Momentul în care întinzi pașaportul la controlul de frontieră și primești o ștampilă care confirmă intrarea într-o nouă țară ar putea deveni, în curând, doar o amintire.
Începând din octombrie 2025, Uniunea Europeană a început implementarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES), un nou instrument digital de gestionare a frontierelor. Acesta va înregistra date biometrice, precum și datele de intrare și ieșire ale cetățenilor din afara UE care călătoresc în și din spațiul Schengen. Odată ce sistemul va fi complet funcțional, în aprilie 2026, ștampilarea manuală a pașapoartelor va fi înlocuită cu verificări digitale, menite să facă procesul mai rapid și mai sigur - o schimbare majoră în modul în care unii călători trec granițele europene.
Această transformare face parte dintr-o tendință globală mai amplă, scrie BBC. Țări precum Australia, Japonia și Canada folosesc deja date biometrice la punctele de frontieră, iar Statele Unite au anunțat că vor extinde sisteme similare. Pe măsură ce procesarea digitală devine regulă, un vechi ritual al călătoriilor ar putea dispărea discret: colecționarea ștampilelor din pașaport.
„Diferite forme de ștampile de pașaport există încă din Evul Mediu sau din Renaștere”, explică Patrick Bixby, profesor la Arizona State University și autor al cărții License to Travel: A Cultural History of the Passport. „Suveranii europeni aplicau sigilii de ceară pe scrisori de liberă trecere. De acolo pornește, cel puțin din punctul meu de vedere, această tradiție”.
Deși documentele de călătorie și diverse forme de ștampilare există de secole, pașaportul modern a început să capete forma cunoscută abia la începutul secolului XX. După Primul Război Mondial, Liga Națiunilor a contribuit la standardizarea pașapoartelor, într-o perioadă în care granițele deveneau tot mai strict controlate.
În anii ’50, odată cu intrarea în așa-numita „epocă de aur” a călătoriilor, când zborurile au devenit accesibile unui public mai larg, ștampilele din pașaport au început să fie percepute ca simboluri ale mobilității și statutului.
„Abia după Al Doilea Război Mondial și reluarea călătoriilor internaționale ștampilele au căpătat valoarea sentimentală pe care o au astăzi”, spune Bixby.
Posibila dispariție a acestora stârnește reacții diferite în rândul călătorilor
„O să-mi lipsească sincer ștampilele din pașaport”, spune Hristina Nabosnyi, care locuiește la Londra. „Pentru mine, nu au fost niciodată doar o dovadă de intrare într-o țară, ci mici repere ale amintirilor, locuri vizitate și drumuri parcurse”.
Scriitoarea Elle Bulado, din New York, este de aceeași părere. „Pierderea ștampilelor e dulce-amară. Înțeleg nevoia unor procese mai rapide și mai eficiente, dar primirea unei ștampile a fost mereu o formă de recunoaștere”, spune ea. „E dovada că ai trecut o graniță și ai ajuns într-un loc pe care, cândva, doar îl visai. O să-mi fie dor de acest obicei dacă dispare”.
Alții privesc lucrurile mai pragmatic. Jorge Salas-Guevara, fondatorul și președintele companiei de turism New Paths Expeditions, se declară încântat de timpul pe care îl va economisi noul sistem digital. „Petrec între 250 și 300 de zile pe an pe drumuri, trecând constant granițe. Pentru oameni ca mine, schimbarea asta e o ușurare”.
Chiar dacă unii călători vor resimți nostalgia dispariției ștampilelor, mulți spun că vor continua să-și marcheze experiențele în alte moduri - de la magneți de frigider până la suveniruri locale.
Pentru Bixby însă, nimic nu poate înlocui complet un obiect fizic care spune o poveste. „E, de fapt, o discuție mai largă despre analog versus digital”, spune el. „Există ceva special în a avea un document care a fost cu tine acolo. Creează o aură în jurul obiectului fizic, o aură care se pierde atunci când totul devine digital”.