Atacul cu drone lansat săptămâna trecută de Rusia asupra Poloniei a readus în atenție un concept care, deși sună bizar, descrie perfect strategia Kremlinului: „tactica salamului”.
Este vorba despre o metodă clasică în geopolitică și strategie militară: obiective mari obținute prin pași mici, calculați atent, astfel încât să nu provoace o reacție rapidă sau puternică din partea adversarului.
„Ei înțeapă. Dar cu asta se ocupă ei”, a spus fostul premier britanic Boris Johnson, la două zile după atac, într-un interviu pentru Kyiv Independent.
Cum a funcționat tactica în trecut
Kremlinul a aplicat această strategie în Ucraina încă din 2014, când anexarea ilegală a Crimeei și ocuparea unei părți din regiunile Donețk și Luhansk au fost întâmpinate cu un răspuns slab din partea Occidentului. Mesajul transmis atunci a fost clar: escaladarea ar putea trece nepedepsită. Opt ani mai târziu, Rusia a lansat invazia pe scară largă.
Aceeași rețetă a fost folosită și în alte spații post-sovietice: prin dezinformare, presiuni diplomatice și acțiuni militare. Transnistria a devenit dependentă de Moscova după conflictul din anii ’90, iar Abhazia s-a transformat într-un stat-marionetă rusesc după războiul cu Georgia.
„În afară de scrisori ferm formulate și anunțuri trimise către consulatele sau ambasadele rusești, de tipul «nu mai faceți asta», nu a existat mare lucru”, explică Stephen Hall, profesor la Universitatea din Bath, despre reacțiile Occidentului la astfel de manevre.
Slăbiciunea NATO: răspunsul la acțiuni „mici”
Problema actuală, spun experții, este că NATO nu are o strategie clară pentru aceste provocări de intensitate redusă.
„Nu pare să existe un consens suficient de puternic între membrii NATO despre cum să răspundă la acțiunile de nivel scăzut ale Rusiei, care pot fi interpretate în mai multe feluri. Nimeni din NATO nu este dornic să ia armele direct împotriva Rusiei, iar teama este că o acțiune de represalii ar putea duce exact acolo”, a explicat Jenny Mathers, expert în politica Rusiei și lector la Universitatea Aberystwyth.
În 2014, Rusia a câștigat teren cu costuri minime, negând implicarea și profitând de reticența Occidentului de a risca o confruntare directă.
„În 2022, nu a fost o încercare de a felia salamul, ci de a-l devora cu totul, ceea ce a provocat șoc, indignare și o disponibilitate de a răspunde mai decisiv”, a adăugat Mathers.
Ținta următoare: Polonia sau statele baltice?
Pe 10 septembrie, Rusia a lansat 21 de drone în spațiul aerian polonez, vizând inclusiv aeroportul din Rzeszow – punct-cheie pentru ajutorul militar acordat Ucrainei. Premierul polonez Donald Tusk a declarat că atacul a fost deliberat.
Varșovia a invocat articolul 4 din Tratatul NATO, cerând consultări cu aliații, dar articolul 5 – care prevede apărarea colectivă – nu a fost activat.
„Dacă Rusia acceptă sau nu acest semnal, e cu totul altă problemă”, avertizează Dmitry Gorenburg, cercetător la organizația CNA, subliniind că, deși reacția NATO a fost limitată, reprezintă totuși un semnal de avertizare.
În același timp, Stephen Hall atrage atenția că următoarele ținte pot fi statele baltice: „Putin nu are nevoie să trimită valuri de tancuri și trupe spre Talin (capitala Estoniei). Trebuie doar să demonstreze că articolul 5 nu funcționează”.
Pentru Boris Johnson, concluzia este clară: dacă Occidentul ar fi acționat decisiv mai devreme, scenariul de azi ar fi arătat diferit.
„Pentru mine e dovada cât de mult mai bine ar fi fost ca, la începutul anilor 2000, Ucraina să fi intrat în NATO, pentru că nu cred că acest război ar mai fi avut loc. Și cred că Ucraina ar fi fost protejată corespunzător, așa cum este Polonia astăzi”, a spus fostul premier britanic.