Antena 3 CNN Externe Zelenski cere UE să-i mențină pe oligarhii ruși Usmanov și Fridman pe „lista neagră”. Sancțiunile expiră marți în lipsa unui compromis

Zelenski cere UE să-i mențină pe oligarhii ruși Usmanov și Fridman pe „lista neagră”. Sancțiunile expiră marți în lipsa unui compromis

A.I.
3 minute de citit Publicat la 18:03 22 Sep 2026 Modificat la 18:11 22 Sep 2026
Zelenski a cerut UE să nu-i scoată pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor. FOTO: Getty Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți țărilor Uniunii Europene să nu-i scoată de pe lista de sancțiuni pe oligarhii ruși Alisher Usmanov și Mihail Fridman. Zelenski a formulat cererea în timp ce la Bruxelles aveau loc, pe parcursul zilei, negocieri tensionate, de al căror rezultat depinde soarta întregii liste de circa 3.000 de sancțiuni impuse Rusiei pentru războiul din Ucraina, notează Euronews.

Aceste măsuri vor expira dacă ambasadorii statelor membre nu reușesc să ajungă la un compromis până la sfârșitul zilei de marți.

„Presiunea asupra Moscovei trebuie intensificată. Lumea nu are nevoie de eliminări din motive politice de pe listă, ci de o reînnoire la timp și necondiționată a sancțiunilor individuale, până când Moscova se va angaja în negocieri serioase de pace și va lua măsuri concrete pentru a pune capăt războiului său împotriva Ucrainei”, a scris Zelenski pe rețelele sociale.

„Aceasta este cea mai scurtă cale către pace, către care tindem cu toții. Fiecare familie ucraineană se bazează pe unitatea și solidaritatea UE”, a adăugat el.

Sancțiunile individuale împotriva celor doi miliardari ruși, în vigoare din 2022, ar putea fi ridicate dacă este acceptat compromisul avansat de Franța.

Franța, presată de Azerbaidjan să obțină scoaterea lui Usmanov de pe listă

Parisul încearcă de mai multe zile să obțină scutirea lui Usmanov de sancțiuni, pe fondul presiunilor exercitate de Azerbaidjan, unde se află încarcerați cetățeni francezi. Guvernul de la Paris speră să obțină eliberarea acestora în schimbul scoaterii oligarhului rus de pe „lista neagră” a blocului comunitar.

La rândul său, Slovacia, condusă de premierul pro-Moscova Robert Fico, a insistat mult timp ca atât Usmanov, cât și Fridman să fie eliminați de pe lista cu sancțiuni. Luxemburg s-a alăturat celor două țări ale UE și a indicat că, dacă Usmanov este scutit de sancțiuni, și Fridman ar trebui să fie. Acesta din urmă a dat statul în judecată pentru înghețarea activelor sale în Luxemburg și cere despăgubiri de 16 miliarde de dolari.

Compromisul propus ambasadorilor: scutirea de sancțiuni a doi oligarhi ruși în schimbul prelungirii cu trei ani a sancțiunilor împotriva Rusiei

Propunerea de compromis avansată ambasadorilor UE prevede prelungirea cu 36 de luni, în loc de 12, a pachetului de sancțiuni împotriva Rusiei, în schimbul eliminării sancțiunilor individuale împotriva lui Usmanov și Fridman. Luni noaptea, această propunere a fost blocată de Letonia în ultimul moment.

Prim-ministrul leton, Andris Kulbergs, a declarat că reînnoirea pe 36 de luni ar fi „pasul corect”, dar a avertizat că „prețul pentru asta” nu poate fi scutirea de sancțiuni a celor doi afaceriști ruși.

În postarea sa de pe rețelele de socializare, Zelenski i-a mulțumit personal lui Kulbergs pentru poziția sa.

„Pe măsură ce Rusia escaladează uciderea civililor - și au existat mai multe atacuri peste noapte și în cursul zilei, cu drone și rachete balistice - presiunea asupra Moscovei trebuie intensificată. În special, împotriva celor care facilitează războiul lui Putin, împotriva celor care beneficiază de pe urma agresiunii”, a transmis Zelenski.

„Fiecare crimă împotriva ucrainenilor pașnici are un nume. Și, atât timp cât acest război continuă, aceste nume trebuie să fie pe listele de sancțiuni”, a adăugat el.

Zelenski s-a întâlnit cu Macron la Adunarea Generală ONU

Mesajul lui Zelenski a fost publicat în timp ce acesta participă la Adunarea Generală a Națiunilor Unite din New York. Zelenski s-a întâlnit luni cu președintele francez Emmanuel Macron, dar nu este clar dacă subiectul controversat a fost discutat.

Apelul său marchează o intervenție extraordinară a unui lider străin în mijlocul negocierilor confidențiale și controversate dintre țările UE. Colaboratorii săi au lansat în ultimele zile apeluri publice pentru menținerea celor două nume pe lista neagră.

Ambasadorii de la Bruxelles s-au întâlnit din nou marți dimineață, dar nu au reușit să găsească o soluție, deoarece Letonia și Franța și-au menținut pozițiile. O nouă întâlnire a fost planificată pentru cursul după-amiezii.

Între timp, Rusia a comunicat că susține demersul de a-i scuti pe oligarhi.

„Credem că aceste sancțiuni ar trebui ridicate pentru Usmanov, pentru Fridman, pentru toți oamenii de afaceri ruși și pentru toți cetățenii ruși”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole