Antena 3 CNN Externe O echipă a CNN a fost reținută de soldați ai IDF. Tot incidentul a fost filmat. Armata anunță o anchetă

O echipă a CNN a fost reținută de soldați ai IDF. Tot incidentul a fost filmat. Armata anunță o anchetă

A.O.
1 minut de citit Publicat la 20:03 28 Mar 2026 Modificat la 20:06 28 Mar 2026
Întregul incident a fost filmat. Foto: capturi CNN

Jurnaliști ai CNN au fost reținuți de soldați israelieni, în timp ce relatau despre consecințele unui atac al coloniștilor evrei în Cisiordania. Aceștia au fost amenințați cu armele, loviți și reținuți, relatează Agerpres. Întregul incident a fost filmat, iar IDF a anunțat că soldații din imaginile surprinse de CNN vor fi anchetați. 

Joi, o echipă de jurnaliști CNN ce relata despre consecințele unui atac al coloniștilor evrei și instalarea unui avanpost în apropierea satului palestinian Tayasir (nord-estul Cisiordaniei) a fost luată drept țintă de soldați israelieni, a transmis Asociația Presei Străine din Israel (FPA) într-un comunicat.

Deși jurnaliștii erau „clar identificați”, aceștia și mai mulți civili palestinieni au fost amenințați, soldații israelieni îndreptând către ei armele și ordonându-le să oprească filmarea.

„Un soldat s-a apropiat din spate de un fotograf al CNN, l-a apucat de gât, l-a proiectat la sol și i-a avariat echipamentul. Echipa, precum și alți palestinieni prezenți, au fost ulterior deținuți timp de aproape două ore, fiind împiedicați în mod deliberat să-și exercite munca”, a denunțat FPA.

Întregul incident a fost filmat.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunțat că soldații implicați vor fi anchetați. 

„Comportamentul soldaților în acest incident nu reprezintă armata israeliană, este contrar cu ceea ce se așteaptă de la membrii ei și va face obiectul unei anchete'', a declarat într-un mesaj pe X purtătorul de cuvânt internațional al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani.

FPA, ce reprezintă câteva sute de jurnaliști care acoperă Israelul și teritoriile palestiniene pentru media străine, a anunțat că a depus o plângere.

La jumătate acestei luni, FPA a criticat o „agresiune neprovocată” a poliției israeliene contra jurnaliștilor la Ierusalim, afirmând că un producător al CNN a suferit o fractură a încheieturii mâinii.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole