Antena 3 CNN Life Știinţă O sondă japoneză, de mărimea unui frigider, a efectuat cel mai apropiat survol al unui asteroid realizat vreodată, anunţă JAXA

O sondă japoneză, de mărimea unui frigider, a efectuat cel mai apropiat survol al unui asteroid realizat vreodată, anunţă JAXA

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 00:37 01 Aug 2026 Modificat la 00:37 01 Aug 2026
poza in care apare un asteroid
Sonda spaţială Hayabusa2, de mărimea unui frigider, a zburat aproape de asteroidul Torifune. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O sondă japoneză a zburat la 400 de metri distanţă de un asteroid din apropierea Pământului în această lună, marcând cel mai apropiat survol realizat vreodată în cadrul acestui tip de misiune, a anunţat agenţia spaţială niponă, informează vineri AFP, conform Agerpres.

Sonda spaţială Hayabusa2, de mărimea unui frigider, a zburat aproape de asteroidul Torifune pe 5 iulie în timpul unui survol care a demonstrat capacitatea de a devia o rocă spaţială potenţial periculoasă de pe traiectoria Terrei.

Deplasându-se cu o viteză de peste 18.000 de kilometri pe oră, sonda niponă s-a apropiat la 400 de metri de suprafaţa asteroidului şi la 744 de metri de centrul acestuia, a anunţat Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială (JAXA).

Sonda a depăşit astfel prognozele agenţiei nipone, care miza pe o apropiere de 800 de metri faţă de centrul asteroidului Torifune.

"Rezultatele arată că, în comparaţie cu toate sondele spaţiale din lume care au efectuat misiuni de survol, aceasta a trecut cel mai aproape de un asteroid", a declarat Yuya Mimasu, un cercetător din cadrul JAXA.

Precedentul record fusese stabilit de o sondă chineză, care a zburat la 770 de metri distanţă de suprafaţa unui asteroid, potrivit cotidianului economic Nikkei.

După acest survol, JAXA a publicat imagini rare ce arată că asteroidul Torifune se aseamănă cu un om de zăpadă. Realizate în alb negru de o cameră telescopică, ele arată un asteroid cu forma a două obiecte rotunjite ce par a fi legate între ele. Se ştia deja că Torifune avea o formă alungită, însă aceste detalii erau până acum necunoscute.

Misiunea japoneză a avut loc după testul reuşit de NASA în 2022, care a modificat orbita asteroidului Dimorphos, percutându-l în mod intenţionat cu un dispozitiv spaţial.

JAXA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) s-au asociat pentru o altă misiune, denumită "de apărare planetară", ce vizează explorarea asteroidului Apophis, care va trece în apropiere de Terra în aprilie 2029.

Lansată în 2014, Hayabusa2 i-a entuziasmat deja pe oamenii de ştiinţă după ce s-a plasat pe asteroidul Ryugu şi a colectat materie de pe acesta, la o distanţă de aproximativ 300 de milioane de kilometri de planeta noastră.

Şase ani mai târziu, sonda niponă a adus pe Terra preţioasele eşantioane prelevate de pe Ryugu – "Palatul dragonului", în japoneză – furnizându-le oamenilor de ştiinţă o serie de indicii despre cum arăta Sistemul Solar la puţin timp după naşterea sa, în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani.

După misiunea Torifune, sonda japoneză ar trebui să încerce în 2031 "o întâlnire" – o manevră ce constă în a zbura alături de o rocă spaţială sau a se plasa pe aceasta pentru a colecta date detaliate – cu un asteroid denumit 1998KY26. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close