Industria platinei din Zimbabwe generează miliarde de dolari, însă locuitorii din comunitățile miniere spun că drumurile, școlile, apa și celelalte servicii de bază nu au ținut pasul cu bogăția extrasă de sub pământul lor, scrie Al Jazeera.
Prețul platinei a atins un maxim istoric de 2.923 de dolari pe uncie pe 26 ianuarie, pe fondul unei creșteri generale a metalelor prețioase și al îngrijorărilor persistente legate de oferta de platină, potrivit World Platinum Investment Council.
Pentru Zimbabwe, care deține a doua cea mai mare rezervă cunoscută de metale din grupa platinei (PGM) din lume, după Africa de Sud, scumpirea reprezintă o oportunitate de a obține venituri mai mari dintr-un sector esențial pentru economie.
Mineritul asigură aproximativ 75% din exporturile țării și circa 14,5% din produsul intern brut, potrivit International Trade Administration din Statele Unite.
Sectorul minier a adus încasări record din exporturi de 8,5 miliarde de dolari în 2025, față de 5,9 miliarde cu un an înainte, potrivit lui John Musekiwa, la acea vreme președintele Camerei Minelor din Zimbabwe.
El a explicat că avansul s-a datorat producției ridicate și prețurilor favorabile, în special la aur și la metalele din grupa platinei.
Însă în comunitățile din jurul unora dintre cele mai mari exploatări de platină ale țării, localnicii spun că bogăția scoasă de sub pământul lor nu s-a tradus în drumuri, școli, alimentare cu apă și alte servicii de bază pe măsură.
În Mhondoro-Ngezi, una dintre principalele zone producătoare de platină din Zimbabwe, această tensiune se vede cu ochiul liber.
O centură minerală bogată, comunități în dificultate
Great Dyke, o formațiune geologică ce traversează centrul Zimbabwe, conține zăcăminte vaste de metale din grupa platinei. Compania Zimplats operează aici, în districtul Mhondoro-Ngezi, mine, concentratoare și instalații de procesare.
În interiorul complexului minier, minereul este prelucrat în instalații moderne, iar camioane grele circulă între mine și uzine. În afara lui, locuitorii din Turf, Mamina, Murambwa și din satele învecinate spun că infrastructura nu a reușit să țină pasul cu dezvoltarea zonei.
Ernest Denhere, căpetenia satului Denhere din Circumscripția 3, spune că firmele miniere ar trebui să lase o moștenire durabilă în comunitățile în care își desfășoară activitatea.
„Facem apel la Zimplats și la celelalte mine să construiască un drum de la Kadoma/Kwekwe până la Turf, Benhura, Mamina, Murambwa și Kadhani, care să facă legătura cu șoselele Harare–Masvingo”, a declarat Denhere.
Emmah Chikwai, consilier în Circumscripția 3, spune că unii copii parcurg distanțe lungi ca să ajungă la liceu.
„Copiii din Jompani, Majoki, Maleti și Makwavarara merg pe jos între 15 și 25 de kilometri ca să ajungă la Liceul Musinambi”, susține ea. „Apelul meu este ca minele să ajute la înființarea unei școli secundare-satelit în Makwavarara”.
Școli, apă și mijloace de trai sub presiune
În timpul unei vizite pe 7 septembrie, echipa Al Jazeera a văzut elevi ai Școlii Primare Turf învățând sub copaci, în condițiile în care numărul tot mai mare de copii înscriși pune presiune pe spațiile școlii.
În apropiere, femei și tineri scotoceau prin grămezile de gunoaie după plastic pe care să-l poată vinde. Printre deșeuri se plimbau vite și capre.
Pentru Sakina Lice, strânsul plasticului este singurul mod în care își poate întreține familia.
„Am 11 copii și nouă nepoți. Strânsul plasticului e singurul mod în care supraviețuiesc. Când îl revând, pot să câștig poate 20 de dolari pe lună”, a spus ea. „Eu sunt cea care aduce banii în casă. Soțul meu a murit, așa că trăim de azi pe mâine. Dorința mea este ca mina să le sprijine pe femei, ca să putem porni proiecte și să ne întreținem familiile”.
Localnicii și-au exprimat îngrijorarea și în privința râului Ngwazani, aflat la aproximativ 100 de metri de groapa de gunoi, susținând că apele uzate din zona minieră au ajuns în râu și le-au afectat folosirea pentru nevoile casnice și pentru micile grădini.
Edson Mabure, a cărui familie a fost strămutată pe măsură ce activitatea minieră s-a extins, spune că râul a devenit o problemă pentru locuitorii noii sale comunități.
„Satul nostru era acolo unde e astăzi mina, așa că am fost strămutați. Din noul nostru sat traversez râul Ngwazani, care acum e invadat de apele uzate care vin de la mină”, a explicat el. „De când a început mina să funcționeze, nu s-a făcut nimic concret care să lase o moștenire durabilă pentru comunitate. Nu știu dacă responsabilitatea e a consiliului sau a Zimplats”.
Agnes Handidikundiona, pe care echipa Al Jazeera a întâlnit-o traversând râul împreună cu copiii ei, spune că localnicii se bazau odinioară pe apa lui pentru treburile casnice și pentru grădini.
„Ne confruntăm cu o problemă serioasă pentru că apa nu mai e curată”, a spus ea. „Înainte de scurgerea apelor uzate, foloseam apa asta în gospodărie, de exemplu ca să spălăm rufele și să udăm grădinile de legume”.
Ea a mai spus că inundațiile i-au împiedicat uneori pe copii să ajungă la școală.
„Copii din multe sate trec pe aici ca să meargă la școală. Uneori, când râul e umflat, nu pot să meargă la școală. Avem nevoie de o pasarelă aici”, explică ea.
Nhomboka Kurebwa Javangwe, consilier în Circumscripția 11, spune că populația zonei a crescut pe măsură ce angajații minei și familiile lor s-au mutat aici.
Potrivit lui, Zimplats a construit săli de clasă și locuințe, însă cererea continuă să depășească ce există. El a cerut companiei să construiască și să administreze o școală primară.
Javangwe a mai spus că, de fapt, consilierii locali au un acces direct limitat la companie.
„Nu avem acces direct la mină ca să ridicăm problemele oamenilor noștri”, a declarat el, adăugând că doar președintele consiliului are dreptul să se întâlnească cu reprezentanții Zimplats.
Minele invocă investițiile în comunitate
Aceleași nemulțumiri apar și în alte zone producătoare de platină.
În Shurugwi, unde se află mina de platină Unki, localnicii au cerut mai multe investiții în infrastructura locală.
„Fac apel la Unki să ia în calcul să ajute cu corpuri de clădire pentru școli, cu apă și canalizare și cu drumuri în orașul Shurugwi”, a declarat Bulle Madzitire, președintele Asociației Locatarilor din Shurugwi.
În vecinătate, la Zvishavane, Kamino Simango, președintele Asociației Locatarilor din Zvishavane, spune că mina de platină Mimosa ar trebui să se concentreze mai mult pe infrastructura de care beneficiază întreaga comunitate.
Unki a transmis Al Jazeera că, în ultimii cinci ani, a investit în medie 1,5 milioane de dolari pe an în dezvoltarea comunității, în domenii precum educația, sănătatea, apa și canalizarea, agricultura și infrastructura.
Evelyn Mawimba, managerul de relații publice al companiei, a precizat că mina a construit 63 de foraje, a sprijinit 32 de școli prin programul STEP-UP și a contribuit cu 2,75 milioane de dolari la achiziția de terenuri și la dezvoltarea ansamblului rezidențial Impali.
Potrivit lui Mawimba, Unki plătește și circa 130.000 de dolari pe an în taxe locale către Consiliul Orășenesc Shurugwi și contribuie cu aproximativ 850.000 de dolari anual la bugetul Consiliului Districtual Rural Tongogara.
Mimosa nu a răspuns la întrebările Al Jazeera, în ciuda mai multor încercări de a contacta compania.
Al Jazeera l-a contactat și pe președintele Consiliului Districtual Rural Mhondoro-Ngezi, consilierul Ephraim Pepukai Chengeta, în legătură cu contribuțiile Zimplats și cu planurile de dezvoltare. Acesta a promis că va răspunde, dar nu a mai răspuns la apeluri și mesaje. Directorul executiv al consiliului, Itai A. Mawonde, a cerut ca întrebările să-i fie trimise în scris.
Și șeful departamentului de afaceri corporative al Zimplats, Hama Saburi, a spus că va răspunde, însă nu a făcut-o până la momentul publicării.
Pentru locuitorii din centura de platină a Zimbabwe, revendicările sunt simple: drumuri, școli, apă și alte servicii mai bune în comunitățile care trăiesc lângă unele dintre cele mai valoroase mine ale țării.
„Ce se află sub pământul nostru spune multe”, a declarat Denhere. „Vrem să vedem o moștenire durabilă pentru comunitățile noastre”.