Unii operatori din piața de energie cumpără dimineața energie solară la preț mic și o revând seara de trei ori mai scump. Europarlamentarul Dan Nica acuză autoritatea de reglementare, ANRE, că nu investighează aceste câștiguri.
Nica a declarat în emisiunea Be EU, la Antena 3 CNN, că astfel de marje încalcă legislația europeană și că banii ar trebui recuperați.
„ANRE-ul, autoritatea de reglementare în domeniul energiei, care trebuie să supravegheze și piața și să apere interesele consumatorilor, interesele oamenilor care sunt acasă, nu-și face această treabă”, a spus Dan Nica.
Potrivit europarlamentarului, astfel de câștiguri intră sub incidența REMIT, legislația europeană împotriva manipulării pieței de energie.
„Păi, aceste marje care sunt nerealiste se cheamă venituri excepționale și intră pe partea de REMIT. Este acea directivă care spune că cel care face profituri care sunt nerezonabil de mari prin încălcarea legislației trebuie să fie supus unei investigații și să fie luate măsuri împotriva lui”, a explicat el.
Nica spune că are săptămâna aceasta o întâlnire cu noul director al ACER, agenția europeană pentru cooperarea autorităților de reglementare din energie. El va cere recuperarea profiturilor obținute ilegal.
„Eu am o întâlnire cu noul director al ACER săptămâna viitoare, și primul lucru pe care o să-l întreb: domnule director, când se spune (că eu n-am datele decât neoficiale) că circa 200 de miliarde de euro au fost profiturile astea excepționale, măsurile pe care trebuie să le luați pentru cei care au mințit, au înșelat, au beneficiat de informații din interior și așa mai departe, spun foarte clar că trebuie să recuperați banii de la compania respectivă, să-i dați amendă până la 5 milioane de euro. În absența acestor măsuri, se amână. E ca și cum dumneavoastră i-ați încuraja pe unii să fure și să mintă, pentru că dacă nu li se întâmplă nimic, de ce? Cine va respecta legislația? Românul acasă trebuie să plătească factura. Îi vine factura în fiecare lună, nu plătește, îl deconectează”, a declarat europarlamentarul.
Nica a vorbit și despre proiectele de stocare a energiei, care aveau bani alocați prin PNRR, dar nu au fost realizate.
„Aveam proiectele în PNRR și aveam și banii trecuți în PNRR. Nu s-au executat în această zonă. O fi prostie, o fi ticăloșie; și chiar și mie mi-e neclar”, a spus el.
Europarlamentarul a prezentat două explicații care circulă pentru această întârziere.
„Unii zic că e prostie pentru că n-au fost în stare să-și gestioneze niște proiecte care sunt simple proiecte pe fonduri europene, cu banii alocați, și ar fi trebuit să construiești ceea ce trebuia pe partea de stocare. Alții spun că să nu facă concurență unor prieteni care deja au început să-și facă parcuri de baterii, și atunci au zis că e mai bine să rămână doar ăia, ca să poată să cumpere dimineața ce se produce cu panourile solare la un preț de mizerie, un preț foarte mic, și să-l vândă seara, când la toată lumea crește consumul că vine acasă, și să poată să facă bani de câte ori? De trei ori. Și asta e o problemă, că în momentul în care tu nu produci niciun megawatt-oră sau kilowatt-oră de energie, dar tu în fiecare zi îți triplezi suma de bani... Păi ce fel de afacere e asta?”, a declarat Dan Nica.
Tot din lipsa bateriilor pierd și românii care și-au montat panouri solare acasă. Nica spune că programul de subvenții, gestionat de Ministerul Mediului, ar fi trebuit să includă și baterii. Așa, prosumatorii și-ar fi putut vinde seara energia stocată, la preț mai mare.
„Avem această chestiune cu bateriile. Domnule, de ce e lăsat la Ministerul Mediului, care n-are treabă cu energia? Ei au dat drumul la panouri și și-a pus fiecare panou acasă. L-a și păgubit pe om. Pentru că dacă ai subvenție, să-și pună și baterii. Omul ăla putea să-și vândă energia pe care o stoca în baterie seara, când e mai scump. Deci, în loc să o vândă pe un preț foarte mic, o vindea și el pe un preț mai mare. Ăsta este interesul, să fii prosumator, să poți să vinzi de mai mult. Și beneficiam cu toții de această chestiune, pentru că în momentul în care venea mai mult să producă seara, scădea și prețul”, a explicat europarlamentarul.
Potrivit lui Nica, lipsa bateriilor a avut un dublu efect: prosumatorii au pierdut bani, iar piața a rămas dezechilibrată.
„Deci eu am făcut două lucruri neluând aceste măsuri care erau evidente că trebuiau luate. O dată, că l-am păgubit pe omul ăla care avea panouri, nu l-am lăsat să vândă când e prețul mai mare. Ce i-am dat? Nu, i-am dat un preț așa, la 0,2 lei, ca să poată să ia, să primească niște bănuți pe care îi dau oricum după 2 ani, și nu echilibrăm nici piața”, a spus el.