Antena 3 CNN Actualitate Social Şoferii vor putea verifica de acasă preţul combustibilului

Şoferii vor putea verifica de acasă preţul combustibilului

Şoferii vor putea afla de acasă preţurile carburanţilor de la pompă. Consiliul Concurenţei vrea să lanseze, până la mijlocul anului, o aplicaţie prin care oricine poate verifica la ce benzinărie este carburantul cel mai ieftin. 

Aceeaşi platformă online va cuprinde şi preţurile alimentelor din hipermarketuri. O aplicaţie similară există deja de doi ani, însă nu o foloseşte aproape nimeni. 

Un milion şi jumătate de lei va cheltui Consiliul Concurenţei pe noua platformă on-line. Şoferii vor putea verifica de acasă preţul combustibilului, dacă şi companiile îl vor actualiza în timp real.

Mai mult, Consiliul Concurenţei anunţă şi extinderea aplicaţiei Monitorul Preţurilor, lansată în urmă cu doi ani, pe Bucureşti şi Ilfov şi pe care, în prezent, nu o foloseşte mai nimeni.

Aplicaţia ar trebui să fie funcţională peste câteva luni şi va cuprinde peste 30 de mii de produse.

„Să presupunem că suntem în Bucureşti unde este aglomerat, cu siguranţă nu cred că este cineva influenţat, sau ca un anumit produs îl gasesti mai ieftin dincolo de centrul Bucureştiului. Nu va face acest produs mai atractiv”, a spus Adrian Benţa, analist financiar.

Monitorul preţurilor va cuprinde informaţii din Hipermarketuri dar şi din magazinele de tip stop and go.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile