An de an, pe 26 iunie, România celebrează Ziua Drapelului Național, un prilej de reflecție asupra simbolurilor care definesc identitatea națională. Tricolorul – albastru, galben și roșu – nu este doar un simbol oficial, ci o sinteză a istoriei, credinței și valorilor poporului român. Așezate vertical, culorile reprezintă: cerul senin (albastru), bogățiile țării (galben) și sângele eroilor (roșu), reflectând idealurile de libertate, justiție și fraternitate care au stat la baza formării statului român modern.
De ce 26 iunie este Ziua Drapelului Naţional
Adoptat oficial ca drapel al României în timpul Revoluției de la 1848, tricolorul are o istorie mai veche, fiind întâlnit și pe steagurile Țărilor Române în diverse forme și combinații de culori. În timpul Revoluției pașoptiste, culorile au fost așezate pentru prima dată vertical, cu albastrul lângă lance, inspirate de modelul francez, dar păstrând semnificațiile românești. Inscripția "Dreptate și Frăție" însoțea adesea steagul, subliniind idealurile revoluționarilor.
Ziua Drapelului Național a fost stabilită oficial prin Legea nr. 96/1998 și este marcată anual pe 26 iunie prin ceremonii militare, intonarea imnului și arborarea tricolorului în instituții publice. Deși poate părea o simplă formalitate, această zi oferă un moment de reconectare cu valorile naționale și de recunoaștere a sacrificiilor făcute pentru păstrarea independenței și unității teritoriale.
Ce reprezintă culorile albastru, galben şi roşu
Istoria și simbolistica celor trei culori ale drapelului României – albastru, galben și roșu – se leagă profund de lupta pentru unitate, libertate și identitate națională. Aceste culori au fost folosite încă din Evul Mediu pe diferite steme și steaguri ale Țărilor Române, dar au fost consfințite ca simbol național în timpul Revoluției de la 1848, când românii din Țara Românească și Moldova au cerut unificarea și reforme sociale.
Așezate vertical, cu albastrul lângă lance, ele au fost inspirate de tricolorul francez, dar au primit semnificații proprii: albastrul reprezintă libertatea și cerul senin, galbenul simbolizează justiția și lanurile bogate ale țării, iar roșul evocă sângele eroilor care s-au jertfit pentru patrie și curajul celor care au luptat pentru independență.
Calea Victoriei din Bucureşti, decorată cu mai multe steaguri ale României. Sursa foto: Getty Images
Împreună... albastru, galben şi roşu reflectă unitatea poporului român și idealurile care au stat la baza formării statului modern în 1859 și proclamării Marii Uniri în 1918. Tricolorul a fost adoptat oficial ca steag al României unite în 1859 și a devenit un simbol al suveranității și identității naționale de-a lungul tuturor marilor momente istorice ale țării.
Simbolurile de pe stema României
Stema României, adoptată oficial în forma actuală în anul 1992 și actualizată în 2016, este un simbol heraldic care reflectă unitatea istorică a provinciilor românești și valorile fundamentale ale statului. Pe un scut albastru, acvila de aur – cu crucea în cioc, sabie și buzdugan în gheare – domină compoziția și simbolizează curajul, suveranitatea și legătura cu tradiția latină. Aceasta reprezintă Țara Românească, una dintre cele mai vechi formațiuni politice românești.
În jurul acvilei, se regăsesc alte patru simboluri care marchează principalele regiuni istorice ale României: bizonul cu steaua între coarne, alături de Soare și Lună (n.r.: pentru Moldova), cei doi delfini afrontați (n.r.: pentru Dobrogea), leul de aur ieșind dintr-o coroană și trecând peste un pod de piatră (n.r.: pentru Oltenia și Banat) și cele șapte turnuri roșii așezate pe un zid de cetate (pentru Transilvania).
Fiecare element de pe stema României este inspirat din vechi blazoane și sigilii ale formațiunilor medievale românești. Sursa foto: Getty Images
Stema este plasată pe un scut mare și încadrată de o coroană regală pe versiunea folosită de instituții precum Președinția sau Parlamentul, marcând continuitatea statală, chiar și în perioadele monarhice. Prin această compoziție, stema României nu este doar un simbol oficial, ci o sinteză vizuală a identității istorice, culturale și politice a națiunii.