Într-o perioadă dominată de discursuri despre austeritate, tăieri și impredictibilitate economică, exemplele de succes ale companiilor care continuă să investească în România demonstrează că există soluții și motive de optimism. Conferința RO 3.0 – Upgrade România, organizată de Antena 3 CNN, i-a adus față în față pe guvernanți și reprezentanți ai mediului de afaceri care contribuie activ la dezvoltarea țării.
Printre vocile care au susținut un mesaj puternic despre viitor s-a numărat Daniela Vasilescu, președintele Fundației Dana Voiculescu pentru Solidaritate și coordonatorul Programului MyWaY, care a vorbit despre rolul esențial al educației și al orientării vocaționale în construirea unei societăți funcționale și echilibrate.
„Printre toate prioritățile de țară, educația cred că trebuie să își aibă locul ei, și un loc de cinste. Resursa umană, așa cum s-a menționat și mai devreme, este o problemă și este o problemă în toate domeniile de activitate.”
Daniela Vasilescu a vorbit despre programul MyWaY, al Fundației Dana Voiculescu, care de patru ani oferă sprijin real tinerilor în procesul de descoperire a propriei vocații.
„Programul MyWaY are două componente, aceea de consiliere vocațională și susțin că acesta ar trebui să fie inclus în curriculum național, pe acest palier al educației. Copiii au nevoie de acest ghidaj, au nevoie de teste vocaționale care cumva le deschid niște uși și îi ajută să se descopere pe ei.”
Componenta practică a programului este realizată cu sprijinul unor companii din România, care primesc elevi de liceu într-un stagiu de o săptămână, oferindu-le acces direct la experiența profesională reală.
„Aș dori să le mulțumesc acestor companii pentru că deschid ușa tinerilor. Vorbim despre liceeni care, înainte de a lua decizia de a studia un anumit domeniu – nu doar universitar, pentru că este vorba și despre învățământul dual – și aici este o mare lipsă.”
Ea a subliniat și una dintre provocările majore din sistemul educațional: mentalitatea părinților și a societății care încurajează automat studiile universitare, fără a lua în calcul alternativele valide, precum formarea profesională.
„Avem o mare problemă pe partea aceasta de meserii. Ne lovim de această mentalitate că toți trebuie să aibă studii universitare și nu este chiar așa. Este mult mai bine ca fiecare să înțeleagă că, dacă ne așezăm la locul potrivit, și oamenii, și societatea sunt mai împliniți și mai fericiți.”
Această experiență directă cu mediul profesional este, spune Daniela Vasilescu, un catalizator pentru tineri, ajutându-i să ia decizii informate și să își contureze un traseu clar în viață. Mai mult decât atât, ei își pot găsi adevărați mentori.
„Companiile le arată, de la intrare până la cele mai importante proiecte, ce înseamnă să lucrezi în domeniul respectiv. Îi ajută să decidă încotro se îndreaptă pentru că mulți dintre ei nu știu. Sunt și elevi care știu clar ce domeniu vor, dar și pe aceștia îi ajută să înțeleagă drumul. În plus, în acest program de practică își găsesc și mentori, care, prin poveștile lor de viață, îi motivează și le arată că întotdeauna se poate găsi o soluție.”