Antena 3 CNN Conferinţe Longevitatea nu e un miracol, e o alegere: specialiștii ne învață cum să trăim mai mult și mai bine

Longevitatea nu e un miracol, e o alegere: specialiștii ne învață cum să trăim mai mult și mai bine

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:41 13 Noi 2025 Modificat la 10:41 13 Noi 2025
bunica si nepoata fata langa fata
Longevity Expo Forum Fest oferă publicului acces direct la informații esențiale despre stilul de viață sănătos și terapii inovatoare. Foto: Getty Images

Cel mai important eveniment din România dedicat longevității, sănătății, medicinei regenerative și inovației în wellness a reunit în Capitală experți de top care au dezvăluit noi soluții, tehnici medicale, dar și terapii care ne pot ajuta să trăim mai sănătos, mai frumos și mai mult.

Cea de-a doua zi a Longevity Expo Forum Fest, un eveniment la care publicul are acces gratuit, a atras sute de participanți la Biblioteca Națională a României. Oamenii au aflat – și chiar au testat – cele mai moderne tehnologii medicale care pot preveni și depista la timp bolile cronice, contribuind în același timp la menținerea sănătății pe termen lung.

Longevitatea este un mod de viață care începe încă din tinerețe. De aceea, experții reuniți în cea de-a doua zi a Longevity Expo Forum Fest au dezvăluit care sunt secretele pentru a ajunge cât mai repede la un echilibru între minte, trup și suflet.

„Să regândim planul nostru vizavi de stilul de viață, alimentație, somn, mișcare, relații, dependențe și stres, astfel încât să putem avea, în fiecare an, o scădere a acestei vârste metabolice sau a vârstei creierului, ori a vârstei ficatului, care sunt un semn de alarmă pentru corpul nostru”, a explicat Alina Epure, doctor în medicină, specialist în biochimia nutriției și terapeut nutriționist.

La fel de importante sunt și terapiile țintite, care ne apără celulele sănătoase, atrag atenția medicii specialiști.

„Imunoterapia schimbă radical tratamentul și felul în care organismul suportă acest tratament. Ea stimulează, de fapt, sistemul imunitar”, a spus Dr. Cristina Berteanu, medic primar ATI, director medical Memorial România.

O viață sănătoasă înseamnă și acces la medicație și terapii moderne. În acest context, rolul farmacistului este esențial în viața pacientului.

„Oamenii vin cu încredere, vin cu sufletul deschis, pentru că știu că primesc sfaturi și recomandări de calitate din partea profesioniștilor. Așa trebuie să facem noi, pentru că lucrăm în slujba sănătății. Sunt convinsă că orice om care ne pășește pragul acceptă cu încredere toate sfaturile pe care le oferim, iar mai departe sunt sigură că își pune pe primul plan sănătatea”, a afirmat Farm. diriginte Gabriela Bîscă – Farmacia Catena.

Cei care iau parte la cel mai mare eveniment dedicat longevității pot testa tehnologia unică la nivel mondial – Longevity Map 360, un sistem inovator care permite scanarea întregului organism.

„Acest concept, acest sistem Longevity Map 360, face trecerea de la acea medicină care se adresează direct bolii instalate și vine cu tratamentul, trece și peste acea etapă a medicinei în care se face profilaxie – și care este tot o intervenție terapeutică, însă aplicată ținând cont de niște factori de risc ce, într-o anumită măsură, sunt cunoscuți – și ajungem în această etapă în care facem măsurători ce arată predictibilitatea. Adică putem identifica anumite patternuri, anumite structuri. Altfel spus, putem identifica acele verigi vulnerabile care riscă să rupă coerența organismului nostru”, a declarat Dr. Alina Diana Nemeș, specialist în neuroterapie aplicată.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close