Antena 3 CNN Actualitate Putem găzdui 5.000 de militari SUA? România concurează cu Polonia pentru relocarea trupelor retrase de Trump din Germania

Putem găzdui 5.000 de militari SUA? România concurează cu Polonia pentru relocarea trupelor retrase de Trump din Germania

M.L.
2 minute de citit Publicat la 07:00 14 Mai 2026 Modificat la 09:28 14 Mai 2026
Militari americnai și tancuri Abrams încărcate pe un tren. SUA vor să retragă 5.000 de militari din Germania în 2027. Foto: Getty Images

România, alături de Polonia și țările baltice, sprijină războiul SUA în Iran, în speranța că administrația de la Washington va reloca mai multe trupe americane pe teritoriul său, informează Politico. Cele cinci țări de pe Flancul de Est al NATO încearcă astfel să câștige bunăvoința SUA, pentru un posibil transfer al celor 5.000 de soldați pe care Trump a anunțat că vrea să-i retragă din Germania.

„Cred cu tărie că o prezență mai solidă a SUA pe Flancul de Est este necesară, iar noi am aprecia o prezență permanentă a Statelor Unite pe teritoriul țării noastre”, a declarat pentru Politico Sorin Moldovan, adjunctul ministrului român al Apărării.

Foto: Getty Images

„România a demonstrat în mod consistent angajamentul său față de parteneriatul strategic cu SUA și s-a dovedit a fi un partener de încredere”, a mai adăugat oficialul român.

Polonia, Estonia, Lituania, Letonia și România și-au exprimat toate public „interesul” în găzduirea de noi trupe americane, atât prin declarații publice făcute de autorități, cât și prin intermediul activităților private de lobby.

Radu Miruță: „Avem nevoie de mai multe trupe americane”

La începutul lunii mai, Donald Trump a luat decizia de retragere a 5.000 de militari din Germania, după ce cancelarul german, Frierdrich Merz, declarase anterior că SUA fuseseră „umilite” de Iran.

Conform Pentagonului, retragerea celor 5.000 de militari se va desfășura în 2027. În Germania vor mai rămâne, în continuare, 30.000 de soldați americani.

„Avem nevoie de mai multe trupe (americane)”, a declarat ministrul român al Apărării, Radu Miruță.

Pe lângă România, și Polonia, Lituania și Letonia și-au exprimat dorința de a găzdui mai multe trupe americane.

Purtătorul de cuvânt al ministerului estonian al Apărării a precizat că țara sa „apreciază mult contribuția SUA și sprijină o prezență lărgită a trupelor americane care să asigure un factor robust de descurajare și apărare în regiunea baltică”.

Militari SUA în cadrul unui exercițiu NATO în Polonia. Foto: Getty Images

Țările de pe Flancul de Est al NATO - unele dintre acestea fiind având chiar graniță directă cu Rusia (precum Polonia și Lituania, care se învecinează cu exclava Kaliningrad) - văd prezența de trupe SUA pe teritoriile lor drept principala garanție de securitate împotriva Rusiei, mai ales după declanșarea războiului din Ucriana.

Acesta este și unul din motivele, arată Politico, pentru care România, Polonia și țările baltice nu au criticat până acum administrația Trump și și-au manifestat sprijinul față de acțiunile SUA în Iran.

„Acum, există o fereastră de oportunitate”, a declarat, sub anonimat, un diplomat din cadrul NATO.

Cu toate acestea, o rotație a trupelor americane (din Germania în altă țară NATO) ar putea fi greu de realizat, în practică: nu toate țările de pe Flancul de Est nu dispun de capacitatea de a găzdui, pe loc, 5.000 de soldați americani. Teoretic, Polonia și România, ar dispune de capacitatea și spațiile necesare unei astfel de relocări, în vreme ce în țările baltice, „nu există mult spațiu și ar fi necesare planificări suplimentare și noi construcții de (elemente de infrastructură)”, după cum a declarat pentru Politico, Jennifer Kavanagh, analist militar.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole