Cât economisesc românii care au instalaţii GPL pe maşini, în comparaţie cu şoferii care alimentează cu benzină sau motorină
Publicat acum 1 ora si 3 minute
După calculele făcute de specialiştii de la „The Economist“, ultima fată din România va muri în jurul anului 3200.
Analiza a fost efectuată pe 21 de ţări, dintre care şi România, însă punctul de plecare a avut la bază evoluţia fenomenului din Asia. Aici, din ce în ce mai multe femei s-au emancipat şi au ales celibatul ca stil de viaţă, unele divorţând de soţi, altele necăsătorindu-se deloc, potrivit Adevărul.
Consecinţa acestei alegeri a fost scăderea fertilităţii, care va duce într-un final la sfârşitul existenţei umane. În aceste condiţii, specialiştii ONU susţin că este nevoie de creşterea ratei fertilităţii, pentru ca femeile să poată procrea fete care să le înlocuiască.