„Transformare miraculoasă”. Cum a transformat Kim Jong-un Coreea de Nord dintr-un stat în colaps într-o putere nucleară

În 2020, Kim Jong-un plângea în fața camerelor de televiziune și își cerea scuze față de poporul său. Coreea de Nord era lovită simultan de pandemie, foamete și sancțiuni internaționale, iar regimul părea mai fragil ca oricând. Cinci ani mai târziu, același om declară în fața Parlamentului că țara sa nu mai poate fi amenințată de nimeni – și că traversează o „transformare miraculoasă”. Xi Jinping a aterizat luni la Phenian pentru prima vizită în șapte ani, confirmând ceea ce analiștii spun din ce în ce mai des: Kim Jong-un și-a jucat toate cărțile pe care le avea – brutalitate internă, trupe trimise în Ucraina și o alianță tot mai strânsă cu Moscova – și a câștigat. Deocamdată, arată o analiză a celor de la The New York Times.

În 2020, Kim Jong-un a făcut ceva ce părea de neimaginat pentru un dictator care se prezentase întotdeauna ca invincibil: a plâns în fața camerelor de televiziune.

„Îmi pare cu adevărat rău”, a spus el, cu ochii în lacrimi. „Eforturile și sinceritatea mea nu au fost suficiente pentru a scăpa poporul nostru de greutățile din viața de zi cu zi”.

Coreea de Nord era la pământ. Pandemia, foametea și sancțiunile internaționale loviseră simultan o țară deja fragilă. Părea că liderul Kim Jong-un, în vârstă de 42 de ani, care moștenise puterea de la tatăl său în 2011, se afla în cel mai dificil moment al domniei sale.

Cinci ani mai târziu, același om vorbește în fața Parlamentului despre o „transformare miraculoasă” și declară că țara sa nu mai poate fi amenințată de nimeni. Iar analiștii internaționali, oricât de greu le-ar veni să recunoască, spun că nu exagerează prea mult.

Cum s-a întâmplat asta?

Kim a transformat criza într-o oportunitate și a jucat, pe rând, toate cărțile pe care le avea la dispoziție – brutalitate internă, diplomație externă și oportunism geopolitic.

Pandemia ca armă politică

În timp ce nord-coreenii obișnuiți mureau – unii de Covid, alții de foame, fără acces la medicamente sau teste –, Kim Jong-un a văzut în pandemie ceva ce alți lideri nu vedeau: o șansă de a-și consolida puterea.

A închis granița cu China, singura supapă economică a țării, și a dat ordin să se tragă în oricine încearcă să o traverseze. A desființat piețele informale care apăruseră după foametea devastatoare din anii '90 – acele rețele subterane prin care nord-coreenii reușiseră să supraviețuiască fără ajutorul statului, comercializând mărfuri de contrabandă din China sau stick-uri de memorie cu seriale sud-coreene.

Consecințele pentru cei prinși au fost teribile. Cei găsiți cu K-pop sau K-drama pe telefon sau pe stick-uri USB erau executați public. Un tânăr de 22 de ani a fost împușcat în fața miilor de oameni pentru că distribuise trei seriale sud-coreene și 70 de melodii K-pop.

Kim Il-hyeok, un nord-coreean care a fugit cu barca în Coreea de Sud în 2023 împreună cu opt rude, povestește că a asistat la zeci de execuții în orașul lui în ultimii trei ani înainte de evadare – mai multe decât în cele două decenii anterioare la un loc. Execuțiile aveau loc în curțile școlilor, în fața mulțimilor adunate cu forța.

„Când asistați la destule, vă amorțiți. Nu mai puteți face diferența între un om și un animal”, spune el.

Cumnata sa, Kim Yu-mi, care a fugit împreună cu el, descrie cum autoritățile scoteau mobilele din case și răsturnau păturile în căutarea stick-urilor cu conținut străin. Orașul ei natal, pe coasta de sud-vest a țării, era atât de aproape de Coreea de Sud încât pe vreme senină putea vedea avioanele de pasageri decolând și aterizând pe aeroportul Incheon.

„Acele avioane simbolizau libertatea pentru copiii noștri”, spune ea. „Când o navă de patrulare nord-coreeană ne-a detectat barca și a început să ne urmărească, am aruncat tot ce aveam la bord ca să câștigăm viteză”.

De ce îl obseda conținutul sud-coreean

Obsesia lui Kim pentru controlul informației nu este doar politică – este și personală, spun analiștii.

Mama sa, Ko Yong-hui, s-a născut în Japonia – un detaliu exploziv într-o țară construită pe ura față de fosta putere colonială. Conform istoricilor și foștilor diplomați nord-coreeni, tatăl lui Kim, Kim Jong-il, nu a prezentat-o niciodată pe Ko și pe fiul lor lui Kim Il-sung, fondatorul regimului.

Băiatul a petrecut o parte din adolescență în Elveția. Activiștii sud-coreeni au trimis aceste informații în Coreea de Nord prin baloane cu pliante – și asta, spun analiștii, a declanșat campania lui Kim împotriva informațiilor din exterior.

„Era un copil ascuns de bunicul său, exilat în străinătate și adus acasă după moartea bunicului”, spune Kim Kang, un fost diplomat nord-coreean la Moscova care a dezertat în Coreea de Sud.

„Complexul lui era cel al fiului dintr-o relație secundară”, adaugă Kwak Gil-sup, expert în probleme nord-coreene la One Korea Center din Seul. „Cât timp tatăl lui era în viață, s-a străduit să-i câștige favoarea. După ce a preluat puterea, a simțit nevoia să se dovedească diferit și superior tatălui său”.

Războiul din Ucraina a fost un cadou neașteptat

Chiar în timp ce strângea șurubul în interior, Kim căuta soluții în exterior pentru o economie aproape paralizată de sancțiuni și pandemie.

Hackerii nord-coreeni furau criptomonede de miliarde de dolari. Agenți guvernamentali scoteau aur de contrabandă din țară prin consulatele din China. Muncitori nord-coreeni lucrau în China sub identități false, trimițând banii acasă la regim.

Dar adevărata lovitură a venit odată cu invazia rusă a Ucrainei din 2022. Kim i-a oferit lui Putin ceea ce acesta nu putea găsi ușor în altă parte: muniție și soldați. Circa 16.000 de militari nord-coreeni au luptat în Ucraina, unde au câștigat ceva neprețuit pentru un stat izolat – experiență reală de luptă modernă, inclusiv cu drone.

În schimb, Moscova a oferit tehnologie militară pentru modernizarea apărării antiaeriene, alimente, petrol și chiar turiști. Cele două țări au semnat un tratat de apărare mutuală. Dintr-odată, Coreea de Nord nu mai era singură.

„Coreea de Nord are cel mai mare grad de influență pe care l-a avut în ultimii 30 de ani”, spune Frank Aum, fost expert în probleme coreene la Pentagon.

Jiro Ishimaru, redactorul-șef al Asia Press International, organizație cu corespondenți clandestini în Coreea de Nord, rezumă și mai simplu: „În ultimii câțiva ani, Kim Jong-un a călătorit din iad în rai”.

Ce înseamnă „transformarea miraculoasă” în viața reală

Sărăcia persistă în afara Phenianului. Moneda nord-coreeană s-a depreciat cu două treimi față de dolar în ultimul an, iar prețul orezului s-a triplat. Rezervele de valută ale țării se erodează.

Dar în capitală, tabloul este altul. Acolo unde străzile erau cufundate în întuneric seara, acum luminile de neon strălucesc. Lifturile din blocurile turn funcționează câteva ore pe zi. Sunt mai multe benzinării, mai multe mașini – unele electrice, din China. Oamenii stau la coadă la berării și comandă mâncare acasă prin aplicații pe telefon.

Kim a finalizat proiecte ambițioase lăsate ani de zile în aer: stațiuni la malul mării, pârtii de schi, complexe termale, sere uriașe construite pe foste piste de aterizare – una dintre ele cât 400 de terenuri de fotbal. Blocuri noi de apartamente s-au ridicat nu doar în Phenian, ci și în orașele de provincie.

Populația poate spera acum să aibă „și bomboane, și gloanțe”, a spus partidul – un slogan care surprinde, poate mai bine decât orice, logica noului Kim Jong-un: prosperitate și putere militară, în același timp.

Luni, Xi Jinping a aterizat la Phenian pentru prima vizită în șapte ani. China și Coreea de Nord reiau traficul feroviar, adaugă curse aeriene și sunt aproape de a finaliza un pod rutier modern peste râul Yalu.

Vizita confirmă ceea ce analiștii spun de ceva vreme: Coreea de Nord nu mai poate fi trecută cu vederea. Asta a construit Kim Jong-un în cinci ani – un stat pe care marile puteri sunt nevoite să îl ia în serios.

„Nu mai suntem o țară vulnerabilă la amenințările altora”, a spus el în fața Parlamentului în martie.

Coreea de Nord nu mai poate fi amenințată de nimeni. Cel puțin asta crede Kim. Și, pentru moment, nimeni nu pare convins că se înșală.