Antena 3 CNN Actualitate Tragedia a lovit din nou pe calea ferată! Un bătrân a murit lovit de tren, în timp ce încerca să-și salveze soția

Tragedia a lovit din nou pe calea ferată! Un bătrân a murit lovit de tren, în timp ce încerca să-și salveze soția

Doi soţi octogenari, care au încercat, sâmbătă, să traverseze calea ferată de pe raza municipiului Lugoj prin loc nepermis, au fost loviţi de un marfar, bărbatul pierzându-şi viaţa pe loc, iar bătrâna fiind transportată la spital în stare gravă, scrie Agerpres.

''ISU Banat a fost solicitat să intervină la acest accident, comanda misiunii fiind preluată de echipajul medical de la SAJ'', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea. 

În timp ce încercau să traverseze şinele, femeia şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în genunchi pe calea ferată, iar soţul acesteia, văzând că se apropie trenul, a încercat să o ridice, fiind surprinşi de marfarul al cărui mecanic nu a mai putut evita tragedia. 

Bărbatul a murit pe loc, iar femeia a fost aruncată câţiva metri pe linia ferată şi preluată, ulterior, de ambulanţă în stare critică, fiind dusă la spital. 

Circulaţia feroviară pe relaţia Lugoj-Caransebeş a fost blocată până s-au realizat cercetările de către poliţia feroviară. 

Subiecte în articol: calea ferata tren accident feroviar
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile