Antena 3 CNN Actualitate Locale Violatorul unei fetițe de trei ani din Cluj, prins de un ziarist

Violatorul unei fetițe de trei ani din Cluj, prins de un ziarist

O fetiță de trei ani a fost violată la groapa de gunoi Pata Rât din Cluj Napoca. Cel acuzat că ar fi abuzat-o sexual pe copilă este un adolescent de 16 ani care a fost prins de un jurnalist și predat Poliției.

Tatăl fetiței a alertat Poliția, marți seara, după ce a aflat că fiica sa minoră, în vârstă de trei ani, a fost violată de un tânăr, în timp ce dormea într-o locuință improvizată din zona Pata Rât din Cluj-Napoca, scrie Bună Ziua Cluj.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști care au stabilit că fapta pentru care au fost sesizați se confirmă. Fetița care a fost abuzată sexual a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri.

Cel bănuit de comiterea faptei este Florin C, un adolescent de 16 ani, care a fugit de la fața locului. Pentru prinderea agresorului au fost mobilizați polițiști de la acțiuni speciale, jandarmi, dar și cetățeni.

În jurul orei 21, suspectul în cazul violului a fost găsit și prins de un jurnalist, fiind ulterior predat polițiștilor.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului