de cenzură a dat jos un guvern, dar nu a putut schimba realitatea printr-un vot. Nu poți elimina problemele unei țări politic. Noi, cei de la MIȘ, aveam datoria să propunem o soluție pentru viitor. Și majoritatea care a inițiat și a votat moțiunea, deși s-a lepădat din aprilie de responsabilitatea guvernării, PSD, partidul sistemului, oamenii care îi are încă plantați în toate instituțiile, a păstrat în mână levierul de blocaj și îl folosește în continuare.
Noi am ales calea responsabilă. Am ajuns în situația în care președintele a decis să-l desemneze pe Siegfried Mureșan, un om care și-a făcut școlile la timp, care și-a luat diplomele pe cinstite și și-a construit o carieră la nivel european pe care nu o puteți contesta. Un premier credibil, care a propus o echipă competentă și un program-viziune pentru țară, știind că România este puternică în Uniunea Europeană doar dacă este puternică și acasă. Au fost presiuni ca premierul desemnat să-și depună mandatul. De ce? Din teama de a nu îndeplini condițiile pentru alegerile anticipate, cu prețul prelungirii incertitudinii politice, și pentru ca programul acestui guvern, această viziune pentru țară, să nu le fie prezentat românilor? Pentru că promitem doar ceea ce are acoperire. De ce ar respinge cineva reformarea companiilor de stat și restructurarea statului? Așa ceva sperie doar interesele clientelare.
De ce ar respinge cineva angajamentul că nicio taxă să nu mai crească și că echilibrarea să se facă doar cu reducerea cheltuielilor statului? Pentru că infirmă apocalipsa pe care s-a bazat retorica mincinoasă a doborârii guvernului? De ce ar respinge cineva legea salarizării unitare?
De ce să ne reducem inechitățile? Pentru că ordinea și regulile favorizează competența, nu obediența. Deci, a respinge cineva intrarea într-o nouă etapă a redresării, cea de construcție, după ce baza a fost însănătoșită, corectarea dezechilibrelor nu este un scop în sine. Prosperitatea este scopul. Ținta este să producem mai mult, nu să consumăm mai mult decât producem. Iar disciplina bugetară nu este opusul dezvoltării, ci este tocmai fundația unei dezvoltări sănătoase.
Dacă respingeți acest program și alegeți din nou criza, la fel ca în luna mai, cum puteți susține că vă interesează țara? Dacă respingeți acest guvern și vom fi penalizați de piețe, veți răspunde pentru asta. Noi nu ne legăm de scaune cu lanțuri, dimpotrivă. Am oferit soluții, dar soluții în interesul României. Nu vrem să fugim de răspundere la greu, ci să asigurăm continuarea drumului. Lupta în România de azi este între schimbare și stagnare. E lupta între forțele modernizării și forțele regresului.
Vă îndemn să votați pentru a înlocui actualul guvern, care și-a făcut datoria, cu unul stabil, cu puteri depline, de care are nevoie România: Guvernul Mureșan. Fiți parte astăzi a soluției pentru țara noastră.
Simion: Ieri l-ați trimis la arest pe Călin Georgescu, iar pe mine m-ați amenințat că sunt următorul
Declarațiile lui George Simion:
Vă trece un fior rece așa pe șira spinării de fiecare dată când auziți de votul românilor și de alegeri democratice. Asta este soluția constituțională care ar trebui adoptată de un individ care conduce România și are o dungă roșie așa pe buletin și își permite să traseze linii roșii legate de guvernarea țării. Nu ne intimidează! Am venit astăzi la acest pupitru pentru a da răspunsul din partea noastră. Și răspunsul este: nu!
Nu suntem trădători, nu suntem de vânzare, rămânem loiali poporului român care ne-a trimis aici în Parlament să-i reprezentăm cu cinste și cu demnitate. La aceste guverne de tip marionetă, ne-ați amenințat, ați trimis private jet-uri după noi, ați pus patronii de televiziune să încerce să ne cumpere, să ne amenințe.
Pe bursa neagră a voturilor pentru aceste guverne temporare, un vot a ajuns să se tranzacționeze cu câteva sute de mii de euro. Avem și filmările, le vom prezenta în episoadele următoare.
Vedeți, voi v-ați aruncat la câteva zeci de mii, aveți și voi grijă pe viitor cum negociați. Ați otrăvit societatea și la propriu și la figurat și ați încercat să ne intimidați și să ne acuzați cu fel de fel de Iude care erau puse să vorbească împotriva noastră.
Nu aveți nimic sfânt și de ziua mea l-ați arestat pe domnul Călin Georgescu, iar ieri, înaintea unui vot important pentru țară, l-ați trimis la Arestul Central și pe mine m-ați avertizat că eu sunt următorul.
Nu ne este frică! „Din zei de-ați fi scoborâtori Cu o moarte toți suntem datori; Dar nu-i totuna leu să mori Sau câine-nlanțuit!” Așa că răspunsul meu este că nu. În ciuda tuturor amenințărilor, nu votăm acest guvern marionetă și, ca să se audă și vocea românilor tare și clar în Parlamentul României, vreau să vă zic că nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberați și faceți dreptate lui Călin Georgescu.
Noi suntem toți pentru unul și unul pentru toți, așa că o să-l apărăm pe Călin Georgescu, familia lui și familia tuturor românilor care s-au săturat de voi, s-au săturat de acest gunoi, s-au săturat de noi și noi guverne provizorii și vor o altă direcție și vor o conducere românească. Mai devreme sau mai târziu o să ajungem acolo și cu voia lui Dumnezeu cred că o să fie mai devreme.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați, nu există decât înainte sau sus. Știți voi unde. Nu vă murdăriți sufletele din cauza fricii și mă uit în special la cei care au venit votați de români în acest Parlament pe un mandat suveranist. Refuzați să votați astăzi și picați acest guvern așa cum trebuie, cu un scor record. Românii, dragi colegi, sunt singurii care vă pot dicta. Eu vă voi întinde o mână și ofer tuturor celor care nu votează astăzi acest guvern marionetă și vin de partea poporului român un loc pe lista poporului român la următoarele alegeri. Poate să se zvârcolească dracii oricât vor ei! Trebuie să ne ținem coloana dreaptă, pentru că principiile nu sunt haine pe care să le schimbi de la un an la altul. Lumea, dragii mei, este mică, dar Dumnezeu este mare. Așa că noi astăzi alegem să mergem înainte doar cu Dumnezeu.
Sorin Grindeanu: PSD spune nu acestui guvern Bolojan reșapat
Declarațiile susținute de Sorin Grindeanu:
De 150 de zile țara e complet blocată, pentru că dreapta a refuzat să accepte că direcția în care merge România e greșită.
În locul soluțiilor raționale ați ales războiul politic, ați ales să vă țineți de scaun, ați prelungit agonia politică cu încă 10 zile de criză, ca să veniți în fața românilor cu un guvern marionetă, care nu a avut niciodată șansa să facă o majoritate. Acesta nu e un guvern al României, e un alt guvern Bolojan cu mai mult USR-ism în el.
PSD spune nu acestui guvern Bolojan reșapat, acestui program scris cu AI. Nimeni din PSD nu a fost impresionat de amenințările lui Mureșan.
Nu e nu, PSD va vota doar un Guvern pentru România.
Nu înțeleg de ce acest domn ne tot cere nouă, de la PSD dovezi că suntem pro europeni. Când dvs erați preocupat la Bruxelles să legați dopul de sticlă, PSD lupta si reușea să bage România în Schengen. faceti rău cu colegii de la USR care se cred în filme polițiste de rutină. Nu ați avut jenă când ați băgat în PNRR închiderea centralelor pe carbune, nici să blocați sistematic finalizziarea hidrocentralelor, ați votat în PE împotriva fermierilor români.
Pensionarii aleg dacă să plătească facturile sau să își cumpere medicamente, profesorii, funcționarii, medicii toți au fost atinși până la os de așa zisele reforme pe care vreți să le continuați.
Facturile și carburanții au ajuns să sfideze bunul simț, creșterea accizelor și a TVA au lovit direct în toți românii.
Guvernul Bolojan lasă în urmă neachitate facturi de peste 30 mld de lei, șantiere blocate și firme sufocate.
România lui Bolojan a fost depășită de Kenya, ne batem cu Namibia și Nigeria, statele din regiune sunt mult înaintea noastră. Bolojan a eșuat lamentabil.
Noi, PSD refuzăm să fim complici la acest experiemnt eșuat. Această guvernare a eșecului să plece acasă anticipat.
Vreți să prelungiți criza? Să mergem pe anticipate. După alegeri veți încăpea toți într-un lift, fără să vă înghesuiți.
Vă spun că avem nevoie de o economie puternică, să putem lua măsuri de protecție socială, doar în minție bolnave e incompatibilitate între economie sănătoasă si solidaritate. Avem nevoie de investiții, de firme românești puternici, nu putem continua să trăim pe datorie, dar nici prin auteritate oarbă. Să punem azi capăt acestei mascarade politice și economice, pentru ca apoi să construim din nou. România are nevoie de un guvern care să repare.
Domnule Mureșan, vă mulțumim petru vizita în Parlament, drum bun către Bruxeless pe autostrăzile făcute de Drulă, nu veți ajunge nicăieri, dar România trebuie să meargă înainte.
Mureșan: Cota unică rămâne aceeași, fără taxe și impozite noi, reducerea TVA de îndată ce ne vom permite
Premierul desemnat Siegfried Mureșan susține acum un discurs în plen, în care își prezintă programul de guvernare:
Îmi doresc un parlament puternic, cele mai importante decizii pentru România să fie luate aici.
Voi avea deschidere totală față de propunerile legitime pe care le veți face.
Europa ne-a adus reguli, legi care dau putere cetățeanului, de aceea România europeană e o Românie puternică. Avem de ales între o Românie puternică și o Românie singură, propun un guvern pentri o Românie puternică, a regulilor, o Românie europeană, care apreciază eforturile făcute în ultimul an.
Mulțumesc lui Ilie Bolojan și cabinetului său care au fost responsabili la guvernare, au fost curajoși și au muncit pentru România în acești ani. Și chiar după demiterea Guvernului au continuat, pentru că responsabilitatea față de țară nu se oprește.
Să facem pasul următor, să trecem la creștere, să aducem și mai multe investiții. Vom guverna pe bază de competențe.
Românii au făcut sacrificii în acest an, acum efortul trebuie să vină de la stat. Propun un stat bazat pe 4 piloni - o Rromânie modernă, rosperă, dreaptă și sigură.
Statul trebuie să lucreze pentru cetățean, trebuie să le dăm motive oamenilor să aibă încredere în stat. Fiecare leu administrat de stat e un leu câștigat prin munca unui român. Obiectivul este zero risipă din banul public.
Parlamentul să fie activ și puternic, inclusiv în relația cu Guvernul. Propun să reducem numărul de parlamentari, să limităm numărul de secretari de stat, sa reformăm ANAF, să reducem birocrația pentru antreprenori, să avem un singur ghișeu pentru cetățean, zero risipă, mai mult respect pentru oameni.
Milioane de români au plecat în căutarea unei vieți mai bune, le mulțumesc românilor din diaspora pentru tot ce fac pentru România, îmi doresc ca tot mai mulți să se poată întoarce acasă. Pentru, asta, oamenii au nevoie mai mult decât de prime și stimulente. Să aibă șansa de a reuși prin muncă.
Ce am câștigat în Parlamentul european trebuie să fie apărat, fondurile europene pe care le aducem acasă să fie sursă de prosperitate.
Cota unică rămâne aceeași, fără taxe și impozite noi. De îndată ce ne vom permite avem în vedere reducerea TVA la 19%. Vom elimina supra impozitarea muncii part time pentru părinții cu mai mulți copii
Sa indexam pensiile si alocatiile, vom face asta in 2027. Vom sprijini îngrijirea copilului, accesul la Prima casă.
Fondurile europene trebuie atrase de îndată ce ne stau la dispoziție. Proiectele PNRR neterminate vor fi mutate pe alte fonduri europene. Vom apăra fondurile pentru fermieri, pentru autostrăzi, școli spitale și grădinițe
România are nevoie de firme românești care cresc și care creează locuri de muncă. Vom facilita accesul companiilor la finanțare și credite. Lansăm programul Campioni regionali, pentru ca firmele care se pot extinde să poată deveni campioni regionali
În sănătate, vom dezvolta centrele regionale pentru infarct și AVC. Vom crește accesul la tratamente moderne.
Ajutorul pentru energie va ajunge direct pe factură. Vom investi în stocarea energiei.
Viitorul României începe în școală. Vom avea un plan real de reducere a abandonului școlar. Vom introduce mai multă gândire critică, educație digitală. Copiii care intră azi în școală vor munci într-o lume complet diferită. Inteligența artificială este deja aici.
Independența justiției nu e negociabilă. Economiile puternice ale lumii au un stat de drept care funcționează și o justiție puternică și independentă. Fără justiție independentă nu poate exista nici o economie puternică. Oamenii și companiile investesc unde contractele sunt respectate și legea e aceeași. Am văzut delegări, schimbări ale completelor, ce am văzut în ultimele luni ne îngrijorează. De aceea am propus-o pe Andreea Chiș la Justiție, un om independent cu experiență, care cunoaște problemele justiției. Chiș va fi un ministru independent pentru o justiție independentă. Vom pune capăt delegărilor, vom garanta completuri stabile, vom reforma CSM și IJ, vom proteja magistrații care semnalează nereguli.
Parteneriatul cu SUA trebuie să fie cât mai puternic, mă voi implica personal pentru o cooperare cât mai strînsă cu SUA în condișii avantajarse pentru România.
Voi continua să sprijim Ucriana, cu cât Ucraina e mai capabilă se apere, cu atât noi suntem mai siguri. Locul Republicii Moldova e alături de noi în UE, vom fi principalul susținător al R. Moldova pe acest drum pentru integrarea cât mai rapidă.
Femeile amenințate trebuie ajutate la timp, luptăm cu rețelele care vă fură banii de pe internet, ca să trăim în siguranță trebuie să putem apăra România.
Întărim apărarea contra dronelor și rachetelor care ne amenință. Bugetul apărării va crește la 5% din PIB, vom investi mai mult ca să îi protejăm pe români.
Unii încearcă ne convingă că a fi bun român e să ataci legile, să fii oaia neagră a Europei, să îndatorezi țara. Să fii un bun român înseană să obții rezultate concrete pentru România, să respecți legile, să aduci investiții.
Să fii bun român înseamnă să nu stai deoparte. Îmi asum această responsabilitate. Vreau o Românie care să meargă înainte. Vă cer sprijinul pentru această guvernare și încheierea crizei politice.
Începe ședința la Parlament. Sunt prezenți 313 parlamentari
Începe ședința la Parlament, senatorii și deputații intră în sala de plen. Sunt prezenți 313 parlamentari.
Diana Șoșoacă a făcut circ pe holurile Parlamentului și a început să strige după Siegfried Mureșan. Europarlamentara a huiduit în momentul când premierul desemnat Siegfried Mureșan a ajuns la Parlament.
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la şedinţa privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota
Parlamentarii PSD vor fi prezenţi în sala de plen la şedinţa comună privind învestirea Guvernului Mureşan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor.
"Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere şi ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile aşa-zişilor pro-europeni care, probabil, ne vor explica din nou ce înseamnă 'responsabilitatea' şi 'stabilitatea'. Dar nu vom vota. Nu merită nici măcar efortul de a ne deplasa până la urne pentru această glumă proastă marca Bolojan-Fritz", a scris Fifor, pe Facebook.
El a adăugat că după luni de zile în care, "în cel mai iresponsabil şi ticălos mod, s-a agăţat de putere, blocând o ţară întreagă, kamikaze Bolojan şi gaşca lui au împins România într-una dintre cele mai penibile mascarade politice: un Guvern mort înainte de a se naşte".
"Şi, evident, încă un motiv pentru a trage de timp şi de a prelungi criza cu vreo două săptămâni. Pentru ce, când era limpede încă din prima zi a desemnării că nu putem şi că nu îl vom vota pe bizarul Siggi? Un premier desemnat care nici măcar nu a avut curiozitatea de a-i întâlni pe parlamentarii PSD, de a discuta cu ei şi de a le prezenta 'programul' cu care pretinde că vrea să guverneze România. Un premier desemnat care a preferat, în schimb, să sfideze, cu o aroganţă belicoasă, conducerea legitimă a PSD şi care, în fiecare zi de la Dumnezeu, a găsit de cuviinţă să înjure partidul de ale cărui voturi depinde trecerea propriului Guvern", a susţinut Fifor.
Ședință de grup la PNL
Este ședință de grup la PNL, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean.
Adrian Cozma, PNL: „Ne-am organizat pentru ziua votului. Vom vedea decizia în Parlament și dacă PSD ține cu România sau este doar o figură și continuă această criză politică în care ne-a băgat. PSD fuge de guvernare.”
Abrudean (PNL): Fiecare partid va trebui să explice dacă a susţinut încheierea crizei politice sau blocajul
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că după votul de miercuri din plenul Parlamentului fiecare partid va trebui să explice public "dacă a susţinut încheierea crizei politice sau a ales blocajul".
"Parlamentul are de făcut astăzi o alegere concretă asupra unui program şi a unei echipe de guvernare. Guvernul propus de Siegfried Mureşan vine cu un program clar: modernizarea statului şi continuarea reformelor de care România are nevoie. Dincolo de scenariile politice, responsabilitatea parlamentarilor este aceea de a decide dacă susţin un program şi o echipă care îşi asumă guvernarea. Fiecare partid va trebui să explice public la final dacă a susţinut încheierea crizei politice sau a ales blocajul", a scris Abrudean pe Facebook.
Petrișor Peiu: AUR nu va vota un guvern din care nu face parte. „Este cu desăvârșire exclus”
Petrișor Peiu a declarat la Antena 3 CNN că partidul nu va vota un executiv din care nu face parte, nici la următoarea nominalizare făcută de președintele Nicușor Dan.
„Este cu desăvârșire exclus. Exclus. Să votăm un lucru și după aceea să ne răzgândim asupra a ceea ce am votat? Nu. S-a votat în unanimitate la noi în forurile interne, știți foarte bine că s-a adoptat această poziție”, a declarat acesta.
Întrebat dacă AUR ar susține un guvern condus de un premier tehnocrat, cu PSD la guvernare, în cazul în care Guvernul Mureșan pică, Peiu a spus că partidul vrea ca majoritatea să fie negociată înainte de consultările de la Cotroceni.
„Am spus că este o diferență foarte mare între a negocia o majoritate înainte de consultările de la Cotroceni și a fi puși în fața faptului împlinit, cu o nominalizare pe care domnul președinte să o facă împreună cu cei de la PSD. Deci, noi preferăm prima variantă: un guvern politic, cu o majoritate negociată înainte de consultări”, a declarat el.
Peiu a evitat să spună dacă AUR preferă o guvernare alături de PSD sau de PNL. „Cred că noi am fost ținuți deoparte de către ambele partide, așa că cine vrea să discute cu noi o astfel de opțiune, să facă bine să o facă”, a spus el.
Insistat asupra unei preferințe, a răspuns: „Doamnă, eu îmi doresc un guvern AUR. Nu îmi doresc un guvern nici cu PSD, nici cu PNL.”
Pentru că AUR nu are singur majoritatea, Peiu a spus că partidul ar forma o coaliție „cu cei care vor să discute și să negocieze cu noi”.
Despre o posibilă guvernare alături de PSD înainte de 2028, Peiu a spus că social-democrații trebuie să facă primul pas: „Dar dânșii trebuie să aibă inițiativa, pentru că până acum au spus că nu discută cu noi.”
Un nou mesaj postat de Mureșan: ''Astăzi puterea este la fiecare parlamentar''
Puterea este astăzi la fiecare parlamentar este mesajul transmis miercuri de premierul desemnat Siegfried Mureşan, care a afirmat că, dacă va ajunge la şefia Guvernului, va trata cu respect fiecare senator şi deputat, indiferent dacă este la guvernare sau în opoziţie.
''Astăzi puterea este la fiecare parlamentar. Ca prim-ministru voi trata cu respect fiecare parlamentar şi fiecare grup parlamentar, indiferent dacă este la guvernare sau în opoziţie. Voi ţine cont de ideile bune pentru România venite din partea parlamentarilor şi voi lucra împreună cu ei'', a scris Mureşan, pe Facebook.
Kelemen Hunor: ”Mă doare capul, sunt îngrozit, trebuie căutat compromisul”
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, cere PSD și PNL să lase loc dialogului, pentru a depăși criza politică: ”Degeaba dai mesaje contondente către unul sau către altul, nu poți să faci un Guvern și un dialog, dacă permanent spui despre celălalt că nu vrea binele țării. Atunci, cum dracu vrei dialog?”, a declarat el la RFI.
”Dacă ţinem cont de declaraţiile făcute de toţi liderii din Parlament, atunci şansele sunt mici. Nu există 233 de voturi necesare pentru a învesti Guvernul. Deci din punctul meu de vedere, astăzi, sigur, facem procedura până la capăt, aşa am stabilit împreună, dar nu văd acele voturi dincolo de 170, 171. Sigur, or fi încă 10, 12, 20 de voturi în Parlament, dar nu văd acele voturi până la 233 de unde ar veni, dacă fiecare merge pe declaraţia făcută, anunţurile făcute în aceste zile”.
Liderul UDMR face apel la dialog, pentru a depăși criza politică: ”De ani de zile sunt şi mai ales în ultima perioadă, în ultima jumătate de an, nişte declaraţii atât de contondente, încât e greu să ajungi la un moment dat la un numitor comun şi când ai un deziderat comun. Eu sunt convins că şi noi şi USR şi PNL şi PSD doresc un Guvern cu drepturi şi cu puteri depline. Unde am ajuns noi e catastrofal. Şi dacă ies puţin din Parlament şi mă uit la Parlamentul actual, mă doare capul. Sunt îngrozit că nu suntem în stare, după 140, aproape 150 de zile, să votăm un Guvern cu drepturi depline”.
Kelemen Hunor spune că ”trebuie să lași loc de bună ziua și în politică și în viață și în orice meserie, că până la urmă, nu se poate altfel. Acum, dacă nici unul nu lasă loc de bună ziua, cum poți să depășești? Nu poți să intri într-un război politic civil sau într-un război total în politică (...). Fără compromis nu se poate ajunge la un deziderat comun, la un ţel comun. Deci dacă vrei să serveşti binele comun, atunci trebuie să cauţi şi compromisuri. Asta este. Nu se poate doar cu sabia, cu puşca, cu mitraliera. Dacă cineva nu este de acord cu mine, ăla sigur că este duşmanul meu. Această percepţie, această idee este total greşită într-o societate şi cred că aici s-a greşit permanent în ultima perioadă”.
Social-democrații vor rămâne în bănci pentru a asigura cvorumul, dar nu vor vota Guvernul Mureșan
PSD rămâne ferm pe poziţie şi nu votează astăzi Guvernul Mureșan. Social-democrații vor rămâne în bănci pentru a asigura cvorumul, dar se pregătesc deja de următoarea mutare.
După un eventual eșec al lui Siegfried Mureșan, PSD merge la Cotroceni cu pretenția de a da premierul. Sorin Grindeanu rămâne propunerea partidului, iar social-democrații spun că sunt pregătiți să construiască fie un guvern minoritar, fie unul cu un premier independent, dar susținut de PSD.
Grindeanu anunță că va negocia cu toate partidele, inclusiv cu AUR, dar spune că își dorește o majoritate transparentă, nu una de conjunctură.
Şi liderul AUR, George Simion, a anunţat discuţii cu celelalte partide parlamentare în vederea formării unei majorităţi.
Pe ce voturi contează Siegfried Mureșan. Cine nu votează Guvernul său
Azi de la ora 13:00, premierul desemnat Siegfried Mureșan va cere votul Parlamentului pentru un program cu 372 de măsuri și 16 miniștri, însă pornește cu o problemă majoră: nu are suficiente voturi pentru învestirea viitorului Guvern.
Premierul desemnat a declarat că are "în jur la 200 de voturi certe" pentru învestirea Guvernului, având discuţii cu minorităţile, dar şi "cu parlamentari neafiliaţi, cu grupuri parlamentare mai mici".
Siegfried Mureșan este susținut în Parlament de 170 de senatori și deputați din grupurile PNL (81), USR (58), UDMR (31).
PSD+AUR au 218 parlamentari, nu au majoritate, dar pot bloca orice guvern.
Mai sunt 23 de neafiliați, dar nu toți sunt dispuși să voteze cu premierul liberal desemnat. SOS mai are 6 senatori și 19 deputați, iar POT s-a destrămat și nu mai are grup parlamentar
Dacă Guvernul Mureșan cade la vot, se îndeplinesc pentru prima dată condițiile dizolvării Parlamentului (au trecut mai mult de 60 de zile de la prima propunere și sunt 2 premieri care au căzut la vot).
Pe ce voturi contează Siegfried Mureșan:
PNL - 80
USR - 58
UDMR - 31
total: 169 voturi
Cine nu votează Guvernul Mureșan
PSD - 126
AUR - 92
SOS - 13
PACE - 7
De unde ar putea lua voturi
minorităţi naţionale - 17
neafiliaţi - 23
UPR - 17
Mesaj postat de Siegfried Mureșan în ziua votului pentru Guvernul său
"Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, mi-a cerut în repetate rânduri să întorc spatele Parlamentului, depunându-mi mandatul de prim-ministru desemnat.
Instituția Parlamentului trebuie respectată, nu marginalizată.
Astăzi voi merge în Parlamentul României pentru a prezenta viziunea noastră", a scris pe Facebook miercuri dimineață Siegfried Mureșan.
"Fiecare parlamentar decide prin vot dacă România intră în stabilitate sau dacă este tot criză politică. Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în ultimele două săptămâni.
Ne-am apucat de lucru la program. De data aceasta, am prezentat miniștrii competenți, capabili să implementeze programul de guvernare.
Va avea loc votul în Parlament. Dacă va fi investit, tratez cu respect fiecare parlamentar și, pe lângă sprijin, vom lucra cu opoziția, le vom asculta propunerile și le vom implementa dacă sunt realiste", a fost mesajul transmis de premierul desemnat marți seară.
Cine a primit aviz favorabil şi cine a fost avizat negativ în cabinetul lui Siegfried Mureșan
Comisiile parlamentare au continuat marţi audierile miniştrilor propuşi să facă parte din Cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureşan. În urma audierilor de luni şi marţi, 8 miniştri au primit aviz negativ.
Iată cine a fost audiat marţi:
- Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne: aviz favorabil
- Dragoş Pîslaru - propus ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene: aviz favorabil
- Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale: aviz negativ
- Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătăţii: aviz negativ
- Oana Ţoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe: aviz favorabil
- Andrea Chiş - propusă ministru al Justiţiei: aviz negativ
- Bulcsu Koppany Otvos - propus ministru al Culturii: aviz pozitiv
- Mihai Dimian - propus ministru al Educaţiei şi Cercetării: aviz negativ
- Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: aviz pozitiv
- Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor: aviz favorabil
Luni au fost audiaţi în comisiile permanente: Sebastian Burduja - propus ministru al Energiei; Tanczos Barna - propus viceprim-ministru, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Radu Miruţă - propus viceprim-ministru, ministru al Apărării Naţionale; Cătălin Drulă - propus ministru al Transporturilor şi Infrastructurii; Alexandru Nazare - propus ministru al Finanţelor şi Irineu Darău - propus ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.
Dintre aceştia, doar Tanczos Barna şi Alexandru Nazare au primit avize favorabile, iar ceilalţi au primit avize negative.
Plenul Parlamentului se va reuni miercuri pentru votul asupra programului şi listei Cabinetului condus de prim-ministrul desemnat Siegfried Mureşan.
Aviz favorabil pentru Diana Buzoianu
Diana Buzoianu, propusă ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor şi în cabinetul lui Siegfried Mureşan, a primit aviz favorabil, în urma audierilor din Parlament.
S-au înregistrat 21 de voturi "pentru" şi 20 "împotrivă".
Siegfried Mureşan îl acuză pe Nicuşor Dan că nu a făcut la timp desemnările de premier
Premierul desemnat Siegfried Mureșan i-a dat dreptate preşedintelui Nicuşor Dan că "alegerile anticipate nu sunt de dorit", dar a adăugat că "nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România". Mureșan l-a acuzat pe şeful statului că a întârziat prea mult cu desemnările de premier. "Dacă desemnările anterioare ar fi fost făcute la timp și ar fi eșuat în Parlament, alegerile anticipate ar fi putut avea loc deja și astăzi am avea un guvern cu mandat de 4 ani. Am pierdut timp prețios", a susţinut Mureşan.
De asemenea, Siegfried Mureşan a atacat din nou PSD: "Pune în continuare interesul de partid înaintea interesului României. PSD a declanșat împreună cu AUR această criză și refuză acum să ajute la rezolvarea ei".
"Fiecare afirmație făcută astăzi de președintele României trebuie înțeleasă, luată în serios și merită un răspuns din partea noastră.
„E momentul ca această criză să se încheie.”
Răspunsul nostru este „Da”. În acest moment, singura soluție certă pentru încheierea crizei este votarea Guvernului pe care l-am propus. Orice altă variantă ne întoarce la momentul 5 mai, fără garanția că va exista rapid o alternativă.
„E momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național.”
Așa este. Tocmai de aceea PNL, USR și UDMR și-au asumat împreună responsabilitatea guvernării. Din păcate, PSD pune în continuare interesul de partid înaintea interesului României. PSD a declanșat împreună cu AUR această criză și refuză acum să ajute la rezolvarea ei.
„Alegerile anticipate nu sunt o soluție.”
Alegerile anticipate nu sunt de dorit, dar nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor, nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România. Dacă desemnările anterioare ar fi fost făcute la timp și ar fi eșuat în Parlament, alegerile anticipate ar fi putut avea loc deja și astăzi am avea un guvern cu mandat de 4 ani. Am pierdut timp prețios.
„România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea asta.”
Mi-aș dori să fie așa. Dar responsabilitatea față de buget nu poate fi garantată prin declarații. Știm cu toții că populiștii nu vor susține niciodată responsabilitatea fiscal – bugetară. Am văzut guvernul care a risipit bani publici și a dus deficitul la 9%. Se poate întâmpla din nou.
A existat consens politic și pentru implementarea PNRR și a programului SAFE, dar am văzut apoi cum PSD s-a opus. Eu pot garanta pentru responsabilitatea Guvernului pe care l-am propus și a celor trei partide care ne susțin. Parlamentul poate pune capăt crizei printr-un vot pentru acest Guvern", a postat Siegfried Mureşan pe Facebook.
Aviz pozitiv pentru Ötvös Koppány Bulcsú
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 13 voturi „pentru”, șapte „împotrivă” și șapte abțineri.
La ședință nu au participat reprezentanții AUR.
Printre măsurile avute în vedere la Ministerul Culturii, prezentate de Ötvös Koppány Bulcsú, s-au numărat protejarea patrimoniului, accesul la cultură, prin valorificarea infrastructurii specifice, finanțarea flexibilă a proiectelor, construirea „de la zero” a unui depozit pentru păstrarea în siguranță a patrimoniului Muzeului Național de Istorie a României, debirocratizarea, promovarea culturii române pe plan internațional.
Avit pozitiv pentru Cseke Attila
Cseke Attila, ministrul propus al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a primit aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administraţie publică. S-au înregistrat 23 de voturi „pentru” şi 2 voturi „împotrivă” şi 15 abţineri.
Parlamentarii PSD au anunţat că se abţin de la vot. La şedinţă nu au participat reprezentanţii AUR.
„Nu cred că Guvernul acesta va fi învestit”, a spus Cseke, după audiere.
Mureșan, după avizul negativ la Justiție: „Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord”
Premierul desemnat al României, Siegfried Mureșan, a transmis, după avizul negativ primit de Andrea Chiș, ministra propusă a Justiției, că „am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord”.
„Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ ministrului propus al Justiției, Andreea Chiș, o desemnare independentă, cu o carieră de succes în spate și o persoană cunoscută pentru atitudinea reformatoare față de justiție.
Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord. Tot mai mulți oameni înțeleg că PSD se opune modernizării României, iar argumentele pe care le invocă sunt doar pretexte.
Prin avizul negativ de astăzi, pesediștii arată că vor vota oricând împotriva independenței justiției și pentru apărarea clientelei de partid”, a transmis el, pe Facebook.
Aviz negativ pentru Mihai Dimian
Ministrul propus al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a primit aviz negativ din partea comisiilor reunite pentru învăţământ şi ştiinţă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Aviz negativ pentru Andrea Chiș
Andrea Chiş, propusă pentru portofoliul Justiţiei în Guvernul Mureşan, a primit aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. S-au înregistrat 65 de voturi „împotrivă” şi 42 de voturi „pentru”. La şedinţă nu au participat reprezentanţii AUR.
Aviz favorabil pentru Oana Țoiu
Oana Țoiu, propusă pentru funcția de ministru de Externe în Guvernul Mureșan, a primit aviz favorabil.
Ea a obținut 29 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”.
S-a reluat votul pentru Oana Țoiu
Audierea Oanei Țoiu, propusă pentru funcția de ministru de Externe, nu a fost lipsită de controverse în comisiile parlamentare.
După un prim vot, în care membrii USR ai comisiei parlamentare au început să ridice câte două mâini pentru Țoiu, procedura a fost reluată. De această dată, parlamentarii votează nominal, fiind strigați pe rând de pe lista membrilor comisiilor.
Aviz negativ pentru Oana Gheorghiu
Oana Gheorghiu, propusă ministru al Sănătăţii, a primit aviz negativ la audierile din Parlament.
"Oana Gheorghiu, care a construit un spital de la zero, pornind de la un buget de zero lei, a primit aviz negativ ca ministru al Sănătății de la pesediștii care au nu au construit niciun spital, deși au avut tot bugetul țării pe mână. Este un vot de respingere a competenței și a valorilor.", a scris pe Facebook Siegfried Mureșan.
Aviz negativ pentru Raluca Turcan. Adrian Solomon, de la PSD, i-a tăiat microfonul la audieri
Raluca Turcan, propusă pentru funcția de ministră a Muncii, a primit aviz negativ de la parlamentarii din comisiile de specialitate. Au fost 34 de voturi „pentru”, 39 împotrivă și o abținere
În prezentarea sa, Turcan a vorbit despre situația pensiilor speciale, spunând că în România există „o anomalie care nu e prezentă în alte țări”.
Discursul a fost însă întrerupt. Președintele de ședință, Adrian Solomon, de la PSD, i-a tăiat microfonul, după ce i-a reproșat că a depășit cu șase minute timpul stabilit. Acesta i-a mai spus că promovează în continuare legea care interzice cumulul pensiei de serviciu cu salariul, deși e neconstituțională. Apoi, social-democratul a pus și un diagnostic pentru viitorul propunerilor ei.
„(…) suntem convinși că toate lucrurile astea recurente pe care le aduceți din 4 în 4 ani se vor rezolva tot cu o decizie de neconstituționalitate la CCR”, i-a transmis Adrian Solomon.
Aviz favorabil pentru Dragoș Pîslaru
Dragoș Pîslaru, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a primti aviza favorabil.
Au fost 18 voturi, pentru 13 contra și o abținere.
Dragoș Pîslaru, propus la MIPE: "Ce s-a întâmplat cu PNRR este un real succes"
Dragoș Pîslaru, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat la audierile din Parlament că implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă "un real succes" și a vorbit chiar despre "elemente de miracol".
Declarația vine în contextul în care România nu a reușit să utilizeze integral fondurile alocate prin PNRR și a pierdut sume importante din această finanțare europeană.
Pîslaru a spus