Oamenii de afaceri din nordul României s-au reunit la Baia Mare pentru a găsi soluții de supraviețuire economică într-un context tot mai complicat. Antreprenorii au aflat că și în aceste vremuri tulburi există încă instrumente de finanțare prin credite, dar și noi produse de garantare pentru IMM-uri. Dezbaterea Intelligent Money Academy a fost organizată de Antena 3 CNN împreună cu IMM România.
„Am văzut două lucruri îmbucurătoare. Faptul că turiștii străini cheltuiesc din ce în ce mai mulți bani în România, cu peste 67% față de anul anterior, și faptul că turismul românesc se reinventează prin evenimente și festivaluri, festivaluri care, să știți, au însemnat foarte mult pentru comunitățile locale, pentru turiștii români care își redescoperă țara, pentru turiștii care vin din străinătate. O altă veste bună e că Bursa de Valori din București cunoaște o dezvoltare fără precedent”, a explicat Florin Jianu, președintele IMM România.
Reprezentanții băncilor le-au oferit oamenilor de afaceri răspunsuri la unele dintre cele mai importante probleme ale momentului, de la finanțarea unei afaceri aflate la început de drum, până la susținerea unei companii cu vechime pe piață.
„Banca Românească oferă produse de finanțare la prețuri extrem de competitive, pe toate sectoarele. Vorbim de persoane fizice, vorbim de entități juridice, dacă vorbim de companii micro, companii IMM, corporate și large corporate. Ne uităm la bonitatea companiei și, în funcție de bonitatea companiei, luăm în calcul și un risc de credit și un cost care stă în spatele acestui risc de credit. Vorbim de cazuri în care mixul de colaterale poate fi acoperitor sau mai puțin acoperitor. Vorbim de cazuri în care structura tranzacției poate fi una mai mult sau mai puțin riscantă. De aici și faptul că pricing-urile oferite pe diferite finanțări diferă de la caz la caz”, susține și Vlad Artenie, director regional corporate.
Reprezentanții Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri au anunțat și lansarea unui nou produs menit să reducă impactul fluctuațiilor de pe piața carburanților asupra companiilor.
„Am lansat deja, am obținut toate aprobările interne din Consiliul de Administrație și de la acționarul nostru, Ministerul de Finanțe, și am lansat către bănci produsul mobil, care este destinat companiilor mici și mijlocii pentru componenta de transport, acoperirea costurilor prin garanții din partea noastră pentru combustibil. Pentru că, după cum vedeți, fluctuează foarte mult prețurile. Ori nu vorbim pentru o ajutorare doar a companiilor de transport, ci a tuturor companiilor care au această componentă de transport în activitatea lor de zi cu zi”, spune Cătălin Leonte, director Fondul de Garantare pentru IMM-uri.
Oamenii de afaceri au aflat de la specialiști și care sunt principalele riscuri ce le pot afecta serios activitatea sau chiar bloca afacerea.
„Cele cinci riscuri care merită verificate astăzi de fiecare societate: primul risc, cyber, care constă în atac, fraudă, blocarea sistemelor, pierdere de date și așa mai departe.
Riscul de cash-flow, încasări întârziate, costuri neprevăzute sau lipsă de lichiditate.
Un alt risc ar fi dependența de câțiva oameni-cheie, riscuri de a pierde bunurile și continuitatea afacerii prin incendiu, avarii, furturi, evenimente naturale sau întreruperea activității din diverse motive și riscul de răspundere pentru terți, prejudicii produse clienților, partenerilor, angajaților sau terților”, a concluzionat Valentin Ionescu, director Institutul pentru Studii Financiare.