Cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan, ar putea fi alcătuit din două luni diferite care s-au ciocnit acum sute de milioane de ani, din această ciocnire rezultând şi inelele emblematice ale giganticei planete gazoase, sugerează un nou studiu realizat de cercetători de la Institutul SETI, notează Agerpres.
Dacă se confirmă, această coliziune ar putea ajuta, de asemenea, la rezolvarea mai multor mistere de lungă durată legate de gigantul gazos, inclusiv modul în care s-au format inelele sale emblematice.
Titan este al doilea cel mai mare satelit din Sistemul Solar, după Ganimede al lui Jupiter. Are un diametru de aproximativ 5.150 de kilometri, ceea ce este de aproximativ 1,5 ori mai mare decât satelitul Pământului şi cu aproximativ 5% mai mare decât Mercur.
Pe lângă dimensiunile sale mari, Titan este remarcabil pentru atmosfera sa densă, care constă în principal din azot şi este de aproximativ 1,5 ori mai groasă decât atmosfera Pământului. Este, de asemenea, singurul corp din Sistemul Solar, în afară de Pământ, care are lichid confirmat la suprafaţa sa, sub formă de metan - ceea ce îl face un potenţial candidat pentru găzduirea vieţii extraterestre. Sonda Huygens a Agenţiei Spaţiale Europene a asolizat pe Titan în 2005, devenind singurul satelit, în afară de al nostru, pe suprafaţa căruia a ajuns o sondă spaţială.
Până acum, cercetătorii credeau că, la fel ca majoritatea celorlalte luni, Titan s-a format acum miliarde de ani prin acumularea treptată de bucăţi minuscule de rocă şi praf. Dar în noul studiu cercetătorii de la Institutul SETI au arătat că acest lucru s-ar putea să nu fie adevărat.
Titan s-ar fi format acum aproximativ 400 de milioane de ani
Pe baza datelor colectate de sonda Cassini a NASA, care a survolat Titan şi a trimis sonda Huygens la suprafaţa sa, echipa SETI propune că Titan s-ar fi putut forma acum aproximativ 400 de milioane de ani, când două luni cu o masă similară s-au ciocnit una de cealaltă.
Această coliziune ar fi putut, de asemenea, să dea naştere unei alte luni saturniene, Hyperion, susţin cercetătorii. Acest satelit mai mic, care are un diametru de aproximativ 135 km, s-a format probabil din resturile coliziunii, la fel cum s-a format luna Pământului când protoplaneta Theia s-a ciocnit cu Terra acum aproximativ 4,5 miliarde de ani.
În plus, noua ipoteză ar putea explica orbitele neobişnuite ale altor sateliţi saturnieni, a spus echipa. Saturn are cel puţin 274 de luni - cele mai multe dintre toate planetele - după descoperirea recentă a 128 de sateliţi naturali. Cu toate acestea, cercetătorii au bănuit de mult timp că o altă lună masivă lipseşte.
Orbita lui Saturn în jurul Soarelui este puternic înclinată faţă de restul planetelor (cu excepţia vecinului său, Uranus), ceea ce nu numai că ne permite să vedem inelele extraordinare ale planetei, dar sugerează şi că un corp masiv a provocat o deviere de pe orbita iniţială. Acest obiect misterios a fost cel mai probabil o lună mare, despre care cercetătorii au bănuit de mult timp că a fost proiectată de planetă printr-un efect de praştie gravitaţională.
În noul studiu, cercetătorii au explorat posibilitatea ca această lună să nu fi dispărut, ci să fi fost distrusă.
"Cel mai important indiciu" că această altă lună a fost distrusă este Hyperion, care este blocat într-o rezonanţă orbitală cu Titan, înconjurând Saturn de trei ori pentru fiecare patru orbite ale lui Titan.
"Am recunoscut că rezonanţa orbitală Titan-Hyperion este relativ tânără, de doar câteva sute de milioane de ani", a declarat Matija Cuk, autorul principal al studiului şi cercetător SETI, într-un comunicat. "Aceasta datează cam din aceeaşi perioadă în care a dispărut luna suplimentară. Poate că Hyperion nu a supravieţuit acestei ciocniri, ci a fost rezultatul ei".
După simularea mai multor scenarii din datele Cassini, echipa crede acum că două luni masive, pe care le-au denumit "Proto-Titan" şi "Proto-Hyperion", s-au ciocnit una de cealaltă, dând astfel naştere lui Titan şi, în cele din urmă, rezultând Hyperion din rămăşiţele coliziunii masive.
Hyperion s-ar putea să nu fi fost singura lună creată sau afectată de acest potenţial accident cosmic.
Cercetătorii propun că impactul ar fi putut da naştere altor câteva luni care s-au îndreptat încet spre Saturn şi s-au ciocnit cu alţi sateliţi existenţi, creând un câmp de resturi care s-a stabilizat în cele din urmă formând inelele lui Saturn acum aproximativ 100 de milioane de ani.
Echipa de studiu emite, de asemenea, teoria conform căreia coliziunea ar putea explica orbitele inegale ale altor două luni saturniene, Iapetus şi Rhea, care sunt semnificativ înclinate în comparaţie cu sateliţii din jur şi rezonează oarecum cu orbita lui Titan.
În plus, ipoteza lor ar putea explica lipsa surprinzătoare de cratere de impact pe Titan: deoarece este o lună mult mai tânără decât se credea anterior, a fost expusă la mai puţine impacturi meteorice.
NASA se pregăteşte să trimită sonda Dragonfly pentru a vizita şi explora Titan. Lansarea sondei, asemănătoare unei drone, este programată pentru 2028, ceea ce i-ar permite să ajungă la Titan până în 2034. Când va sosi la destinaţie, ar putea confirma ipoteza coliziunilor şi ar putea dezvălui mai multe dintre misterele încă neelucidate ale acestui satelit.