Trebuia analizat ADN-ul lui Hitler sau am deschis o cutie a Pandorei? Controversă în lumea științifică

O analiză genetică fără precedent a probelor de sânge atribuite lui Adolf Hitler a dus la rezultate surprinzătoare despre originea dictatorului și posibilele sale afecțiuni medicale.

O echipă internațională de specialiști susține că a reușit să infirme zvonul potrivit căruia Hitler ar fi avut ascendență evreiască (nu există dovezi în acest sens) și să identifice o tulburare genetică ce poate afecta dezvoltarea organelor sexuale - totul pornind de la o bucată de țesătură pătată de sânge, veche de 80 de ani.

Deși titlurile s-au concentrat pe ipoteza că liderul nazist ar fi avut micropenis și un singur testicul, mult mai relevante sunt rezultatele care arată scoruri genetice foarte ridicate - în top 1% - pentru predispoziție la autism, schizofrenie și tulburare bipolară.

Aceste rezultate nu reprezintă un diagnostic, subliniază cercetătorii, ci doar o estimare statistică.

Totuși, studiul a stârnit îngrijorări legate de stigmatizare, etică și chiar întrebarea dacă această cercetare ar fi trebuit făcută, scrie BBC.

„Am stat mult pe gânduri înainte să accept”

Prof. Turi King, genetician și una dintre autoarele cercetării, afirmă încă de la începutul documentarului Channel 4 Hitler’s DNA: Blueprint of a Dictator că a avut mari rezerve înainte de a se implica în analiză:

„Nu sunt interesată să alimentez senzaționalismul”, explică ea, adăugând că a preferat să participe pentru ca studiul să fie realizat cu rigoare și avertismente clare privind limitele interpretării.

King este cunoscută pentru participarea la proiecte sensibile, inclusiv stabilirea identității rămășițelor regelui Richard al III-lea în 2012.

Proba analizată provine din bunkerul lui Hitler. Colonelul american Roswell P. Rosengren a recuperat atunci o bucată de material de pe canapeaua pe care dictatorul și-ar fi luat viața. Țesătura se află acum într-un muzeu din SUA.

Cercetătorii spun că pot confirma autenticitatea sângelui după ce au potrivit cromozomul Y cu cel al unui descendent de sex masculin al familiei Hitler, identificat anterior.

Ce au descoperit cercetătorii

• Nu există indicii că Hitler ar avea ascendență evreiască, o teorie vehiculată încă din anii 1920.
• ADN-ul sugerează că el avea sindrom Kallmann, o afecțiune genetică ce poate afecta pubertatea, dezvoltarea testiculelor și apetitul sexual. Istoricii consideră că acest lucru ar putea explica viața personală aproape inexistentă a liderului nazist.
• Scorurile genetice arată predispoziții ridicate pentru autism, ADHD, schizofrenie și bipolaritate. Dar nu există dovezi că Hitler a avut efectiv aceste condiții, iar oamenii de știință avertizează că trecerea de la genetică la comportament este o interpretare riscantă.

Unii specialiști consideră că analiza acestor trăsături este mult prea speculativă. Prof. Denise Syndercombe Court, genetician medico-legal, spune:

„Au mers prea departe în presupuneri. Doar pentru că o informație există în ADN, nu înseamnă că se manifestă.”

Organizații ale persoanelor autiste au criticat dur proiectul, numindu-l „o cascadorie ieftină” care riscă să lege nedrept tulburări neurodivergente de crimele lui Hitler.

Controverse etice: Hitler mai are drept la viață privată?

Au fost ridicate și întrebări morale: poate fi analizat ADN-ul unei persoane fără consimțământ, chiar dacă este un dictator mort de 80 de ani?

Istorica Subhadra Das argumentează: „ADN-ul multor oameni decedați este studiat în arheologie. Problema nu e cercetarea în sine, ci felul în care este interpretată.”

Alți istorici avertizează însă că astfel de studii riscă să simplifice greșit explicațiile privind Holocaustul și violența de masă. Accentul pe posibile particularități biologice ale lui Hitler nu ajută la înțelegerea faptului că oameni „obișnuiți” pot sprijini sau comite atrocități în anumite contexte politice și sociale.

Ar fi trebuit realizată această cercetare?

Răspunsurile sunt împărțite:

Argumente pentru:

• oferă perspective suplimentare asupra unei figuri istorice definitorii
• poate ajuta la studierea extremismului și a modului în care liderii autoritari se formează
• informațiile vor rămâne pentru cercetătorii viitori

Argumente contra:

• riscă să asocieze pe nedrept tulburări de neurodezvoltare cu atrocități naziste
• poate crea ideea că a existat un „gene al răului”
• poate distrage atenția de la responsabilitatea umană, politică și socială

Istoricul Iva Vukusic rezumă riscul astfel: „Oricât de interesant ar fi, răspunsurile pe care le căutăm despre Hitler nu vor fi găsite într-o mostră de ADN.”

Rezultatele sunt în prezent în proces de evaluare științifică („peer review”). Cercetătorii implicați spun că, indiferent cum vor fi utilizate, concluziile trebuie tratate cu atenție maximă: „Avem datoria să spunem nu doar ce știm, ci și ce nu știm,” afirmă istoricul Alex Kay.

Documentarul, spun producătorii, nu pretinde că genetica explică dictatura, iar comportamentul uman este rezultatul unui complex de factori: personalitate, context social, istorie, ideologie.