x close

Mircea Badea: Lui Băsescu o să îi spun de acum înainte macacul, iar lui Macovei, scoancsa

de A.M    |    07 Iul 2014   •   23:56

Mircea Badea s-a gândit la câtvea corespondenţe între anumite persoane politice şi animale, doar că nu este vorba despre orice fel de animale, ci unele exotice.

"Se înţelege din text, că doamna Macovei îi spune domnului Dan Voiculescu: varanul. Eu am mai auzit astfel de afirmaţii, dar acum, vine chiar din... gura doamnei Monica Macovei, actual europarlamentar PDL, fost ministrul al justiţiei", a comentat realizatorul emisiunii "În Gura Presei".

"Înţeleg că în România s-a instituţionalizat, în înţelesul cel mai propriu, poreclirea pe bază de faună. Şi atunci eu de ce să îi spun Macovei, sau lui Traian Băsescu pe nume, dacă tot avem această nouă modă?".

De asemenea, Mircea Badea a declarat în cadrul ediţiei de astăzi al emisiunii "Sinteza Zilei" cum este numit de propagandiştii băsişti.

"Mie de exemplu, mi se spune de către propaganda băsistă babuinul. deci, dacă varan este ok, dacă babuin este ok, înseamnă să s-a instituţionalizat această modă, la care vreau să particip şi eu", a spus Mircea Badea.

"Gândindu-mă ce animal i-ar corespunde doamnei Macovei, m-am gândit totuşi că, animalele astea locale, trebuie cumva excluse.(...) Dacă îi spun doamnei Macovei scroafă, sau lui Traian Băsescu bou, s-ar putea să existe nişte conotaţii negative".

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati