Putin îi trimite pe ruși în vacanță în Coreea de Nord. „Paradisul" lui Kim e aproape gol, iar turiștii sunt urmăriți peste tot
Publicat acum 5 ore si 51 minute
Un bărbat din Marea Britanie a fost umilit de însoţitorii de bord ai companiei RyanAir, pe când se întorcea dintr-o vacanţă din Malaga.
Bărbatul şi-a pierdut picioarele din cauza unei septicemii în urmă cu un an şi nu se aştepta să aibă parte de acest tratament.
Mai precis, stewarzii i-au cerut să se târască până la avion pe două rampe, trepte, asfalt, iar când bărbatul a refuzat, angajaţii companiei l-au cărat cu o targă în faţa tuturor pasagerilor.
„A fost tratat ca un animal”, a declarat soţia bărbatului. De cealaltă parte, compania se apără: „Din ce vă putem spune, nu este nimic adevărat în aceste declaraţii”.